Numele fără semnificație

VIII

     Când am pătruns în incinta blocului, mă simțeam asemeni unei prințese cufundate în dimensiunea unui castel. La început, el îmi impusese să mă consider eroina propriei povești, dar nu am putut. Latura mea spirituală striga să primească identitatea lui Denise. Acum, îmi cerea să o dezbrac.

     — Da? Un minut! mi-a vibrat în urechi glasul său atins de o ușoară exaltare, dincolo de ușa care urma să se dea în lături. Pe fundal, mi se părea că răsună două perechi de voci cuprinse de febra unui dialog, mai mult șoptit, ce-i drept.

      "Of, cât mă determini să te-aştept! Niciodată nu am fost mai nerăbdătoare să te văd sau să îți vorbesc! Se poate să fie oare televizorul?"

     Răspunsul acelui ultim gând nu avu timp să întrepătrundă în mintea mea confuză, deoarece liniștea brutală din interiorul meu fu imediat reprimată de cutremurul stârnit în inima mea. El apăru în cadrul ușii, cu părul său des răvășit, și mai buclat ca oricând, din cauza precipitațiilor acelei dimineți de octombrie. Am observat că era mai scurt, semn că și-l tunsese. Îi încununa chipul lung mai frumos, mult mai rafinat. Ochii lui mareici mă priveau pierduți, dar strigători.

     — Intră, Rose! mi-a spus, secătuit și îndurerat, evitând contactul vizual ce mai devreme se crease.

     — Eu... de unde știi?

     Dintr-odată, răbufnirea cerului răzvrătit mă învăluia, trecând de pereții blocului ce ar fi trebuit renovați. Denise deja se pierduse, dar acum și Rose întâlnea neantul.

     S-a dat la o parte, descoperind un tablou al unui cuplu fericit, dar totuși tulburat, pe sofaua din bucătărie. Ceașca ei de cafea produse un zgomot înăbușit la atingerea gresiei lucioase. Ochii lui bulbucați îmi scrutau amintirile, adâncul, și gândurile.

     — Ei... ce fac ei aici? am strigat, realizând brusc legătura dintre BMW-ul care strălucea în lumina difuză, palidă, a globului solar de dimineață, din fața scării lui Sean.

     — Eu i-am invitat, auzind că vrei să vii. Voiam să clarificați situația, ca să te ajut să depășești nelămuririle, întrebările retorice din mintea ta. Apropo, o cunosc pe Denise. Apartamentul ei este tocmai lângă a meu. Suntem foști vecini. Am copilărit împreună.

     Nimeni nu mă putea ciupi să mă trezească din coșmarul în care sufletul meu se dizolva.