ode (când iubești până la capăt)

161 4 1
                                    

*a fost un fel de exercițiu pe facebook, pe care l-a început o autoare de pe wattpad cu care sunt prietenă*

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

*a fost un fel de exercițiu pe facebook, pe care l-a început o autoare de pe wattpad cu care sunt prietenă*

gen: iubire, thriller, proză scurtă

Încă îmi amintesc cum mă priveai sfidător pe sub genele lungi și dese. Stăteai în ușă, părând a mocni de frică și furie, cu buzele catifelate suav întredeschidse. Mi-ai spus cuvinte negre, care m-au făcut să mă simt îngrozitor, apoi ai dispărut din raza mea vizuală. Doar sunetul greu al tocurilor pe pardoseală se mai auzea. M-ai lăsat inert și singur între așternuturile ce obișnuiau să fie ale noastre.

M-ai rănit. Îmi amintesc cum luasem ciocanul și făcusem bucăți sufrageria. Of! Dacă m-ai fi văzut, iubita mea. Cu cât patos loveam mobilierul! Cum se desprindea bucată cu bucată! Apoi am regretat totul și am decis să te fac a mea cu orice preț.

Acum stau și lăncezesc sub soarele fierbinte al dimineții, așteptând ca dorința de viață șă-mi inunde venele ca acum două seri. Mă uit la ceasul digital. Deja întârziasem două ore la muncă. Cred că mă voi da bolnav la telefon până la urmă.

Nu este vina mea că vreau să retrăiesc în minte seara precedentă iar și iar. A fost minunat! Îți amintești iubita mea? Eu da. Ochii tăi albaștri, care cereau îndurare, pielea ta palidă, pistruiată, obrajii trandafirii, supți. Oh, buzele tale ce musteau de gustul înfrângerii și a promisiunilor de mult uitate. Îți uitasem păcatele pentru o noapte, iubita mea, ca să-ți ofer ce toți își doreau. Izbăvirea.

Până la urmă m-am ridicat în șezut ursuz. Nevoilea primare câștigau întotdeauna în fața oboselii. Restul dimineții mi-am petrecut-o având în urechi ultimele-ți suave sunete înainte de a atinge nemurirea. Zâmbesc mulțumit, amintindu-mi chipul tău minunat. Însă tot nu înțeleg ceva, deși chiar încerc să o fac, draga mea.

De ce ți-era frică? Nu îți promisesem eu veșnicia, iubito?



Am făcut această carte plină de short story-uri, pnetru că am observat că am scris o grămadă de prostiuțe pe care oricum nu aveam să le dezvolt. Aici vor fi povești erotice, comedie, teen fiction, poate și poezie (de toate pentru toți), scrise acum 1000 de ani, prin clasa a 12-a. Poate o să și dezvolt una sau două povești pe care nu le-am mai continuat din diverse motive, principalul fiind timpul: sunt în ultimul an de facultate și nu pot să spun decât „Dumnezeu cu mila!". 

scrum în vântUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum