Durere mută

șase - Maleahi

      Știam că Aslan este un om fără limite, dar să îți pedepsești copilul cu indiferența ta... e cea mai mare pedeapsă.

Privesc copilul neajutorat și rănit din dreapta mea și oftez.
Buzele roși tremură și îmi dau seama că visează. Suspină și se trezește imediat țipând.

      — Mamă!
Aruncă sacoul de pe ea și mă privește pierdută, ce a visat? 
      — Telefonul meu, unde este?
O privesc și mă gândesc unde i-a pus Soraya acea geantă.

Mă întind peste schimbătorul de viteze și apuc cu degetele de capătul dreptunghiului.
Înfige mâna în el și îl desface nervoasă.

      — Hei, liniștește-te. E ok, calmează-te. A fost un vis, da.
Parcă aș vorbi degeaba... nici nu mă bagă în seamă, scoate telefonul și îl deblochează repede.

      — Ceva s-a întâmplat acasă. Am presimțirea asta de ieri de când am plecat de acasă.
Nu știu ce i-aș putea face să se liniștească. Am fost și eu de vârsta ei, dar... eu nu am fost așa.

A format numărul de acasă presupun, și îl duce la ureche.
Cred că nici nu mai respiră pentru că aud doar cum își roade unghiile și se scoate o înjurătura destul de frumoasă.
Închide și reapelează, mă privește speriată și eu mă pierd pentru un moment.

Planul meu nu a fost ăsta, era simplu. Veneam aici, făceam cunoștință cu fiica nemernicului care m-a tras pe sfoară și o făceam să se îndrăgostească de mine, iar apoi îi făceam copilul să o ia razna.
Dar ce am aflat azi noapte despre familia Morris, m-a dat peste cap. Nu mai am aceeași satisfacție ca să îi fac rău lui Aslan, nu prin fica lui. E un copil pierdut în lumea asta și suferă în tăcere, durerea ei mută i se citește  în privire.
Sunt vrăjit de ea ca și femeie, e frumoasă, ciufulită, cu buzele umflate din cauza somnului și roșii din cauza că și le mușcă de nervi.

      — La naiba! De ce nu răspunde nimeni?
Se întoarce spre mine cu ochii înlăcrimați și pare că îi este frică de ceva. 
      — Te rog, du-mă acasă.
Aprob și pornesc imediat cum aflu adresa.

Mai mă îndrumă ea când suntem aproape de casă și văd o gloată de oameini strânși în fața unei case, câteva salvări și poliția.

      — Ce s-a întâmplat aici?
Mă trezesc întrebând și aud portiera deschizându-se și o văd imediat pe brunetă alergând printre oamenii aceia.

Cobor și eu și mă apropii cu pași mari de polițaii ce încercau să o țină departe de ceea ce se afla după banda roșie și albă.

       — Lăsați-mă să merg! Este mama și cu sora mea!
O apuc de braț și o trag lângă mine.

      — Mavi, liniștește-te! Hai să vedem ce se întâmplă.
Mă privește pierdută și îi văd ochii roșii de la plâns, mi se rupe sufletul când o văd tristă. 
      — Domnule, ce se întâmplă aici?
Întreb pe unul din cei îmbrăcați în uniforma de poliție.

      — Se pare că a avut loc un accident. O femeie în vârstă de patruzeci și trei de ani și o fetiță de zece ani au suferit un accident de mașină, ce se pare că, din spusele martorilor, se îndreptau spre ele.
Aprob și o privesc pe Mavi plângând și zbătându-se să ajungă la mama și sora ei.

      — Lăsați-mă naibi odată să merg acolo! E mama mea!
Imediat o văd cum din două mișcări ajunge dincolo de banda albă, iar unul din cei care o țineau de mâini, se ține de nas. Ce a făcut? A agresat un polițai? Of Mavi, of! O să ai probleme.

Merg după ea și o văd îngenuncheată lângă sora ei.
Oare ce s-a întâmplat? Unde este mama lor?

      — Mavi, mami o să moară?
Vocea răgușită și subțire a fetiței îmi face pielea de găină și mă așez în genunchi în spatele lor.