Limite Regale

Capitolul trei

Mă trezesc speriată, neștiind ce se întâmplă și de ce am părăsit tărâmul viselor atât de brusc.

Deși în cămăruță e întuneric, reușesc să deslușesc  chipul umbrit al lui Fizi, apoi senzația rece și într-un final observ și găleata de aluminiu din mâna ei. Îmi ia ceva să conștientizez că a vărsat apă pe mine și-acum mi se prelinge pe gât în jos, dar asta numai pentru că sunt încă adormită.

Cumva, mă simt de parcă n-am închis un ochi toată noaptea.

Nu îndrăznesc să spun nimic. Fără să suflu o vorbă, îmi strâng mâinile la piept, înghițind în sec. Mi-e așa frig! N-o întreb de ce a făcut asta și ce vrea, ci o aștept pe ea să vorbească.

—Să nu faci un obicei din asta! Am treburi mai importante, doar n-o să mă apuc acum să mă asigur în fiecare zi că te-ai sculat tu! se răstește, trăgând de pătura subțire, care-mi acoperea jumătate din trup

Mi se face pielea de găină din cauza răcelii.

Nu vreau decât să plece. Totul se derulează înaintea mea de parcă n-ar fi real, iar eu mă simt atât de obosită, mai degrabă mental decât fizic, încât îmi las pleoapele să se închidă și-mi lipesc la loc capul de pernă. Lăsa-ți-mă în pace...

Ca un zgomot de fundal, o aud bolborosind niște înjurături și în secunda următoare mă prinde de păr, ridicându-mă brutal în sus.

Icnesc, îngrozită.

—Nu mă enerva, că-ți dau două palme și te bag la somn de urgență, dar nu pentru câteva ore! Nu, nu! O să am grijă să nu te mai trezești două săptămâni! Hai, ridică-te și treci să te speli, înainte să se trezească Domnița și să se asigure că nu mai poți să faci nici măcar asta! Cum vrei să-l impresionezi pe rege, amărâto? Duhnind a hoit?

Nunta, zbiară o voce îngrozită din capul meu. E astăzi, e chiar acum, nu...

—Nu-mi pasă de regele tău! țip, invadată de o furie năucitoare

La început tonul meu o șochează, ca mai apoi să se repezească, înfingându-mi mâinile în gât. Mijește ochii, strângând cu putere.

—Nu mă așteptam să fii atât de proastă! Ai grijă ce vorbești, fetițo, că nu ști cine te-aude! mă avertizează

Când îmi dă drumul, încep să tușesc, dornică să recuperez aerul de care m-a privat.

—Ești de o zi aici și deja cedezi? Vai de tine! mă batjocorește

—Dar...niciun frate de al meu n-o să fie prezent, suspin, dând glas motivului pentru care nu mai vreau nici să trăiesc, darămite să mă căsătoresc

Chicotește, parcă uimită de nerozia mea.

—Și ce? S-ar fi schimbat ceva cu vreunul dintre aqualinii tăi aici? Îți zic eu, nu! Poate crezi că ar fi făcut totul mai ușor pentru tine, dar i-ai fi mâhnit peste măsură, la ce față ai! Așa că taci și înghite, că-i mai bine așa. În plus, încă nu realizezi că e un dar? I-ai fi pus în pericol. Cum să-ți zic? Noi, royanii, nu ne înțelegem prea bine cu străinii. E de ajuns că ești tu aici, dacă ar fi venit și frații tăi, cine știe ce s-ar fi iscat! Nu uita ce a pățit calul tău! îmi reamintește dură

Rămân nemișcată, analizându-i vorbele.
Ajung la concluzia că are dreptate. Sunt atât de egoistă, încât n-am putut suporta ideea că nu or să fie aici. Pe de o parte, pentru că voiam să mai văd pe cineva din familia mea pentru ultima oară, dar mai mult pentru că speram că, aflând cum sunt tratată, m-ar fi luat înapoi acasă.