Chosen

Capitolul 1

Iunie 2009

E dimineață și e ultima mea zi de școlală din clasa a zecea. Încă puțin adormită, mă las fermecată de lumina aurie a soarelui ce se strecoară printre draperiile maro ale camerei mele albe. Întotdeauna mă simțeam bine când eram în camera mea... Când mă uitam pe ferastra mare a camerei...la desenele mele afișate pe dulapul wenge, de aceeași culoare cu biroul și mica mea bibliotecă cu cărțile mele preferate. Când priveam pereții de un alb imaculat...Atunci am timp să gândesc, în rest ba trebuia să îmi fac temele și porția de suplimentar la matematică sau la informatică, ba curat, ba să îmi ud afinul Gimli din curte (da, mi-am botezat pomul după un personaj fictiv), ba mai știu eu ce...Tot timpul când eram.la mine în cameră mă simțeam într-o altă lume...

Într-un final, reușesc să mă desprind de farmecul acesta și mă ridic din pat. Dornică să simt aerul plăcut al dimineții, deschid geamul. Inspir de două ori, după care mă duc la dulap ca să îmi aleg niște haine...E ultima zi de școală, deci va trebui să port ceva mai elegant ( altceva decât bluzele mele gri mulate, blugi și teniși ). Dintre toate hainele, aleg o cămașă cu dungi apbe, negre și verzi, niște blugi mai curați și probabil că îmi voi lua niște balerini. Cobor în bucătărie, unde pe masă mă așteaptă micul de jun-pâine cu unt și cu dulceață de prune făcute de buni ( cea mai bună dulceață din lume ). Mănânc repede și îl sun pe tata...Dat fiind faptul că festivitatea de încheiere este de la 9 , mama e la lucru, deci va trebui ca tata să mă ducă la școală. Întotdeauna e așa în ultima zi de școală...

-Sunt gata, spun eu când îmi răspunde tata.

-Bine, draga lui tati...Peste 5 sau 10 minute voi fi la tine în fața casei.

-Bine...Pa...

-Pa...pa...

Închid telefonul și îl vâr în geantă, împreună cu cheile de la casă, cu carnetul de elev și portofelul cu ceva bani și buletinul. De emoție, mă simt de parcă mi se înnoadă stomacul...ca de obicei...Niciodată nu mi-au făcut plăcere astfel de activități...De altfel, ca și prietenei mele, Bianca. Ea este cea mai bună prietenă...ne cunoaștem de la 4 ani...De atunci am fost nedespărțite...Un claxon mă anunță că a ajuns tata. Verific tot -prize, aragaz, frigider- să fie în regulă, după care ies din casă.

În față se află mașina nouă a tatălui meu pe care i-a dat-o unchiul meu, iar în ea mă așteaptă tatăl meu...Întotdeauna când îl văd îmi dau seama că nu voi avea niciodată cu adevărat un tată...Părinții mei au divorțat pe când eu aveam 4-5 ani. Câteodată îmi e dor de el...îmi doresc să fie mereu lângă mine, dar îmi dau seama că asta e imposibil. Urc repede în mașină.

-Salut!

-Salut, tati! Cum te simți? Ești fericită că ai trecut și de clasa a 10-a?

-Mda...Mai degrabă fericită că am reușit să trec.

La info eram aproape de corigență și îmi era teamă că nu voi trece...dar după primul 4, m-am pus pe treabă...Vorba mamei Un șut în fund, un pas înainte.... Parțial a avut dreptate, dar, să fiu sinceră, a fost nevoie de multe șuturi în fund ca să reușesc... până la urmă a fost ok...Am avut și puțin noroc.

-Eh...tati...ți-am spus eu că dracu nu îi așa de negru...

-Mda...spun eu zâmbind.

Totuși, uneori stau și mă întreb ce m-aș fi făcut fără tata...M-a ajutat când am avut nevoie de ajutor...și știu că mă iubește în felul lui, și și eu țin la el... Pornește mașina și mergem spre oraș...Eu locuiesc într-un cartier al orașului Alba Iulia numit Orizont...Este un cartier încă un lucru, deci drumurile sunt rele și noroioase...dar măcar stăm la casă...Măcar vara putem sta la soare și la aer curat...Nu e ca atunci când stai la bloc, tot timpul între patru pereți...Am stat la bloc până pe la 14 ani,când ne-am mutat.