FIRUL VIETII

5

- In orice caz nu ai nevoie de mine in starea asta...

- Eu am nevoie de tine indiferent de stare...Cris! Te rog! Am murmurat eu imbratisandu-i capul...Te rog nu ma goni...

- Oh! bratele lui se inclestara pe talia mea...Nu pot sa fac nimic...nimic s-o salvez...Nimic...

- Stiu, dar poti sa-i faci ultimele zile cele mai frumoase din viata ei! Si tu ai puterea asta! Dar trebuie s-o faci acum! Nu atunci cand crezi tu ca poti sa suporti! Ea are nevoie de tine acum...Are nevoie sa te stie la fel de puternic ca intotdeauna...Cris, tu ai puterea sa-i inseninezi zilele...Asta e imensitatea puterii tale...Ea trebuie sa stie ca se poate baza pe tine...

- Dar nu pot s-o salvez! Repeta el cu disperare...

- Nimeni nu iti pretinde asta! Nimeni nu asteapta asta de la tine!

- Mili, scanci el, mama mea moare...

- Da...Cris, stiu! Asta este viata! Imi pot inchipui ce este in sufletul tau! Dar trebuie sa intelegi ca nu trebuie sa treci prin incercarea asta singur...Ma doare, ingrozitor de tare, ma doare, ca m-ai dat la o parte si ai ales sa treci singur...

- Mili, iubirea mea, nu te-am dat la o parte...scoate-ti asta din cap! Ma opri el dintr-odata, ridicandu-si capul. Doar ca, nu voiam sa treci prin tot ceea urmeaza! Nu voiam sa ai amintirea asta despre mine...Te-au chinuit atat de mult imaginile cu fata mea trista, te-au consumat atat de tare...Stiam ca trebuia sa refulez...Simteam asta prin fiecare por...Am mai trecut prin senzatia asta, si nu am vrut sa fii de fata...

- M-au chinuit atat de mult pentru ca eu am fost cauza tristetii tale...Asta m-a chinuit...Cristian, acum te pot ajuta. Putem face front comun...si putem s-o facem fericita pe Maia, in ultimele ei zile...Asta iti va fi alinarea...si asta iti vei aminti candva...Nu faptul ca nu ai putut s-o salvezi. Ai facut scoala de medicina, stii mult mai bine decat mine ce inseamna boala asta...Si stii ca nu ai cum s-o salvezi...

- Nu vrea sa se opereze, nici macar nu vrea sa incerce, Mili. Nu vrea sa faca nici chimioterapie...

- Stiu, mi-a spus si mie...si o inteleg...Este doar o amanare a inevitabilului...Nu cred ca nu ar fi incercat daca ar fi fost vre-o sansa. Si ce este mai important, operatia este un chin inutil...E dreptul ei sa aleaga daca se opereaza sau nu. E dreptul ei sa hotarasca daca pierde din timpul si asa scurt, zacand pe un pat de spital, operata.

S-a lasat o vreme tacerea...Noi am ramas in aceeasi pozitie: eu in picioare, iar el sezand pe marginea patului imbratisandu-ma strans. Stiam ca aburii betiei se vor risipi in curand, iar el va avea puterea sa se ridice...

Intr-un tarziu, s-a desprins de mine si s-a ridicat anevoie, cautandu-mi privirea:

- Iarta-ma, Mili! Imi ridica barbia, si ma privi indelung...Nu pentru ca nu te mai iubesc am ales sa pun distanta...Sper ca nu te-ai gandit serios ca asta a fost motivul?! Ci pentru ca te iubesc prea mult...Am vrut doar...Mili! Cum ai putut sa lasi copiii! Isi aminti el din nou. Mili, stiu ce inseamna asta pentru tine: o noapte nedormita...Puiul meu iubit, i-ai lasat la Eva, doar ca sa fii cu mine! Of! Hai sa mergem dupa ei! Nu poti sa mai faci vreodata asa ceva! Niciodata! Sa nu-ti mai lasi copiii pentru mine! Ei au nevoie de tine, iar tu esti dependenta de ei...

- Ai uitat? Nu mai sunt mama perfecta, am soptit eu, coborand privirea. Nu i-am vrut! Nu am putut sa ma abtin...Cu toate ca au fost spuse la betie, m-au durut...