Chosen

Capitolul 2

     Încă stau uimită pe fotoliul roșu din librăria imensă a Institutului, uitându-mă la sutele de rafturi cu cărți de toate soiurile: cărți despre demoni, despre istoria vânătorilor de umbre, clasice, din literatura engleză și americană contemporană, de dragoste, science-fiction și fantasy. Jace și Clary mi-au spus să aștept aici până ei vor vorbi cu ceilalți...orice ar însemna asta... Biblioteca este mare, cu vitralii mari care reprezintă un înger care iese din apă și care ține într-o mână o cupă, iar în cealaltă o sabie. Îngerul are o expresie serioasă și rece pe față, părând dur și demn, de altfel, ca și metalul prețios din care pare făcut, ca aurul. Chiar lângă fotoliul pe care stau se află un birou din lemn masiv, de culoare închisă, a cărei tăblie se sprijină pe spinarea a doi îngeri care stau spate în spate, cu o privire de pe care poți citi durerea și nevoia de libertate. În fața mea se află un șemineu gol...Probabil nemaifolosit de multă vreme. Tot în bibliotecă se mai află un pian. Când îl văd mă duc și încep să cânt. De când mă știu, muzica a însemnat foarte mult pentru mine... De fiecare dată când eram supărată luam o chitară sau mini-pianul meu electric și începeam să cânt, pierzându-mă în râul de sunete și note familiare. Când mama a văzut cât de mult îmi place să cânt, m-a data la ore, iar de ziua mea mi-a cumpărat primul meu pian serios. Încet, îmi mișc degetele pe clapele netede, reci și familiare, cântând o melodie dintr-un film îndrăgit numit "Corpse Bride".

Toate gândurile mi se scurg prin degete, parcă descărcându-se ca norii pe timp de furtună. Nu mai există nimic, decât doar eu și pianul.
     -Cânți bine...
     Ruptă din vraja pianului tresar și mă ridic brusc de pe scaun din cauza șocului. Se pare că nu l-am auzit pe Jace intrând în bibliotecă.
     -Haide să îi cunoști pe restul, zice el făcându-mi semn cu capul să îl urmez. Îmi aranjez bluza gri mulată de parcă acest gest m-ar face să fiu mai sigură pe mine.
     Ieșim din bibliotecă, încercând să țin pasul cu Jace, mă împiedic de covorul roșu de pe hol, dar îmi recapăt repede echilibrul.
     -Ai grijă!
Ajungem în bucătărie unde la masă stă Clary, trei băieți și încă o fată pe care nu o cunosc. Când intru, toată lumea își îndreaptă privirile spre mine și îmi dau seama că pe unul dintre băieți îl cunosc. Este băiatul pe care l-am văzut în curtea școlii.
     -Tu?întreb eu cu gura pe jumătate căscată.
     -Bună și ție!mă salută el cu un zâmbet ironic pe față. Nu știam că așa întâmpini pe cineva!
     Roșesc, parțial din cauza faptului că mă simt puțin jenată, cât și din cauza faptului că replica băiatului m-a cam enervat.
     -Numele meu este Samuel, dar lumea îmi spune Sam.
     -Elena, zic eu absorbită de ochii lui de-un albastru intens ca și diamantele albastre, și de părul lui negru ca noaptea.
     Dăm puțin mâna, după care Jace începe cu introducerile.
     -Elena, el este Alec Lightwood, parabataiul meu, zice Jace arătând spre un băiat cu ochii albaștri deschiși și păr negru.
     -Deci, de aici știe mama cuvântul parabatai!
     -Și știi ce înseamnă?mă întreabă Alec.
     Dau din cap în semn că da.
     -Ceva mai mult decât frați de sânge..."Wither thou goest, I will go./ Where thou diest, will I die./ And there will I be buried:/ The Angel do so to me, and more also,/ If aught, but death part thee and me.", recit eu jurământul parabatailor. Mai demult mama mi-a spus totul despre parabatai. Eu și prietena mea cea mai bună ne ziceam parabatai...nu surori, zic eu de parcă am gândit cu voce tare, zâmbind când îmi aduc aminte de Bianca.
