Și Michael fusese înghițit de apă. Era liniște, își simțea ochii, mâinile, picioarele, mintea și sufletul cum se îngreunau treptat odată cu aerul ce îi părasea plămânii.
Evan sărise după el, însă mult prea târziu. Michael Ortigo fusese ucis de durere. Sufletul său fusese devorat de singurătate, visele sale fuseseră sfâșiate de agonie.
Lacrimile șatenului căzuseră pe obrajii palizi ai trupului ce stăruia lipsit de viață în brațele lui. Încercase să îl readucă la viață, însă Michael părăsise lumea, precum lumea îl părăsise pe Michael încă de la început.
Evan îi strânse corpul la pieptul său tremurând. Un răcnet plin de durere îi părăsise trupul ud și înghețat în momentul în care realizase că ucisese singura persoană care văzuse ceva bun în el. Singura persoană care-l il iubise fără limite.
În cele din urmă, puritatea lui Michael Ortigo, îi atinsese sufletul negru și-l transformase în alb.
Evan nu avusese niciodată pe cineva căruia să îi pese. Nu avusese niciodata pe cineva care să îl învețe că lumea nu e atât de rea pe cât o vedea el. Nu avusese pe nimeni care să îi arate iubire, fiindcă Evan fusese al nimănui. Până când a fost al lui Michael.
Și și-a dat seama mult prea târziu că Michael a fost cea mai specială persoană din viața lui, fiindcă Michael Ortigo, făcuse ceea ce nu reușise nimeni până atunci: Îl iubise cu sufletul pe el, pe cel neiubit, pe cel singur, pe cel fără frică, dar plin de coșmaruri și de durere la randul său.
YOU ARE READING
balerinul;;
Short Story"Îngerii au aripi, dar el nu le primise niciodată pe ale sale." Din vina mea. Dedicat: --blackmoon
