Eu sunt Alison. Nimic din viata mea trista nu ma face mai dezgustata decat faptul ca trebuia sa ma mut la tatal meu. De ce? Pentru ca orasul ala mic si uracios ma facea sa vomit. Oamenii de acolo sunt tot timpul plictisiti, si deloc draguti cu cei din jur. Voi fi fata cea noua la liceul la care urmeaza sa invat si nu va fi placut. Locuitorii din Midland nu urasc nimic mai mult ca oamenii noi. Ce e in neregula cu acesti oameni?
Pe tata nu l-am mai vazut de mult. Dar faptul ca traieste in acel oras ma face sa nu-mi doresc asa mult sa-l vizitez, dar nu pot ramane in Pheonix in absenta mamei.
Am plecat dimineata spre aeroport impreuna cu mama si Bell'. O sa-mi fie asa dor de ele...i-am promis Bellei ca ii voi scrie cat pot de des (nu e ca si cum ar fi multe lucruri de facut in Midland).
Tata era seriful politiei si era mai tot timpul ocupat pe vremea cand locuiam cu el. Presimt ca lucrurile nu s-au schimbat deloc, iar eu voi fi practic singura in noul meu oras.
Ce poate fi mai rau de atat? Am un raspuns la asta: in avion mi-am pierdut rujul preferat,pe care l-am cautat peste tot,iar majoritatea calatorilor probabil ma credeau o nebuna, cand am coborat erau probabil -100 de grade iar eu aveam doar un hanorac, iar tata bineinteles ca intarziase din nou. M-am dus totusi sa-mi iau bagajul singura...dar ghici ce...nici pe acela nu l-am gasit. Un inceput foarte bun in orasul cosmarurilor.
Intr-un sfarsit a aparut tata "salvatorul situatiei". Bineinteles fiind seriful politiei s-a gasit bagajul in mai putin de 5 minute...dar cand ma agitam eu pe acolo intreband pe toata lumea, nimeni nu ma putea ajuta in legatura cu un amarat de bagaj.
Dupa toate intamplarile astea "placute" am ajuns "acasa" unde tata chiar se ocupase serios de venirea mea. Surprinzator. Imi pregatise o camera doar pentru mine, frumos aranjata. Ma intreb cand o fi avut timp de atatea aranjamente. Mi-a aratat el camera mai intai.
-Iti place?
-Sigur.
Am raspuns simplu. Nu stiam cum sa interactionez cu tata. Nu aveam prea multe lucruri de spus si nici nu eram in cele mai bune stari, insa gestul lui chiar m-a surprins.
El a zambit usor apoi a plecat. Iubeam foarte mult la tata ca nu era genul de om care sa-ti stea pe cap. Imi place sa stau cu tata, desi nu prea avem lucruri de vorbit, dar cred ca ne vom obisnui sa comunicam...sper. Imi displacea totusi orasul...Midland nu era genul de oras in care sa te grabesti sa pleci sau sa te muti.
Dupa mai multe ore de stat in camera mea, aud pe cineva ciocanind la usa. Cand am iesit din camera, tata deschisese deja. Parea cineva cunoscut pentru tata asa ca am hotarat sa cobor si eu pentru a observa.
In pragul usii de aflau 2 oameni. Un barbat de varsta tatei, probabil un coleg de munca sau ceva, si un baiat, aproximativ de varsta mea, probabil.
-Hei, Alison! Ce bine ca ai venit! zise tata.
"Da...ce bucurie" am gandit.
-George este colegul meu de munca. Insa cred ca ar trebui sa il cunosti pe Justin.
"Nemaipomenit..." am gandit din nou.
-Buna! Am spus eu incercand sa par fericita de vizita neasteptata.
-Hei! a spus el.
Era un baiat inalt, bine facut, cu parul negru. Ochii ii erau roşcați...nu cred ca mai vazusem pana atunci culoarea aceea.
Parea foarte timid. Oricum niciunul dintre noi nu a scos mai mult de doua vorbe pe tot parcursul vizitei. Aflasem doar ca va fi in clasa cu mine si ca i se spune Jo'.
Stai...de ce Jo'? Nu pare a fi prescurtarea numelui. Dar am preferat sa nu cer prea multe detalii despre asta.
In scurt timp tata a anuntat plecarea celor doi.
-Justin, ce ar fi sa vii sa o iei pe Alison maine cu masina? Va puteti duce impreuna la scoala! a propus colegul tatei.
Justin nu a avut nici o reactie. Probabil ii dispacea la fel de mult ca mie aceasta idee stupida, insa a trebuit ca amandoi sa fim de acord. Macar nu mai trebuia sa ajung in prima zi de scoala cu taxi-ul, autobuzul sau mai rau, masina de politie a tatei.
Scrisoare catre Bell'
Buna Bell'! Da...am ajuns in infern. Bineinteles ca nimic nu mi-a mers bine de cand am intrat in avion. Cu tata e totul bine...chiar s-a preocupat mult de venirea mea. Mi-a pregagit camera si a varuit-o violet. Poate totusi nu ma voi intelege asa rau cu el...inca nu comunicam, dar sper sa se rezolve. Oamenii? Sunt groaznici. Starea mea sociala din acest oras e 0. Nu am nici un prieten...tot singura sunt. Am cunoscut in schimb pe cineva. Il cheama Justin, i se spune Jo', va fi in clasa cu mine la noul liceu. Ma va duce cu masina la scoala...stai calma...tatal lui a aranjat asta. Niciunul dintre noi nu pare incantat de cunostinta. Dar nu-mi displace faptul ca macar am o cunostinta de la liceu. Ar fi fost cam patetic sa fiu fata cea noua intre atatia necunoscuti.
Oricum, sper sa nu dureze prea mult aceasta schimbare.
Apropo, erau cam -100 de grade cand am ajuns aici...mi.e dor de caldura din Pheonix. Sper sa revin curand, sa te revad.
YOU ARE READING
Cu fața la perete
Teen Fiction"Cu fața la perete" vorbeste despre povestea de viata a lui Alison, o fată de 17 ani care urmeaza sa se mute la tatal sau pentru un timp si sa-si continue liceul. Nimic din ce i se va intampla nu si-a putut imagina niciodata.