     Zgudui capul, încercând să ies din marea de vise și amintiri.
     -El este Magnus Bane, înaltul magician al Brooklyn-ului, contiunuă Jace.
     Magnus este înalt, cu ochii ca de pisică, îmbrăcat într-un costum strălucitor, are un cercel în ureche și unghiile vopsite în negru lucios.
     -Mai era și Simon, dar el a plecat la academie.
     Când Jace zice asta, Clary și Isabelle par să se întristeze puțin.
     -Aha...zic eu încercând să procesez informațiile.
     -Am discutat, iar Isabelle va fi cea care te va ajuta cu antrenamentele în aceste două luni.
     Dau din cap în semn că sunt de acord, dar, după fața ei, îmi dau seama că lui Isabelle nu îi prea convine. E frumoasă...izbitor de frumoasă, de altfel ca și Clary. Are părul negru ca al lui Alec, dar ochii îi sunt negri, nu albaștri.
     Pentru câteva clipe mă uit pe fereastra din capătul bucătăriei. O pată neagră, parcă făcută din praf și ceață, apare în fața geamului. Chipul creaturii începe să se contureze, să prindă formă. E o creatură hâdă, cu ochii mari, larg căscați, cu pupile negre și mici. Imaginea asta îmi aduce aminte de poza cu subiectul din The Russian Sleep Experiment pe care am găsit-o pe google. Seamănă cu un om, ce vreau să spun este că are mâini și picioare, dar scheletice. Pielea îi este alb-verzuie, are niște dinți lungi și alungiți care îi ies din gură, iar nasul și părul  îi lipsesc. Citindu-mi spaima și șocul de pe față, Jace, Alec și Sam își își îndreaptă și ei privirea spre geam.
     -Ce e? Mă întreabă Jace nedumerit.
     Sam pare la fel de șocat ca și mine.
     -Ce-i chestia aia de afară? Întreabă el.
     -Chestie? Ce chestie?întreabă Jace mergând la geam. Eu nu văd nimic.
     -E chiar acolo în fața ta. Nu o vezi?zic eu arătând spre creatură.
     Jace dă din cap în semn că nu.
     -Nici eu nu o văd, spune Alec.
     Pentru o fracțiune de secundă, creatura își îndreaptă privirea spre mine și îmi aruncă un surâs criminal, iar apoi dispare la fel de brusc cum a apărut. Duc mâna la gură și îmi mușc buza ca să înăbuș un țipăt.
     -Ciudat...se pare că numai voi doi le vedeți... Elena, Sam, îmi puteți zice ce vedeți?
     După ce i-am dat toate detaliile legate de cum arăta creatura, Jace cade pe gânduri. Toți așteptăm să zică ceva.
     -După ce spuneți voi, nu cred că era un demon, și dacă era atunci ar face parte dintr-o specie nedescoperită...dar atunci de ce l-ați văzut numai voi dacă ar fi fost demon?
     -Nu mă întreba pe mine...Știi că sunt nouă în lumea umbrelor.
     Încerc să fiu amuzantă, dar nu îmi iese. E ciudat pentru că, de obicei, sunt foarte sarcastică...
     -Alec, Clary, Magnus se pare că avem de investigat chestia asta. Isabelle, tu îi poți arăta Elenei împrejurimile...
     Dar Sam nu îl lasă să termine.
     -Am stat destul timp aici ca să învăț Institutul pe de rost. Îi voi face eu turul Elenei și îi voi arăta unde va dormi.
     Jace dă să spună ceva, dar într-un final dă din cap că este de acord.
     -Haide, zice Sam în timp ce ieșea din bucătărie.
     Eu pornesc după el. Spre deosebire de Jace, Sam merge mai încet, încât pot ține pasul cu el.
