Summer Camp

~4~

O să vă scutesc de momentele pregătirii pentru petrecere.
Tot ce trebuie să știți e că amândouă arătam fabulos. În timp ce eu purtam o rochie de un roz pal,cu dantelă în partea de sus și cu fluturași în partea de jos(media),Nehemia alesese o rochie verde,elegantă care se potrivea cu ochii ei. Părul meu(peruca) era ondulat în timp ce al ei era aranjat într-un coc complicat cu câteva șuvițe libere.
Nehemia își pusese diadema,înainte să ieșim din cameră.
Am înaintat sigure pe niște coridoare,muzica auzindu-se din ce în ce mai tare.
În câteva minute am dat cu ochii de două uși mari. După ele,era lumea în care voi trăi toată vacanța asta.
Doi bărbați eleganți,probabil străjeri deși nu știu ce ar căuta ei pe un vas,s-au înclinat în fața noastră în timp ce deschideau ușile.
Cred că în următoarele secunde am rămas cu gura căscată deoarece am auzit-o pe Nehemia pufnind.
-E super aici!șoptesc eu ca nimeni să nu ne audă.
-Nu mă lăsaaaa și tu!glumește ea.
-Ce trebuie să fac?întreb eu.
-Păi....gândește-te că asta e o mare. Persoanele sunt rechinii și monștrii de mare,iar eu sunt barca. Deci tu stai pe lângă mine. Înțeles?
-Înțeles.
Nici nu știu ce a urmat în următoarele două ore,dar a fost atât de plictisitor încât creierul meu refuză să-și amintească.
O grămadă de prințese discutau despre prinți,rochii,bijuterii și aparențe. Altele erau invitate la dans de către prinți sau alte persoane. Unele fete pur și simplu bârfeau,în timp ce altele încercau să pară rafinate chiar dacă nu erau.
Nici n-o mai recunoșteam pe Nehemia. Se integrase așa bine în rolul de prințesă fără minte,încât nici nu îndrăzneam să-i pun vreo întrebare. Zâmbeam,încercam să par interesată de diferitele discuții. Chiar dacă picioarele mă omorau,încercam să par cât mai elegantă.
Începeam să mă întreb dacă nu există și delfini în marea asta.
Nehemia a fost invitată la dans de un prinț arătos,șoptindu-mi doar să mă duc să mă distrez.
Am dat afirmativ din cap,cât se poate de calmă. Apoi mi-am dat seama de un lucru. Barca mea tocmai plecase. Fără mine. Iar eu mă scufundam.
Am încercat să mă îndrept spre ieșire pe cel mai scurt drum. Dar acela era fix prin ringul de dans.
Am încercat să ocolesc,rugându-mă ca nimeni să nu mă ia la întrebări.
Toată lumea era absorbită de diferite discuții sau de mâncare. Toți înafară de...
-Hei,ce faci aici?îmi șoptește o voce la ureche.
Înghit în sec,întorcându-mă spre prințul din spatele meu. Mă simțeam ciudat. Era....era ceva nelalocul lui...
-Bună Dorian,n-ai cumva altceva de făcut decât să mă urmărești. Sunt uimită că ai rezistat atâta timp fără să inviți pe cineva la dans. Sau toate fetele te-au respins?spun eu cu o voce dulce.
-Nu, dar m-am gândit că poate ai nevoie de companie,având în vedere că o mulțime de oameni au început să vorbească despre tine,zice el cu un zâmbet enervant pe față.
-Poftim? Ce vorbesc despre mine?
-O fată pe care nimeni n-o cunoaște,apare singură în mijlocul unei petreceri,încercând să găsească ceva. Sau pe cineva.
-Auzi,care e probmlema ta?întreb eu.
-Niciuna. Dar aparent,Nehemia te-a abandonat. Și tu te scufunzi. Rapid. N-ai avea nevoie de...să zicem un delfin?întreabă zâmbind.
-Unu. De ce toți compară balurile cu un ocean?. Și doi. Mai bine mă înec,decât să-ți rămân ție datoare.
-Cum dorești tu,domniță,spune el pe un ton galant,dar vezi că s-ar putea să ajungi cina rechinilor,înainte să te îneci.
-Ești atât de enervant! N-ai discuții la care să iei parte?întreb eu.
-Spre marea ta fericire,sunt liber,spune el cu un zâmbet pe față.
-Păi cred că așa o să rămâi toată seara,zic eu.
-Eu nu prea cred,spune trăgându-mă pe ringul de dans.
-Ai înnebunit? Eu nu știu să dansez!zic eu stânjenită.
Ceva se schimbă în ochii lui. Devin...devin mai...calzi.
-E simplu.Trebuie doar să te iei după mine,spune el.
-Fie.
Dansul a început. Nu vreau să mă laud,dar,cumva,știam dansul.
-Hei! M-ai mințit! Dansezi mai bine ca mine,spune Dorian.
-Nu,chiar nu mint. N-am mai dansat până acum.
-Păi,cred că ai dansul în sânge,spune el.
-Poate,spun eu nu prea convinsă.
Dansul s-a terminat,eu îndepărtându-mă un pas de Dorian.
M-am uitat în jur. Eram la câțiva pași de ușă.
-Cuplăcere,spune Dorian elegant. Cred că e timpul să plec.
Privirea lui devenise din nou rece.
-Stai!spun eu când el se îndepărtează. Mulțumesc!
Se întoarce spre mine.
-Acum îmi ești datoare,spune el cu un zâmbet șiret pe față.
-Dacă nu m-ai enerva așa tare poate am fi prieteni.
-Dacă am fi prieteni,unde ar mai fi toată distracția?întreabă el cu un rânjet pe față,îndreptându-se spre un grup de persoane.
Când a devenit el atât de răutăcios?
Poate de când te-ai purtat urât cu el,răspunde o voce din capul meu.
Și totuși.....și totuși un gând nu-mi dădea pace. Un gând ce-mi întorcea stomacul pe dos.
Ca să mă liniștesc,am hotarât să ies afară.

