Jurnalul de dincolo (Volumul 1)

6

Anul 2001

În jurul meu era întuneric, dar puteam observa ce este acolo. Am intrat într-o încăpere înaltă de vreo 4 metrii. Am văzut în dreapta niște scări care se împărțeau în două și continuau una în stânga iar cealaltă în dreapta, apoi m-am uitat în stânga și am văzut o canapea și trei fotolii care înconjurau o măsuță de cafea. Iar când m-am uitat în față am văzut un coridor unde se aflau intrările de la mai multe camere. La sfârșitul coridorului am vazut cum iese o lumină dintr-o cameră. Presupuneam că cineva statea acolo așa că am mers spre acea cameră. Auzeam niște voci. Le auzeam din ce în ce mai tare. Cu cât mă apropiam mai mult de acea încăpere puteam să percep ce spuneau vocile.

"Tu ești aleasa."

"Nu te speria."

"Acest conac este al tău."

"Tu ești stăpâna."

"Trebuie doar să deschizi jurnalul după aia locul ăsta se face după înfățișarea ta pe care ai avea-o dacă nu erai rănită atât de mult."

Am încercat să ignor toate lucrurile pe care le auzeam de la acele voci. Am ajuns la o ușă între-deschisă de unde venea toată lumina aceea. Pentru scurt timp am analizat ușa. Pe ea apărea o fată care semăna cu mine și dedesupt scria: "Ingrid Bach este păstrătoarea jurnalului și a acestei lumi necunoscute de ceilalți muritori."

Am înghițit în sec. Am pus mâna pe ușă și am simțit cât de rece era lemnul din care era făcută. Am împinso pentru a putea intra. Înăuntru nu era nimeni, dar în schimb era un fel de carnețel într-o cutie de sticlă. Carnețelul acela era motivul luminii, strălucea. Pe cutia de sticlă se afla o plăcuță.  M-am apropiat ca să pot citi.

"Acesta este Jurnalul Durerii Ascunse. Doar persoana care a suferit toată viața poată să îl dețină. În trecut acest jurnal a fost a lui Thomas Conv care a renunțat la această lume. Thomas a murit în 1865, dar din cauză că a renunțat la lume nu a deschis ușa ca să poată altă persoană să deschidă jurnalul.

Dacă altă persoană citește jurnalul după moartea posesorului și îl va arde după, posesorul se va întoarce sub formă de diavol și va invoca iadul.

Pentru a fi posesorul jurnalului trebuie doar să fi ales prin durerea din suflet provocată de multe persoane de la naștere până la vârsta de 14-15 ani exact în ziua în care începe liceul."

Am luat plăcuța de pe cutia de sticlă și am pus-o lângă fără nici o ezitare. Cutia de sticlă nu avea mânere așa că am pus mâinile de o parte și de cealaltă și am ridicat. Se pare că partea de jos nu era, așa că jurnalul a rămas în picioare. Am așezat cutia lângă masa pe care era așezată acum câteva secunde. Ochii mei erau ațintiți în tot acest timp la jurnal, eram pur și simplu atrasă de acea cartea cu coperta învelită în piele maronie. Când am pus mâinile pe pielea din care era facută copert, m-a parcurs un fior pe șira spinării. Era foarte fină și simțeam cum face parte din mine. După ce am examinat coperta am deschis jurnalul.

Am început să citesc. Toată viața mea era acolo; nașterea mea, mama care a vrut să mă omoare, toate jignirile și trădările, ceea ce am gândit, ceea ce am simțit, totul. Am început să plâng când am văzut ce viață am. Între timp în încăpere s-a făcut lumină, puteam să văd ce era acolo cu adevărat. Printre lacrimi am observat ce era pe perete. Erau niște tablouri, iar în toate eram eu și fiecare moment m-a rănit cineva. Mi-am dat seama că îngenunchiasem cu jurnalul în mână și mă uitam la viața mea, așa că m-am ridicat și m-am îndreptat înspre niște rafturi cu multe cărți. Am citit titlurile de pe fiecare, dar doar una mi-a atras atenția.