Limite Regale

Capitolul unu

  Zeul soarelui stă cu mâinile în sân, așezat pe tronul său. Sulițe sub formă de raze dogoritoare zboară pe Pământ din porunca sa, chinuindu-se să topească tot ce ating.

  În „Royalia", copacii imenși formează o boltă cât vezi cu ochii, oferind umbră și protecție.
Ăsta este avantajul acestui regat. Copacii.
Când zeul cu păr din aur și-a coborât lumina și a distrus atâtea popoare, arzându-le cu razele sale, regele Daemen a știut cum să protejeze ceea ce are.
A construit o întreagă armură verde, rânjind către Ra.

  Zeul s-a mâniat atât de tare, încât inima sa, scoasă la atac sub forma mărețului soare, a devenit roșie.
Dar ce putea face? Chiar și cel mai puternic stâlp are o fisură, iar a lui era quintalul, substanță cu care acest rege nesăbuit a uns copacii.

  Curând și celelalte regate i-au adoptat soluția, îndepărtându-l pe zeul criminal.
Au numit-o „Metoda Daemen" și așa avea să-i rămână numele multe generații de acum încolo.

De unde știa novicele de nouăsprezece ani de quintal, era ceva cu care cerurile trebuiau să se descurce.

SIHARA

Acum câteva luni, soldații din Tărâmul Royalia au năvălit peste noi.

Știam că o să se ajungă aici, căci de când urcase pe tron fiul răposatului Aros, atacase fiecare ținut în parte.

  Cu mult mai multe victorii decât înfrângeri, cu oameni antrenați special pentru a ucide, ne-a invadat granițele și ne-a trimis un mesaj clar: „O să vă șterg cu totul de pe suprafața pământului".

Noi suntem copii zeului Oshina.
Ne-am născut din spuma mării și am ieșit la suprafață odată cu valurile.

Ultima generație a fost trimisă acum 18 ani.
Din ea am făcut și eu parte.
Singura fată.
Mai marii m-au numit „Sihara". Ei susțin că ar însemna „speranță" .
Așa că da, eu sunt Sihara.

Regele Daemen a câștigat, însă bătrânii nu au vrut să renunțe atât de ușor la seminția noastră.
I-au propus un târg, exact înainte de lovitura ce urma să ne desființeze cu totul, pentru totdeauna.
Singura fată creată de zeul Oshina, iar tărâmul nostru rămâne neatins.
Subjugat de la distanță, dar ne păstrăm libertatea.
Nu murim, casele nu ne iau foc, bogățiile nu ne sunt pârjolite. Nu ni se pune ștreangul de gât și plămânii noștri pot respira încontinuare.

Nimeni nu m-a întrebat dacă vreau să o fac. Nimeni nu m-a întrebat dacă sunt în stare să îmi părăsesc casa. Nimeni nu s-a gândit la ce soartă voi avea eu în „Royalia". Nimeni nu s-a îngrozit de faptul că voi fi proprietatea unui tiran.

  Dar, dacă mi-ar fi cerut părerea, deznodământul ar fi fost oricum același.
Cum aș fi putut să refuz?
Am fi murit toți. Acum mor doar eu, dar semenii mei supraviețuiesc.

Cine altcineva să ne ajute? Puntea de legătură dintre zei și lumea noastră s-a închis exact acum 18 ani. Eu și frații mei am fost ultimul val, ultimul semn pe care ni l-a dat Oshina, chiar înainte să ne întoarcă spatele. Nu doar el, ci toți creatorii și-au lăsat baltă creațiile, așa că nici măcar nu pot să-l judec. Am învățat acum mult timp că există motive pentru orice, indiferent că-s juste sau nu.

  Ca să fiu sinceră, n-am crezut că acel rege odios va accepta.
Dintre atâtea posibilități, de ce să mă vrea tocmai pe mine de soție? Adică, pe bune. Mi s-a părut prostuț cum toată lumea se agăța de asta.
Nu l-am văzut niciodată. Nu-l cunosc, dar știu că n-avem nimic în comun.
Sunt doar o copilă, în timp ce el e cel mai temut conducător din timpurile noastre. Poate și din altele, însă istoria nu e punctul meu forte.