Vipera roz

Capitolul 4

Rose

   Este 16:44, iar eu stau în pat şi râd împreună cu Shara de prietena noastră nebună. Mesajele le citesc de 1000 de ori şi de fiecare dată râd mai tare:
" Lasaţi-mă în pace! " scrie Mia

" Recunoaşte! Îl placi pe Lucas! " o tachinez eu.

" Spune odată! Noi oricum ştim adevărul! " mă susţine Shara.

" Bina! Îl plac pe Lucas! " recunoşte prietena mea îndrăgostită.

" Vezi că nu a fost aşa de greu!" scriu cu zâmbetul pe buze.

" Dar tu, Rose? Nu recunoști că îți cam fug ochii după Sebastian?" îmi scrie Mia.

" Nu recunosc nimic!... eu fug la antrenament... știți voi... ăla care îl fac zilnic" mă scuz repede și închid instant telefonul.

   Gândul îmi zboară în altă parte, însă revin repede la realitate. Având totuși antrenament, cobor în fugă scările şi îi văd pe cei doi crai care stau în sufragerie. Sebastian se uită la televizor şi Lucas vine cu o budincă din bucătărie care teoretic era a mea, însă îl iert de data asta fiind vestea pe care o va afla. Când mă observa ţip cât pot de tare:

- Lucas, Mia te place! şi încep să râd împreună cu Sebastian de Lucas care se împiedicase de covor, săracul.

  Înainte să spună ceva, fug în camera mea fără să mă opresc din râs. Merg în dressing şi îmi iau o bustieră roz şi pantaloni treisferturi foarte mulaţi, negri. Părul îl prind într-o coadă de cal simplă. Îmi iau teneşi comozi şi cobor spre sala de antrenamente. Când intru în sufragerie mă undui puţin şi îi simt privirea lui Sebastian pe mine, dar îl ignor complet şi rânjesc mulţumită când nu îmi mai poate vedea faţa. Ajunsă în sală, îmi iau mănușile şi încep să lovesc sacul de box din toate părţile, fără milă. Ăsta e modul în care mă relaxez eu, mă detașez de toate problemele vieții și sunt doar eu cu sacul de box... și zâmbetul lui Sebastian. Mă opresc brusc. Încerc să mă gândesc totuși la altceva, dar nu pot să scot din cap acel zâmbet tâmpit.

Pentru că te-ai indragostit!! strigă constinta mea.

Creier prost!!

Hei! Nu e vina mea, e vina inimii tale. încearcă să se apere constinta.

  Nu am timp să mai comentez că simt o prezenţă lângă mine. Mă uit în jur. Imediat dau de acel zâmbet care m-a blestemat. El se uită la mine intens şi simt cu palmele mă furnică. Stă sprijinit de un perete cu mânile încrucişate la piept. Îmi aruncă un prosop, din reflex îl prind şi îmi şterg transpiraţia de pe faţă. Se apropie de mine şi e la un pas distanţă, îmi da după ureche o şuviţă de păr roz şi se uită în ochii mei.

- Mai bine iei o pauză din a încerca să omori sacul de box. şopteşte el cu zâmbetul pe buze, apoi adaugă. Ştii că e mai bine să te lupţi cu o persoană care se poate apăra decât cu un sac. Iar mă ofer voluntar.

- Dacă asta a fost o provocare, atunci accept. Să te văd! spun sigură pe mine, îmi scot mânuşile şi ne urcăm în ring.

   Îşi dă tricoul jos şi rămâne la bustul gol. Rămân înlemnită când văd atâţia muşchi bine conturaţi. Are un corp de zeu! Pielea lui catifelată luceşte în lumină şi eu cred că salivez după el chiar în clipa de faţă. Îmi revin când el începe să râdă de mine.

- Ştiu că am un corp frumos, dar hai să o luăm încet! râde el şi pe mine mă enervează maxim.

   Nu vream să știe că îl consider atrăgător, tot dacă el știe că este atrăgător, se va crede și mai și.