Iubind în tăcere

Capitolul 63

Privea firma cu un nod în gât, era cu totul altfel decât şi-o imaginase ea. Sau sperase că va fi. Lester vorbea la telefon ceva mai departe de ei, în timp ce Dylan căuta cu privirea ceva într-un dosar. Doar Radika era aproape de ea şi continua să-şi facă scenarii despre cum urma să fie timpul petrecut în Miami, în cele mai multe rânduri menționând locuri de văzut cu Lester. Într-adevăr, cât fuseseră plecați, în acei patru ani, în Miami apăruseră noi parcuri de distracții, noi terase, baruri vechi fuseseră închise şi înlocuite cu cafenele. Cel puțin, cam asta reuşise să observe Blaineley cât parcursese drumul către firmă. Marea ei curiozitate se lega, însă, de vechiul depozit. Fusese înlocuit sau era tot acelaşi? Dar dacă puținul curaj pe care îl avea ținea cu ea, atunci s-ar fi dus să vadă cu proprii ochii. Iar o altă întrebare se lega de bărbatul bătrân, cu părul cărunt şi privirea blândă. Oare bunicul mai stătea în fața acelui bloc, aşteptând?

— Blaineley, ai dormit bine aseară? o întrebă Radika şi Lester le făcuse semn să-l urmeze.

Nu prea, venise răspunsul în mintea ei şi mişcă din cap afirmativ. Ce-i drept, ochii ei nu arătau aşa de bine. Pungile de sub ei îi dădeau acel aer obosit. Radika doar schiță un zâmbet fals şi înaintă în tăcere în spatele celorlalți. Când Lester se întoarse, cei trei se loviseră de el, fiecare fiind prea ocupat cu propriile gânduri.

— Stați uşor! strigă el, dându-l la o parte pe Dylan. Fiecare are câte o ocupație aici, Blaineley, Dylan, voi doi trebuie să mergeți la etaj. Acolo vă aşteaptă Carlos. Radika, îi atrase atenția şatenei, noi mergem la contabilitate.

Dylan închise dosarul şi îi făcu semn din cap lui Blaineley către lift. Fata doar clipi de câteva ori şi o luă înaintea lui spre locul srpe care acesta o direcționa. Când Lester şi Radika rămăseseră singuri, fata profită de situație şi îşi reglă glasul:

— Eu şi Blaineley trebuia să-l cunoaştem pe italian, nu? îşi întrebă iubitul, privindu-i zâmbetul tâmp.

— Da.

— Ai făcut asta intenționat, nu?

— Da, continuă, zâmbind la fiecare răspuns afirmativ.

— Dylan ştie?

— Nu.

— Crezi că şi-a dat seama de asta?

— Probabil.

— E sus cine cred eu că e?

Lester zâmbise, privindu-şi iubita pe sub gene. Ştia că nu putea s-o păcălească atât de uşor pe cât ar fi vrut. Acesta se apropie de ea şi îi sărută umărul, ca mai apoi să-i şoptească mieros la ureche:

— Mai mult ca sigur, replică şi privi către expresia lui Radika.

Fata nu ştia dacă să se bucure pentru că făcuse asta sau să se ducă după prietena ei. Dar Lester avea dreptatea lui, dacă destinul îi va vrea pe Moon şi Blaineley împreună, cei doi se vor întâlni. Dacă nu, ei bine, aveau la dispoziție treizeci de zile ca să arate cum va continua povestea lor: despărțiți pe veci sau împreună pentru totdeauna.

— Ştii că şi dacă aş fi de acord cu asta, în cazul în care Blaineley vine tristă, tu o pățeşti?

Lester zâmbise amar şi îşi petrecuse brațul după gâtul Rdikăi.

— Ce ar fi viața dacă nu ne-am asuma riscuri?

— Mai ştii şi că Moon o poate vedea cu Dylan, nu?

— Iubito, m-am gândit la toate. Haide să vedem cum le explicăm la contabilitate lipsa lui Dylan, nu-ți face griji pentru ei.

— Dacă nu am înnebunit până acum, fii sigur că o s-o fac din vina ta.