Doar eu și cu mine...

Capitolul 6: ,, Poftă bună!"

      La media: El Nino- Poftă bună

       Ziua următoare e sâmbătă. Mă scol pe la 12 și stau până la ora 13 în pat ascultând muzică liniștită, gândindu-mă la...nimic. Mintea mea e goală, nu mă pot gândi la nimic, mai ales când ascult muzică.

     Ies cu placa și mă duc iar în locul în care am desenat zidul cu graffiti. Cineva iar mi-a astupat desenul. Aceeași persoană care se semnase data trecută cu 666. Vrea să impresioneze?

    I-am astupat din nou opera, și am plecat spre o pistă de skateboard. Mă enervasem puțin de la idiotul ce-mi astupa " opera" .

    Erau foarte multe persoane acolo. Care știau foarte multe scheme. Majoritatea aveau stilul meu. De a fi îmbrăcat în negru.  Mă așez lângă o tipă speriată parcă. Era o tipă emo în totalitate. 

  Ea își îndreaptă capul spre mine și îmi zâmbește prietenos. Eu o priveam în continuare neinteresată. Ea văzând că nu-i răspund la zâmbet mă salută: 

— Bună!

  Avea o voce foarte subțire. A mea e foarte groasă. Îmi place să fiu privită mai diferit. Nu pentru atenție, pur și simplu îmi place să par rea, adică știu că sunt, dar limite au toți.

— Salut! zic eu uitându-mă la tipii care se dădeau pe pistă nepirvind-o deloc.

— Nu te-am mai văzut pe aici, zice ea, vrei și tu să înveți să faci scheme de-astea?

— Je? spun eu. Nu, eu știu de-astea. Am învățat singură. 

— Chiar? spune ea entuziasmată. Unde?

— Pe stradă. Aparent, strada m-a învățat.

— Ești orfană? Copil al străzii?

— Nu. Am o așa zisă familie. Dar vezi tu, eu nu vorbesc cu nimeni despre viața mea. Nu intru în detalii de viața mea jegoasă, înțelegi, scumpete?

— Da, înțeleg! Dar vreau să te cunosc, zice ea, vreau să fii prietena mea.

— Cauți la persoana greșită! Eu nu am prieteni! zic eu.

— Nici eu nu am. Dar îmi place cum arăți!

— Ai, ești pe invers?

— A, nu, nu. Îmi place felul tău. Ești metalistă, nu?

— Da, răspund eu.

— Și eu. Și se vede de la o poștă că ești o tipă dură. Vreau și eu să fiu ca tine! Învață-mă să fiu ca tine!

— Păpușă, înțelege! Nu vreau prietene! Și ține minte o chestie pe care o știu de la mama mea! Personalitatea ta e unică. Nu-ți dori să fii ca altcineva.

  Ea privi în gol.  Eu mă ridic și dau să plec, punându-mi placa la picioare, dar ea mă apucă de mână. Mă privea cu ochii mari și mă enervam iar.

— De ce nu vrea nimeni să fie prieten cu mine? Și nu mă refer la orice persoană! Mă refer la cei ca voi! Metaliști, rockeri, tipi duri... Emo...  Ce am?

— Nu știu de ce nu te vor alții, dar eu nu te vreau!

— Vezi grupul ăsta de metaliști care se dau pe pistă? Ei mi-au dat o șansă. Să fiu ca ei. Sa fac parte dintr-un grup de prieteni duri, metaliști, ca să învăț și eu să fiu așa!

— Așa și? Dacă ai un grup, de ce mă mai vrei și pe mine?

— Îmi pari foarte interesantă! zice ea. Plus că, sunt în grupul ăsta de 2 zile. Și ei deja cred că sunt nemulțumiți de mine... Sunt practic, o eroare umană.

  Eu las placa si mă pun în fața ei privind-o dur, fix și cât se poate de atentă:

— Fetițo, fii atentă!  Dacă întra-adevăr vrei să fii altfel, primul pas e să începi să-ți ții gura și să nu mai dai altora detalii despre viața ta! Nu te mai plânge altora! Nu-ți dori milă din partea lor! Și nici tu nu le da! Ești unică doar fiind tu însuți! Dacă cuiva nu-i place, alungă-l din viața ta, oric de drag ți-ar fi. Nu e o lecție de viață, nu sunt eu în stadiu acesta de a da lecții de viață.