     -Deci...tu ești vânător de umbre antrenat? Spun eu întrerupând liniștea dintre noi.
     -Da, zice el scurt.
     -Atunci cum de ești aici?
     -Doar ce am împlinit 18 ani și am decis să îmi fac anul la New York.
     -Anul? Întreb eu.
     -După ce vânătorii de umbre împlinesc 18 ani, pot vizita alte institute ca să învețe tradițiile vânătorilor de umbre din alte țări.
     -Oh!exclam eu.
     Pe holurile pereților sunt picturi cu îngeri și cavaleri, unele mai frumoase ca altele. Pereții par acoperiți cu lemn sculptat, iar covorul este de un roșu sângeriu. Urcăm niște scări și la ultimul etaj dăm de o ușă imensă. Marginile ei sunt sculptate cu modele de trandafiri, frunze și spini. Sam deschide ușa cu umărul, intrând într-o seră imensă. Cu fața împietrită de uimire, intru în seră și trag aer în piept. Nu am crezut că voi vedea în New York mai mult verde ca acasă.
     -Aici ținem toate plantele pentru ceaiuri și tot felul de leacuri, îmi explucă Sam.
     Lumina caldă și plăcută a soarelui intră prin acoperișul de sticlă a serei, mirosul de plante și polen mă fac să îmi fie dor de casă...Închid ochii, iar dacă nu stau prea mult să mă gândesc, sunt din nou în curtea din spate a casei, pe scaun, citind una dintre cărțile mele preferate, cu o cană de cappuccino în mână, ascultând cântecul păsărelelor. Poate, dacă mă concentrez suficient de mult, voi reuși să ajung acasă, înapoi în ultima zi de școală, chiar înainte să aflu adevărul despre mine și mama...poate dacă mă concentrez...
     -Ști, dacă vrei să îți fac poze, nu am nici un aparat foto la mine.
     Deschid ochii, iar eu sunt tot în seră, cu Sam și sarcasmul lui lângă mine.
     -Păcat! Nu cred că vei mai vedea o asemenea frumusețe încă odată în viața ta!zic eu cu un zâmbet jucăuș pe față.
     -Cum să nu? Văd în fiecare zi în oglindă.
     Încerc să nu râd.
     -Haide, să îți arăt unde vei dormi.
     Fără să vreau, mă împiedic de tulpina unei flori. Chiar înainte să dau cu nasul de pământ, Sam mă prinde și mă ajută să îmi recapăt echilibrul.
     -Cred că te-ai născut cu două picioare stângi, spune el cu un zâmbet seducător pe față.
     Pentru o clipă, mă pierd în ochii lui albaștri, în trăsăturile ascuțite ale feței lui, în atingerea lui. Dar o întrebare mă face să mă trezesc din visare: "Ce dracu e cu mine? Nici nu ne-am cunoscut bine și mă îndrăgostesc de el? Cred că doar mi se pare...". Mă desprind din brațele lui, după care ies repede pe ușă, încercând să uit de faza cu împiedicatul. Îl pot auzi pe Sam venind după mine.
     -A fost așa de jenant!
     -Ba nu! Te asigur, sunt obișnuit să prind fete...nici nu ai idee câte leșină când văd ce bine arăt.
     Îi arunc o privire acidă.
     -Chiar trebuie să fii sarcastic tot timpul?
     -De ce nu? Puțin sarcasm nu strică.
     -Nici puțină simpatie nu strică, răspund eu.
     -Posibil...
     Sunt nervoasă  pe mine că sunt o împiedicată și jumătate...și mă răzbun fără motiv pe Sam. El mă depășește din câțiva pași, îndreptându-se spre o ușă mică, din lemn ușor vișiniu. O deschide. În cameră pot să văd un pat de două persoane, o bibliotecă mică, un dulap și două noptiere puse de o parte și de alta a patului. Camera este învăluită în nuanțe de maro-închis, negru și vișiniu: la ferestră este o draperie vișinie, mobila este de un lemn de culoare wenge, iar cuvertura de pe pat este neagră. Este o cameră destul de drăguță, puțin în stil vechi...stil pe care îl vezi în filmele cu vampiri în casele lor în stil gotic.
