FIRUL VIETII

LINISTE

- Mama, uite ce am facut azi la scoala!

Daria alerga spre mine, sprintena si foarte vesela. Ducea in maini un desen plin de culoare. Darius o urma calm, ca de obicei.

- Ia sa vad! Uau! Ce frumos desen! Cum de nu ti l-a luat la expozitie?

- Nu am vrut sa il las invatatoarei! E prea furmos! I l-am lasat al lui Darius. El a fost de acord cu mine.

- Da! Sunt sigura de asta! Darius, maine urc si eu cu voi in clasa. Vreau sa vad si eu desenul tau...Sunt sigura ca e frumos.

- Nu e nevoie mama...Al Dariei e mai frumos...

Trecusera sapte ani de cand Maia se stinsese...Sapte ani de liniste...Au inceput greu. Maia fusese prezenta in fiecare ungher al casei. In lungile ore in care eram doar cu micutii mei, gandul ma ducea mereu la ea...In acele momente imi strangeam copiii la pieptul golit de lapte si plangeam fara zgomot. Stiu ca-i promisesem lui Cris sa nu plang in timp ce el nu era acasa insa nu m-am putut tine de promisiune. Imi lipsea glasul ei cald si plin de intelegere...Avusese mereu un cuvant bun la indemana, un sfat bun de urmat. Ea mereu fusese in stare sa-si calmeze fiul...

Apoi au fost zilele, lunile in care mi-am dorit sa nu-l fi ascultat si sa fi alaptat in continuare. Mi-a lipsit enorm. Si m-am intrebat adesea daca el isi dadea seama de trairile mele. L-am surprins de multe ori privindu-ma atent...insa nu a incercat sa aduca vorba despre asta...

Normal ca mi-am luat licenta in Stiinte Economice, iar acum eram o eminenta casnica cu foaia de hartie pusa in rama...si normal ca aveam si eu permis de conducere si conduceam acum masina Maiei...Fusese dorinta ei sa o conduc eu. Ziua in care am aflat ultimele dorinte ale soacrei mele mi-a ramas bine infipta in minte...Pentru ca m-a socat...

S-a intamplat la putina vreme de la moartea ei. Cris hotarase sa schimbe mobilierul din camera unde ea se stinsese. Era mult prea dureros pentru el sa revada interiorul camerei asa cum ramasese din acele zile. Insa au fost unele corpuri de mobilier de care nu s-a putut desparti. Biroul ei din lemn de nuc extrem de fin lucrat era unul dintre acestea. A schimbat doar pozitia lui. Manevrandu-l impreuna cu Eduard, a dat de un dosar negru intr-un fund de sertar. L-a deschis, curios sa vada ce contine. Eram doar noi trei in acea incapere in acel moment. Eu stergeam geamurile si ma chinuiam cu draperiile. Nu reuseam singura si m-am intors spre ei sa cer ajutor...

Cris sedea la birou cu capul sprijinit in cot, cu dosarul deschis in fata lui, iar cu cealalta mana trecea cu degetele peste foile scrise de mana...Eduard era cu ochii pe el, deci nu aveam de la cine sa cer ajutor.

- Mili, iubire, vreau sa citesti asta...

Vocea lui era de nerecunoscut...socata...Ma privea uimit...Ochii lui albastri erau plini de dragoste. Imi intinse dosarul cu coperta neagra. Se ridica de pe scaunul comod de piele si ma aseza pe mine, apoi ii facu semn lui Eduard sa ma lase singura.

Am deschis dosarul si ochii mi-au cazut pe scrisul ei elegant. Scrisul acesta o caracteriza perfect. O reprezenta.

DRAGA MEA EMILY

Probabil te intrebi de ce ti-am scris tie si nu copiilor mei si ai tot dreptul s-o faci. Iti voi raspunde simplu inca din primele randuri. Stiu ca ei sunt convinsi ca ii iubesc. Pe fiecare in parte, la fel de mult. Este in legea firii sa fie asa, nu? Si tu stii, nu trebuie sa ti se spuna sau sa ti se scrie ca mama ta te iubeste...Si copiii tai vor stii, daca inca nu sunt constienti de asta, ca tu ii iubesti...