Capitol 30

3.1K 194 39
                                    

Simțeam cum imi bubuie capul sau mai exact,cum imi strivesc tâmplele creierul.
Cred ca am băut mai mult decât trebuie.
Am deschis ochii incet și pot sa jur ca am auzit cum s-au dezlipit pleoapele.
Apoi mormaitul meu mi-a zgâriat timpanele.
Când am devenit așa sensibilă?
Am clipit de mai multe ori sau mi-am strâns ochii,nu știu exact,dar tot nu mi-am dat seama unde naiba sunt.
Draperiile negre nu lasă razele soarelui sa pătrundă, dar imi pot da seama ca este zi.
Dar nu știu unde naiba sunt.
Inima a început sa imi bata mai tare și m-am ridicat în fund,lucru care mi-a facut creierul sa sufere o mica implozie.
-Daniel?
Mi-am strâns ochii din nou și mi-am lipit palma de gât.
Vocea imi sunase harsaita și îmi simțeam gâtul în flăcări.
Ce naiba s-a intamplat?
Mi-am coborât picioarele din pat și am tremurat scurt.
Parchetul era rece ca gheața.
Ca o gheață neagra mai exact.
Totul era negru în dormitorul ăsta.

Am pufnit când frânturi din ce am făcut aseară sau dimineață,mi-au apărut în minte.
Și m-am liniștit, apoi am pufnit în râs. 
Sunt la Daniel acasă. În apartamentul lui din Berlin.
Mi-am mușcat buza și m-am ridicat ușor din pat.
Fundul ma durea vag,dar știam ca după ce imi trece durerea de cap,durerea de fund o sa imi cam facă de petrecanie.
Dacă nu o sa imi faca Daniel, în caz ca i-am spart cada.
Am chicotit ușor și am ieșit din cameră.

Stomacul meu a mormait apreciativ când a simțit mirosul de bacon,dar vezica mea are o voce mai puternica. Sau un caracter mai urat.
Am intrat în baie și am țâșnit spre cada.
Mda,era în regula,deși știu sigur ca am căzut destul de rău și eram sigura ca am spart-o.
Am ridicat din umeri și m-am îndreptat spre chiuveta.
Vai!
Am căscat ochii la imaginea mea din oglinda și m-am strâmbat.
Sper ca Daniel n-a dormit cu mine. Nu stiu ce am făcut după ce am vomitat tot ce am mâncat săptămânile trecute și după ce am căzut în cada.
Stomacul mi s-a strâns ghem când mi-am amintit cum Daniel aproape a smuls usa din balamale și a intrat speriat în baie.
Nu știu la ce s-a gândit, sau dacă îi pasa doar de mobilier,dar expresia lui speriată... nu prea își avea locul la el. Adică, comportamentul lui are doua extreme: ori mă dorește pentru sex,ori nu mă suportă în preajma lui. Sau oriunde.
Așa ca Daniel speriat...
Am clătinat din cap și am oftat.
Suntem doar prieteni. Nu știu dacă mai jucam vreun joc,dar dacă nu mă adun,o sa îl pierd.

In fine, dupa ce Daniel a intrat peste mine și după ce mi-am revenit din șoc că arată speriat,m-am rățoit la el sa iasa si mi s-a rupt filmul. Nu-mi mai amintesc nimic.
Dar sper,pentru binele lui,ca nu a dormit cu mine în camera.
Doamne! În capul meu se pare ca și-au făcut cuib toate păsările din lume,iar pe față parcă am vopsea de camuflaj.
Cum Dumnezeu m-am spălat aseară?
M-am spălat de fapt aseară?
Nu mi-am clătinat capul cum aș fi vrut,doar am strâmbat din nas.
Am dat drumul apei și m-am spălat pe dinti cu degetul,de patru ori,apoi m-am bagat incet în cadă.
As fi vrut sa o umplu și sa stau în ea până ma stafidesc.
Cada asta intra la mini piscine, în niciun caz la cazi.
Este minunată.
Am dat drumul apei și am început sa mă spăl mecanic,gândindu-mă serios la câți bani face Daniel în Legiune.
Adică apartamentul ăsta este fabulos.
Baia este de mărimea sufrageriei de la Maria de acasă.
Și de ce sta Daniel în Marienthal când ar putea sa stea aici?
Adică, e clar ca nu se compară cu nimic casa Mariei cu asta.
Totul este luxos.
Intradevar,nu pare locuită sau prea primitoare în noanțele de negru și gri,dar mie imi place așa rece,bărbătească.

Mi-am clătit parul și corpul,am ieșit din minunăția de cada și m-am mai spălat o data pe dinti înainte sa ies din baie.
Daniel probabil pregătește masa,după cum înțeleg din zgomotele farfuriilor,iar asta mi-a adus un ditamai zâmbetul pe față.
As putea sa mă duc goala la masă, dar chiar eu as încălca chestia cu prietenia pe care i-am impus-o.
Dar la dracu! Sunt un hormon umblator în momentul ăsta!

Love Stories Vol II - AmneziaWhere stories live. Discover now