A început cu o prietenie. În clasa a 11-a. Erai curajoasă, puternică, frumoasă. La început m-ai intimidat, dar după ce am ajuns să te cunosc am aflat că eşti mai moale decât credeam. Te vizitam şi de fiecare dată te găseam plângând. M-am întrebat de ce şi am vrut să te întreb, dar ştiam că nu-mi vei spune. În vara anului acela am început să ieşim şi tu te-ai mutat în apartamentul meu după accidentul părinţilor tăi. În prima noapte m-am speriat. Credeai că dorm şi ai început să plângi. Nu m-am mai întrebat "de ce". Credeam că prefecându-mă că nu-mi pasă, îmi va fi MIE mai bine. Ştii, mă doare când te aud plângând şi eu nu pot face nimic.
