Poeta moriendi

0

vitae

          Durere în ochi, la fiecare clipire. O scurtă inspiraţie, o greoaie expiraţie. Ciclul vieţii a reînceput, ca un cerc vicios, ca un şarpe flămând care se devorează inconştient şi răpus de lăcomia otrăvitoare.

          Eu, eul şi tăcerea din încăpere. Mă pierd din nou în liniştea minţii mele, cuget, mă strofoc să ajung la ceva, să ating ceva. Tot ce găsesc e nimicul, un abstract şi haotic întuneric. Mă scufund în el treptat, mă dezintegrez înainte de a mă mişca şi a mă înălţa în atmosfera rece a camerei.