Trandafirul stacojiu {PUBLICATĂ}

Începutul unui basm

      Pesemne că niciun muritor nu a știut vreodată pe ruinele câtor vieți s-a întemeiat Imperiul Caligo. Unii vor să închidă ochii și să-l facă să dispară asemenea unei plăsmuiri, alții, un strop mai curioși, apleacă urechea la legende și la ceea ce se șoptește cu băgare de seamă de cei cu sângele cald pe la colțurile piețelor și târgurilor.

      Oamenii, în veacuri și secole demult înghițite de timp, conduceau lumea. Erau numeroși, haotici, dezbinați și lipsiți de credință. Dar erau milioane, miliarde chiar, și deci erau de neînfrânt. Aveau să supraviețuiască la infinit și nimic n-avea să-i dezbine. Nimic, cu excepția Întunericului.

      Asta e ceea ce umblă din gură în gură. Lilith, se știe mult prea bine, a fost cea dintâi femeie, predecesoarea chiar și-a Evei. Dar avea Lilith blândețea și supunerea celei din urmă? Nicidecum!

      Lilith avea o năvălnicie și-un foc imposibil de stins! Nesocotea orice ordin și cuvânt din partea lui Adam. Orice ar fi putut-o arăta inferioară bărbatului. I-a refuzat până și plăcerea. De ce să stea femeia sub bărbat? Nu sunt ei oare creați pentru a fi egali? Nu e ea oare, acea ființă mlădioasă, făcută pentru a-i sta alături și a înfrunta viața împreună cu el?

      Așa că Adam se-nfurie. Dumnezeu se-nfurie și El și încearcă chiar El să o supună. Nu-i reușește. Lilith cea cu plete dese și întunecate e alungată pe vecie din Eden și înlocuită de Eva cea cu bucle aurii și fire blândă.

      Iar Pământul nu e Raiul. Pământul e ca un Purgatoriu de singurătate. Și femeia cutreieră în lung și-n lat. Îi e frig, dar nu știe ce-nseamnă căldura; foame, dar nu știe de unde să-și ia hrana. Lilith, spune Biblia oamenilor, e Întâiul înger căzut, chiar și înaintea lui Lucifer. Căci Diavolul nu e Lucifer. El e Răul Primordial, ce a luat naștere odată cu Binele. De n-ar fi fost bine, n-ar exista acum nici Răul.

      Și deci femeia merge, se oprește și se uită în jur cu privirea. Cât a rătăcit lipsită de scop nimeni nu poate ști. Ar putea fi zile, luni sau ani. Dar se spune că ceea ce îi e dat să vadă într-o zi o înmărmurește. E un bărbat! Dar nu-i Adam! Nici n-ar putea fi! Știe ea că el nu-i suficient de puternic să coboare după ea.

      Și ochii-i strălucesc bizar acestei femei la vederea acestui bărbat! Dar cum să facă altfel? El nu-i Adam! El e frumos și îi zâmbește, o ademenește și o ispitește cu ochii lui negri și părul ca întunericul funinginii. El nu-i gol, ci înveșmântat, și o face pe ea să se simtă rușinată în micimea ei.

      Și acest bărbat înalt, știe Lilith, nu are nume. Nu are fiindcă nu i-l spune. Dar pe al ei îl știe de undeva fiindcă i-l rostește. Se joacă tulburător cu literele și aproape că o dezmiardă. Dar la început nu o atinge. O îmbracă, îi oferă căldură și-i potoleștea foamea și setea. Apoi, printr-o fluturare a mâinii lui mari și aspre, i-l arată pe Adam însoțit de Eva. Ea zâmbește ca o copiliță și îi ascultă dorințele așa cum Lilith nu a făcut-o niciodată. Ea îl lasă să-și bată joc de ea așa cum îi place, fără să protesteze. Doar tace și geme ca să-i ofere plăcerea mai mare lui Adam. Ea e slabă și nu știe că pe corpul ei nu-i nimeni stăpân.

      Dar Lilith știe. Lilith știe și că-i mai frumoasă decât Eva. E vanitoasă și mândră. Are pielea rozalie și pletele dese, lungi și negre care îi curg pe spate ca smoala. Lilith are ochi mari și negri. Îl privește pe bărbatul de lângă ea. E ca imaginea ei bărbătească. E egalul ei și e la fel de frumos ca ea.

      Și-atunci Lilith păcătuiește întâia oară pe Pământ. Lilith își încalcă jurământul făcut lui Adam și i se supune unui alt bărbat. I se supune Întunericului fiindcă nu poate spune nu. Dar numai de-ar fi știut Lilith atunci că era însuși Diavolul cel căruia îi sărutase și îi mușcase buzele. De-ar fi știut, n-ar fi dat înapoi, dar ar fi făcut totul cu și mai multă patimă.