Ajuns în fața blocului său, bărbatul se opri și se așeză pe banca ascunsă la umbra unui nuc bătrân. Scoase din buzunar tabachera și apoi își aprinse o țigară. După ce termină de fumat, aruncă jos chiștocul și îl strivi cu călcâiul. Se întoarse pentru a-și ridica geanta, când auzi ușa de la bloc deschizându-se, și se întoarse din reflex. Trei oameni, cu figurile parțial acoperite de glugi, si cu rucsaci sau genți după ei, ieșiră din clădire puțin grăbiți, în opinia lui.
Ridică din umeri, fără să-ți pună prea multe întrebări, după care își lua geanta de pe bancă și intră în clădire. Când ieși din lift, un fior rece îi trecu pe spinare. Lipsise de acasă o săptămână și îi era dor de familia lui. Se îndreptă spre apartament cu un pas ferm, dar obosit.
Samuel Montcrist era un model de urmat în viață pentru oricine. A plecat dintr-un orfelinat, iar acum avea o carieră strălucitoare de peste 20 de ani în Armată. A început viața singur pe lume, iar acum avea o căsnicie frumoasă alături de o femeie minunată care îl iubea și îl sprijinise mereu, indiferent dacă decizia părea să fie greșită. Fiica lui, care acum avea doar 15 ani, se transforma încet dar sigur într-o femeie pentru care orice bărbat ar fi în stare să-și dea viața.
Își scoase cheile din buzunar absent, cu gândul în altă parte, în timp ce mergea, iar când ajunse în fața ușii, o presimțire sumbră îi încolți în minte. Ușa apartamentului său era ușor crăpată. O împinse ușor, cu inima galopându-i puternic în piept. Nu se putea gândi decât la ce putea fi mai rău, indiferent cât de mult încerca să se convingă că nu are de ce se teme. Dar toate speranțele sale se prăbușiră asemeni unui castel din hârtie când ușa dădu la iveală un hol întors devastat.
Un singur gând îi trecu prin cap, sperând ca Mariana și Larisa, prin cine știe ce minune, să se afle în oraș. Încă o dată, speranțele i se năruiră, când o voce sfârșită de adolescentă gemu în liniștea macabră care învăluia apartamentul. Din trei pași ajunse în living, unde fu cuprins de oroare. Cu hainele rupte și gâtul tăiat, Mariana privea tavanul cu teroarea întipărită pe chip și ochi sticloși. Lângă ea, Larisa, cu pieptul însângerat și hainele la fel de sfâșiate, horcăia luptându-se să respire.
Într-o secundă, Samuel a ajuns la fiica lui și îi acoperi rana cu mâna, într-o încercare anemică de a-i opri hemoragia, în timp ce cu cealaltă sună la 112.
- Tati... spuse fata cu greutate, iar Samuel își lăsă telefonul să cadă pe covorul care mustea de sânge.
- Șhhh... îi ceru el cu lacrimi în ochi. Nu vorbi. O să te faci bine, o minți el, încercând și să se mintă singur. Simțea că fata avea plămânul perforat după cum îi simțea în palmă presiunea crescând la fiecare respirație chinuită, însă spera la o minune. Speranța era tot ce îi mai rămăsese.
- Niciodată nu ai știut să minți, replică ea cu un zâmbet trist pe buze. Mi-e frig, tati, scânci ea mai stins, iar Samuel o strânse în brațe cuprins de disperare. Lumea lui se prăbușise total. Viața lui se stingea în timp ce o strângea în brațele sale, iar el era neputincios în fața dezastrului care se anunța.
- Au... fost... trei, mai spuse fata înainte ca inima să-i bată pentru ultima oară. Samuel s-a simțit ca și cum ar fi fost lovit de fulger, când a auzit ultimele cuvinte ale fiicei sale. Brusc, amintirea celor trei oameni îi reveni în minte și a înțeles totul.
Dinții i se încleștară și apoi trosniră din cauza furiei care îl cuprinse. O secundă mai târziu, o durere cumplită îi cuprinse capul, iar din gură începu să-i curgă sânge. Pentru că se oprise să fumeze o țigară, viața lui se stinsese. Însă avea să-i găsească pe cei trei și să se răzbune. Nu mai avea nimic de pierdut. Durerea din sufletului lui dispăruse deja. Nu mai simțea nimic. Doar ură.
Îi dădu drumul Larisei și se ridică în picioare, de unde privi trupul soției sale.
- Mari, sunt sigur că îmi dai dreptate, suspină el cu lacrimile brăzdându-i obrazul. Nici un animal nu merită să moară ca tine și ca fiica noastră. Iar cele trei bestii, continuă el lăsându-se în genunchi la capul ei, vor plăti, încheie el sărutând-o pe frunte.