***

După câteva încercări eșuate,am dat de ieșire. Afară,un întuneric ca smoala domina totul. Dacă n-aș fi auzit sunetul valurilor,m-aș fi întrebat unde sunt.
Niște voci au pus capăt gândurilor mele. Se auzeau din stânga mea.
Nu doream să fiu văzută sau auzită așa că mi-am dat pantofii cu toc jos,și am început să caut o ascunzătoare. Vocile se auzeau din ce în ce mai clar. Iar eu începeam să mă panichez.
Un fulger a străbătut cerul. Datorită lui,am reușit să observ niște bagaje frumos stivuite ce așteptau să fie trimise în camerele servitorilor.
M-am furișat după ele. M-am ascuns la timp căci două siluete apărură în fața mea. Se opriră. Puteam să deslușesc ce fac. Cea înaltă,șopti ceva. Persoana mai înaltă mă simțise. Mă auzise. Mi-am dus mâna la gură încercând să-mi stăpânesc respirația.
Următorul fulger le lumină fețele. Dorian stătea alături de o brunetă cu ochi aurii. Nu,nu o brunetă. Și nici Dorian.
-Manon,dă-mi pace! M-am străduit!spuse tipul.
Fata răspunse,dar tunetul îi înăbuși cuvintele.
Un alt fulger. Băiatul,se întoarse spre Manon. Acum puteam să-i deslușesc trăsăturile. Străinul radia eleganță și calm. Fără îndoială,era cineva foarte însemnat. Părul lui negru strălucea precum penele corbului,contrastând  cu pielea-i palidă și ochii de un violet profund.
Lumina dispăru și o dată cu ea și chipul străinului.
Un alt tunet se auzi,mai tare. Mai aproape. Urma să fie o furtună.
-Te-ai folosit de trupul prințului. I-ai folosit mintea! În loc să cauți informații,ai posedat prințul!
-Doar m-am distrat. Ceva ce ar trebui și tu să încerci cândva.
-Nu mă subestima,Rhysand.
-Nu Manon. Tu nu mă subestima. Singurei persoane căreia trebuie să-i dau socoteală e stăpâna mea.
Chiar și în întuneric puteam să simt că Manon cugeta.
-Nu ești cu nimic mai bun,decât mine sau ținta noastră,mârâi ea într-un final.
-Nu pot hotărî dacă îndrăzneala ta față de un Mare Lord e un lucru de admirat sau o mare prostie,Manon.
Încă un fulger lumină cerul. De data asta,părul fetei era argintiu. Ca...al meu....
Întunericul se întoarse după câteva secunde,dar de data asta,mai sumbru,mai compact.
Apoi,preț de câteva secunde a fost atât de întuneric,un întuneric de nepătruns, încât nu-mi vedeam nici propriile degete.
-Pe data viitoare,Manon,se auzi o voce puternică.
Chiar dacă nu vedeam nimic,puteam să jur că străinul rânjea.
Vocea fu urmată de un fâlfâit de aripi, un țipăt scurt de surprindere și un sunet înăbușit de căzătură.
Toată puntea începea să se lumineze. Stelele au apărut,întunericul de nepătruns dispărea,lăsând loc unei neguri liniștitoare. Umbrele înfricoșătoare,dispăruseră și ele.Pale de vânt îmi mângâiau pielea din nou. Sunetele valurilor se auzeau din nou. Totul revenise la normal. Totul înafară de.....
-Manon!strigă cineva.
Trupul fetei chemate stătea inert pe punte.
Era timpul să plec.

Va urma....
Hei,sper că v-ați bucurat de acest capitol neașteptat. Îmi pare rău dacă găsiți greșeli de scriere,capitolul nu a fost corectat. Pe data viitoare!Bye!^^