Jurnalul de dincolo (Volumul 1)

5

Anul 2001

Am observat un fel de lichid albastru care ducea la debaraua din camera mea. Le-am urmat și lipit de ușă am găsit un bilet pe care scria: "Dincolo de această ușă este lumea ta. Ai tot ce meriți dincolo. Este un loc doar al tau pe care doar tu îl poți invoca. Ai un jurnal acolo. Toate lucrurile pe care tu le gândești și le trăiești sunt scrise acolo pe măsură ce înaintezi în vârstă. După moartea ta ușa va fi deschisă și dacă jurnalul va fi ars, tu te vei întoarce și vei invoca iadul pe pământ. Nu te gândi la cum a apărut acolo sau la cine ți-a lăsat biletul. Tot ce trebuie să știi este că astăzi, luni, 10 septembrie 2001 a fot ziua și data invocării acestei camere. Trebuie doar să pui mâna pe clanță și portalul se va deschide."

Am observat cum biletul începe să se dezintegreze în mâinile mele. L-am aruncat la gunoi și nu a durat mult până când s-a dezintegrat complet. M-am întors la debara și am observat că lichidul albastru dispăruse.

Îmi era frică să deschid ușa, dar am pus mâna pe clanță, o lumină roșiatică a înconjurat ușa și apoi a dispărut la fel de repede cum a apărut. Am apăsat ușor pe clanță și am tras la fel de ușor. În loc de o debara plină cu prostii și câte minuni am descoperit o altă lume. Totul bătea spre roșu, chiar și cerul era de un roșu sângeriu. După ce am făcut un pas înăuntru în fața mea începea să se contureze un fel de oraș. Erau niște blocuri de cel mult patru etaje. Geamurile erau sparte și mascate cu scânduri putrede. Am închis ușa după mine și am înaintat.

Mergeam pe un drum care separa blocurile pe o parte și de alta a lui. Analizam orice detaliu în parte și la geamul unui bloc am observat o persoană, cu cât mă apropiam mai tare de acea persoană care stătea la un geam fără scânduri și mă privea atent, îi vedeam trăsăturile mai bine. Avea părul negru, ochii îi avea frumoși, dar ce mă speria era că irisul îi era galben. Mi-am îndreptat privirea de-a lungul drumului și am văzut o clădire care seamănă izbitor cu un fel de primărie veche. M-am uitat mai atent și mi-am dat seama că este de fapt un conac. Am decis să merg acolo ca să vad ce este cu acest loc.

La colțul unui bloc am văzut mai mulți oameni cu irisul galben care mă pândeau. Auzeam și niște șușoteli. Singutul lucru care l-am putut auzi mai bine este: "Ea este aleasa. Păstrătoarea jurnalului. Dacă se va sacrifica vom păși pe pământ."

M-au speriat puțin acele cuvinte, dar am continuat să merg spre conac. Ochii îmi fugeau în stânga și în dreapta pentru a vedea ce se întâmplă în jurul meu. Aproape am ajuns în fața ușii.

Când am ajuns am apăsat ușor pe clanță. Mâna îmi tremura, dar simțeam nevoia de a intra ca să aflu ce este acest loc care se presupune că e lumea mea. Am împins ușa și am intrat.