Opiniile noastre

A doua părere

Este a doua oară când îmi dau cu părerea în legătură cu ceva, iar de data aceasta subiectul pe care m-am gândit să-l abordez este mult mai complex și da, mă aștept la certuri ici și colo. Sper să n-o dau în bară. Prea mult.

Popularitatea și tot ce cuprinde ea. Rețelele sociale. Relațiile și iubirile din gimnaziu. Melodiile stupide considerate populare, o chestie de respect și furia mea aruncată asupra bullying-ului.

Îh, îh, îh și iar îh. Popularitatea. Ce-i aia? De ce trebuie să ne considerăm, încă de la o vârstă atât de fragedă - da, mă refer la gimnazială, dar și la liceu se aplică - mai buni decât alții? Care sunt criteriile popularității, faptul că nu ne interesează de școală? Faptul că umblăm după băieți zi și noapte și că bârfim cu viteza luminii? Că suntem falși? Că facem poze aproape dezbrăcați? Că stăm treji până târziu? Că am avut n iubiți? Că ne place să cântăm melodia aia idioată cu ,,You so fucking precious when you smile..."? Că nu respectăm profesorii? Că, la zece-doisprezece ani, avem fantezii cu vloggeri și băieți de clasa a opta? Că fumăm sau ne drogăm, că rămânem gravide (da, e un caz în școală, de la a șaptea, de atunci e cea mai ,,populară")? Ew, deja mă scârbesc. Treziți-vă la realitate! Nu e uman să faci așa ceva la paisprezece, cincisprezece ani câți oi avea!

Ma părăsit iubi , viatza nu mai are sens . Mia d-at SEEN T^T Sunt in depresie , m-ă duc s-ă m-ă tai . *insert poză tristă, câteva emoticoane stupide, un status legat de soarele vieții care apune și unul legat de dragoste pierdută*

Dacă mă credeți, da, mai văd așa ceva.

Fetelor, nu merită să vă dedicați copilăria, în special gimnaziala, unor băieți. Sunteți mici, în primul rând. Fiți voi însevă, nu vă schimbați doar pentru a deveni ,,populare". Aveți propria personalitate, nu urmați trendurile de îndobitocire iremediabilă aplicate de ceilalți. Din ceata de proști, fiți voi cele deștepte. Fiți voi speciale, fiți voi alea ciudate. Da, fiți voi tocilarele, ca s-o spun pe șleau. Cei ,,populari" nu vor înțelege niciodată diferența dintre un copil deștept din naștere și un tocilar. Nu merită să-i luați în seamă.

La fel și voi, băieți, cu fetele. Mai lăsați-le, veți avea timp. Dezvoltați-vă cultura generală. Citiți. Căutați. Mai lăsați calculatorul și sunt cel mai șmecher, am trecut la nivelul zece și tu nu.

Toți sunteți neserioși la această vârstă, serios acum. Nu sunteți gata pentru o relație.

Majoritatea vor doar să fie în topul scării sociale, să aibă ce bârfi și să se laude că au avut nu știu câți iubiți. Pun citate depresive fără, absolut fără niciun motiv rațional. Sunt dependenți de rețelele precum Facebook sau Instagram, și de aprecieri, inimioare sau like-uri. Nu astea sunt preocupările unui copil normal de vârsta voastră, sincer. Mă exasperează.

Prietenii. V-au părăsit câțiva la un moment dat, nu? Proști. Nu trebuie să aveți un milion falși, doar pentru a fi populare. Mai bine singuri. Urmați pasiunile și inima, nu gloata. Prieteniile adevărate vor veni, mai mult ca sigur, la liceu.

Încetați cu îmbrățișările și teatrul și râstele false. Și cu acele te iubesc, vom fi mereu prietene. Știu că mințiți. Și cu mesajele alea ce conțin link-uri către un test stupid de prietenie, sau ,,zi-mi părerea mea despre tine și te pun la stare". Sunt cât se poate de conștientă că nu vă pasă de părerea mea, că alea sunt mesaje generale și că mi le trimiteți doar pentru că sunt și eu în agendă, nu de alta, probabil sub numele de ,,proasta". Mă dor toate astea, ok? Pentru că știu că nu sunt vrută în preajmă. Nu mai mențineți relații cu mine dacă nu mă agreați. Fiți sinceri. Spuneți-mi în față că mă urâți, nu mă mai bârfiți, pentru că, repet, m-ar durea mai puțin. Nu că m-ar interesa de voi. Dar m-aș simți mai puțin ca o ratată.

Sunt ciudată. Nu sunt deloc populară. Scriu, și nu sunt apreciată pentru asta. Plâng din nimicuri. Sunt introvertită, anxioasă, singuratică și instabilă emoțional. Mă refugiez în citit, în muzică și în seriale. Mi-e frică să răspund în fața clasei doar pentru a nu se râde de mine. N-am prieteni. Nici tocilară nu sunt, mă jur. Pauzele mi le petrec singură, în spatele școlii, în spațiul confortabil dintre un garaj și tufișuri. Mare noroc am că ai mei mă iubesc.

Și, ghiciți ce, mărturia asta n-am mai făcut-o nimănui până acum.

Mi-e foarte bine singură. Știți de ce? Pentru că eu pun preț pe o prietenie. Din ce văd, nimeni din școala mea nu pare s-o facă. Toți te abandonează la un moment dat. Așa că i-am lăsat și eu baltă pe ei. Și mi-e mult, mult mai bine.

Of, și, într-un final, bullying-ul. DE CE? De ce trebuie să-i batjocorim pe cei care nu au aceleași preocupări ca noi, doar pentru a fi cool și a atrage râsetele întregii clase? De ce trebuie să băgăm râcă între doi prieteni? De ce trebuie să răspândim zvonuri neadevărate despre o persoană, pentru a-i face viața un iad? De ce trebuie să fim nenorociți unii cu alții, cu cei pentru care școala și învățătura contează și cu cei care n-au trei miliarde de prieteni pe Facebook – sau poate chiar n-au Facebook – și sute de vizionări la Insta-story? De ce ne prefacem că suntem prieteni cu o persoană slabă, doar pentru a-i afla secretele și a le da mai departe prin bârfă? E oribil. E vorba de respectul pentru alții, pe care voi nu-l aveți, oameni. Sau, ar trebui să vă zic, animale. Vă urăsc. Puneți-vă în pielea noastră. O zi. Doar o nenorocită de zi. Cred că ați începe să plângeți încă din primul minut.

Dacă voi reprezentați popularitatea, știți ce? Dă-o naibii. Eu nu o vreau. Aș scuipa-o între ochi, la fel cum v-aș face și vouă, agresorilor. Tuturor.

Închei aici, deoarece am nervi și îmi tremură degetele pe tastatură. Vă aștept cu păreri la adresa acestui subiect, chiar și contradictorii a ceea ce cred eu, și vă invit să-mi spuneți despre ce ați mai dori să discutăm.

Semnat,
Anne, cea care urăște din toată inima ,,popularitatea" și ,,cocoșii" șmecheri din gimnazială.