THE WINNER

Capitolul 21 Doua crime in aceeasi zi? (Pamantul demonilor)

Recomandare: in timp ce cititi capitolul asculati melodia si incercati sa face-ti conexiunea cu imaginea din dreapta, sa-mi spune-ti si mie ce v-a iesit!

M-am ridicat ducandu-ma la baie, m-am spalat, m-am imbracat cu ce am prins la mana si am iesit din camera, apoi din casa.

Am ceva de facut? Anume ce? Ma duc sa-mi gasesc prietenul, insa mai intai am sa opresc undeva. 

Dupa un drum destul de lung si plin cu nimic, am ajuns unde mi-am propus. Coborand de pe motor ma uit atent la casa aceea ce imi aduce aminte de mult si de absolut nimic. Folosesc cam mult acest cuvant, nu? "Nimic" e viata mea asa ca trebuie sa ma obisnuiesc cu asta. 

O casa facuta toata din lemn pe o plaja aparent pustie sta falnica in fata mea. Singura casa in care mie cu adevarat frica sa intru. Singurul loc ce pare atat de sinistru pentru mine si atat de primitor pentru tine si oricine altcineva. O casa a ororilor unde multe persoane si-au gasit sfarsitul, casa unde am fost initiata in viata asta mizera, casa in care inca locuieste una dintre putinele fete ce au reusit sa-si faca un nume in lumea asta. Precauta cu ochii-n patru ma apropii de acea casa. 

- Simt tensiune, o voce suava ce se auzea din spatele meu. 

O fata, defapt o tanara femeie , in jur de 25-30 de ani, imbracata intr-o rochie de vara vaporoasa, in picioarele goale, cu o expresie sincera si nonsalanta pe fata. Era chiar Afrodita. In fata ei acum ceva timp, orice fiinta ar fi amutit si ar fi castigat orice concurs de miss, insa o lupta, o lupta neinteresanta a mutilat-o pe viata. Acum avea fata mutilata total si pentru ceilalti parea oribila, insa in sufletul meu era aceeasi frumoasa si curajoasa fata pe care o respectam acum mai presus decat orice. Dar de al carei cuvant ma feream si a carei privire ma taia. 

- Alexandra, ai crescut mare! 

- Multumesc! spun eu foarte retinuta. 

- Ce te aduce pe-aici? 

- Necazuri, mari necazuri.. 

- Pe care ti le-ai facut singura...rase ea lin. 

- Se poate spune si asa. Sunt aici pentru ca 

- Ai vrea sa te ajut, rase de data asta cu toata inima. 

- Da, chiar as vrea asta. 

Un moment de tacere se lasase intre noi. Ea ma invitase in casa, insa traume din trecut m-au facut sa nu pot trece nici macar veranda asa ca am optat sa vorbim undeva pe nisip cat mai departe de acea casa a ororilor daca pot sa spun asa. 

Firea ei era aceeasi, simpla, calma si foarte calculata. Era o placere sa depan amintiri cu ea si pot spune ca sunt printre putini oameni privilegiati , in viata, care pot spune ca au amintiri cu ea exact asa cum e. 

Din conversatia pe care am purtat-o, despre trecutul meu, m-a facut sa inteleg ca ea stie mai multe decat pare si chiar stia ca fratele meu e plecat ,desi una dintre afirmatiile ei m-au socat: 

-...e mai aproape decat crezi. Acum cei ce nu merita vor disparea unul cate unul! 

Fiori m-au trecut si gandul mi-a zburat instantaneu la Mario. Dar nu am avut curaj sa intreb nimic, stiam ca raspunsul va putea sa schimbe prea multe asa ca am preferat sa nu-l aflu niciodata. 

I-am istorisit tot ce trebuia stiut despre viata mea amara si m-am descarcat povestindu-i de toate noptile cand plangeam si obisnuiam sa fug pe strazi din cauza durerii. In timp ce eu eram pierduta in negura timpului si incercam sa-mi amintesc fiecare detaliu ce parea important , ea ma cuprinse incet de umeri si ma asezase cu capul pe genunchii ei, desi am fost constienta de toate acestea am continuat sa povestesc cu inversunare. Cate un oftat se mai auzea din cand in cand, si mana ei nu contenea sa-mi mangaie parul.