Love me If you dare

Capitolul 2

Nimic nu se poate întâmpla rău. Tot ce ai de făcut este să dai cât mai bine la interviul de astăzi după care treptat problemele tale vor dispărea, Haven!

Îmi spun asta în minte de vreo câteva ori însă nu sunt pe deplin stăpână pe situație și cum aș putea fi până la urmă? Azi am un interviu importnat și tot ce fac este să mă gândesc cât de ușor pot strica lucrurile.
Îmi analizez încă o dată ținuta — compusă dintr-o cămasă albă de matase, o pereche de pantaloni negri office și o jachetă neagră pe deasupra —  asigurându-mă că  totul este în regulă. Părul îl am prin într-o coadă de cal, iar bretonul este foarte puțin întins cu placa.
Îmi iau micuța poșetă neagră și plec spre firma unde sper să fiu angajată.

————
Nu știu dacă atmosfera de aici o pot numi una relaxantă. Sunt în sala de așteptare ce este constituiă doar dintr-o încăpere micuță în care era prezent un singur birou și câteva scaune, ce desparte biroul angajatorului de restul încăperilor din firmă.

— Haven Smith? Întreabă una din angajatele din birou.

— Da? Îi răspund ridicându-mă în picioare fiind convinsă că urmează să fiu chemată.

— Domnul Hall te poate primi acum.

Îmi spune tipa roșcată din fața mea cu zâmbetul pe buze. O pot auzi șoptindu-mi un "baftă" în momentul în care trec pe lângă ea, iar tot ce sunt cababilă să fac este să aprob din cap în semn de mulțumire. 

Intru temătoare în birou însă sper din tot sufletul ca teama mea să nu iasă la suprafață. 

Nu uita, Haven! Fii tare. Și ce dacă nu vei obține acest post? Tu mereu ai un plan de rezervă, nu?

  — Bună ziua! Mă adresez bărbatului ce stă întors cu spatele spre mine.

— Ia loc! O spune ca pe un ordin. Ce necioplit!

Mă așez pe scaunul din fața biroului și aștept să îmi pună întrebările necesare și să își dea verdictul.

— Ți-am analizat CV-ul.
Începe acesta să vorbească scoțânu-mă din reveire.
Dacă înafară de ceea ce scrie aici legat de studii, entership-urile avute și experiența ta, fie ea inexistentă sau nu, nu ai nimic în plus să-mi spui ce te recomandă pentru acest post, ușa e acolo.

După ce termină de vorbit îmi indică cu mâna și o simplă înclinare a capului drumul spre usă.

Minunat! Ce aș putea să spun ceva atât de impresionant încât să îl conving să mă angajeze?!

— Adevărul e că mereu mi-au plăcut provocările, domnule. Nu o să vă mint spunând că fac totul fără mici greșeli dar vă pot garanta că îmi voi da silința ca totul să fie bine.

— Am mai auzit poezia asta pe ziua de azi. Asta e tot sau mai ai și altceva să îmi spui?

— Cu excepția a tot ce scrie în CV, domnule și a tot ceea ce v-am spus acum, nu.

Acesta oftează ușor după care se întoarce spre mine.

O, Dumnezeule,nu!

—Flashback—

Îmi iau geanta de la bagaje, iar în momentul în care dau să ies pe ușile aeroportului mă izbesc de cineva.

Iar tipul ăsta? L-am suportat destul atunci când am fost prima dată cu avionul, dar și acum l-a întoarcere? Cred că cineva se joacă cu mine.

— Iar tu?! Rostim amândoi la unison

— Incredibil! Mă urmărești cumva? Îmi spune acesta pe un ton plin de ironie.

— Ha! Nu crezi că îți dai prea multă importanță pentru un necioplit!? Acum scuză-mă dar am treabă.
Îii spun și trec pe lângă acesta urcându-mă în primul taxi.

— End Flashback—

— Pentru cineva cu o gură cât o șură mă așteptam să ai mai multe de spus, dar presupun că pentru un "necioplit" am cam multe așteptări, corect?

Nu mai sunt în stare să articulez niciun cuvânt!

De ce? De ce din toți oameni de pe planeta el ... Ahh!

— Nu știu cât de bine te poți integra aici cu atitudinea ta. Sincer să fiu nici nu știu dacă să îți dau postul.

Ei bine, eu știu sigur că a fost o decizie corectă să te numesc necioplit, desigur mă abțin cu greu să nu scot aceste cuvinte pe gură.

— Mulțumim, te vom contacta noi! Îmi spune cu un zâmbet drăcesc pe buze în timp ce îmi face un semn subtil să părăsesc încăperea.

La dracu'!

Îmi spun în gând imediat cum am ieșit din clădire.