Măștile sufletului(volumul 1)

Capitolul 20

             Am deschis ochii din cauza razelor de soare care îmi invadau spațiul intrând jucăușe pe geam. Strâng din ochii și mă întorc pe o parte când dau de Black cel curios care mă privea. E atât de aproape de mine încât nasul lui rece se lipește de fruntea mea. Zâmbesc și închid ochii la loc în speranța că voi adormi, dar bestia de lângă mine nu are stare până nu îl voi plimba. Se foiește și mișcă patul sub el. Nu scoate nici un sunet, dar simplu fapt că se plimbă prin pat îmi deranjează somnul.El nu are de unde să știe ce noaptea grea am avut. Sunt surprinsă cum de Edward nu a cerut să-i duc câinele înapoi. Harold a zis că nici nu a fost interesat de acest subiect, mai bine pentru mine, câinele e un adevărat paznic și îmi e de mare ajutor, mai ales că dorm singură. Oftez și mă întorc cu spatele la el și-mi pun o mână peste ochi, dar acesta își pune capul pe umărul meu. Nu își lasă greutatea pe mine, dar sunt conștientă că nu mă va lăsa să dorm în continuare numai dacă-l scot din cameră și nu cred că va mai tăcea din gură dacă fac asta.

—Chiar nu ai de gând să mă lași să dorm, nu? E destul că bebe îmi face probleme cu fâțâiala lui, acum ai început și tu să te porți ciudat și să nu mă lași în pace.

—Scumpo, vorbești cu câinele? se aude o voce familiară din spatele meu și îi pot ghici amuzamentul din glas. Mă ridic repede în șezut și dau de chipul amuzat al prietenei mele.

—Nu chiar, doar îmi puneam ordine în gânduri.

—Mhm! își țuguie buzele și își încrucișează mâinile sub sâni.

—Bine, fie. Îl certam pentru că nu mă lasă să dorm, sunt obosită din cauză că cel mic a fost activ aseară.

—Tu mai odihnește-te că-l scot eu afară. îi deschide ușa lui Black și pornește spre ea. Când ajunge în tocul ușii acesta își întoarce privirea spre mine și după iese.

—Dacă ar putea vorbi, mi-ar spune multe, e un adevărat paznic. zâmbesc și prietena mea mă aprobă apoi iese din cameră și închide ușa după ea. Mă întind înapoi pe salteaua moale și închid ochii în speranța că o să pot adormi la loc.

Edward

                      Stau la birou și o privesc pe Katherine care mă privea cu ochii înlăcrimați. Strâng mai tare marginea biroului și încerc să mă liniștesc, dar eșuez ca de fiecare dată când furia pune stăpânire pe mine. Nu pot să cred că toate astea s-au întâmplat sub ochii mei. Am fost și prost și orb, iar ei au profit de lucrul ăsta la maxim.

—Ce dracu e în capul tău? țip la ea în timp ce strânsoarea mâini mele face lemnul să pocnească, iar ea tresare fiind conștientă de puterea mea și de faptul că sunt de două ori mai mare decât ea. Nu am să dau în ea, nu risc.

—Mama dumneavoastră minte, milord. spune șoptit și se joacă cu degetele în poală. Privirea îi e ațintită către ele și nu a ridicat-o din pământ de cum a intrat în birou.

—Cum poți spune așa ceva? Tot personalul știe că o otrăveai pe mama, doar eu nu știam. Credeai că nu se va găsi nimeni să îmi spună?

        Aceasta își frământă mâinile și deschide gura să zică ceva, dar apoi o închise la loc. În cameră intră John cu viteză făcând ușa grea să se izbească de perete cu o bubuitură zdravănă. Era vizibil faptul că era nervos și privirea ucigătoarea o căuta pe Katherine. Când o găsise în sfârșit acesta izbucnise într-un plâns isteric și corpul mic începu să îi tremure. John o luă de mână și o trânti pe podea, iar o ploaie de lovituri îi atingeau corpul. Aceasta începe să țipe și renunț cu totul la controlul asupra mea. Mă ridic, ocolesc biroul și pumnul meu face contact cu fața lui punându-l la pământ pe nenorocit.