     -Asta este camera ta. Dacă ai nevoie de ceva, camera mea este chiar lângă, spune Sam făcând semn spre peretele drept al camerei.
     El iese din cameră, lăsându-mă singură în liniște. Pe pat se află geamantanul meu. Repede, îmi despachetez și îmi aranjez lucrurile. Hainele mi le pun frumos în dulap, cărțile în bibliotecă, în ordinea gradului la care îmi place cartea respectivă: cărțile mele preferate sunt pe primele rafturi, iar celelalte pe restul. Pe noptiră îmi pun telefonul, blocul de desen, crema de mâini și cartea pe care o citesc acum, iar restul văd eu.
     După 20 de minute de aranjat, mă trântesc pe pat, neavând ce să mai fac. Deodată, ochii mi se opresc pe telefonul de pe noptieră. Oare ce s-ar întâmpla dacă aș suna-o pe mama? Nu pot afla decât dacă încerc, nu? Iau telefonul și îi trimit mamei mesaj:
"Sună-mă când te trezești".
     Închid telefonul și îl pun înapoi pe noptieră. Cineva bate la ușă.
     -Intră.
     Sam.
     -Vrei să mergem în oraș? Avem permisiune.
     -Nu am nici un ban la mine...
     -Nu e nevoie...am eu...mergem la Taki's.
     -Ok...
     -Haide...
     -Nu...Stai! Trebuie să mă schimb...hainele...
     -Îți stă bine așa...nu trebuie să te chinui să arăți bine...Ești frumoasă oricum.
     Roșesc. Tocmai ce el m-a făcut pe mine frumoasă? Mă ridic de pe pat și ies din cameră, închizând ușa dormitorului meu cu un scârțâit.
     În hol stau Sam, Clary și Jace așteptând.
     -Gata? Mă întreabă Jace.
     Dau din cap în semn că da.
     După cam 30 de minute de mers pe jos, am ajuns la Taki's. E un local mic, simplu. Jace și Sam spun că au mâncare bună aici. Ne așezăm la o masă verde când o fată minionă, cu urechi ascuțite de elf vine să ne dea meniurile. Oricât de pe lângă aș fi la capitolul Lumea Umbrelor, pot și eu să îmi dau seama că fata e elfă.
     -Hei...ăăă...nu comanda nimic din mâncarea elfilor, mă sfătuiește Sam după ce pleacă fata.
     -Oh, nu mi-am dat seama că dintr-o dată îți pasă de mine...
     -Crede-mă, nu vrei să comanzi din mâncarea lor.
     -De ce? Conțin un soi de droguri sau mai știu eu ce care să mă înnebunească sau care să mă facă să văd unicorni pe curcubee în colțul localului?
     -Ding, ding, ding, bingo!
     -Ok...chiar nu vreau asta...Au măcar voie să facă asta?
     -Nu...De fapt, mâncarea lor nu conține droguri, cred că Sam doar voia să te sperie, dar, da, nu vrei să mănânci de la elfi...
     Cu asta nu am mai zis nimic.
     -Atunci cred că am să-mi comand un milkshake de afine...
     Fata elf revine la masă și ne ia comanda. După 5 minute de așteptat, ea se întoarce cu pizza și milkshake-urile noastre. Toată chestia asta u ieșitul în oraș mă face să îmi aduc aminte de cum ieșeam cu colegii mei la Gothic. Deodată, un gol apare în sufletul meu.
      Timpul pare să fi zburat cât am mâncat. Băieții se ridică și pleacă să plătească masa. E incredibil cât de repede am putut termina pizza.
     -Știu cum e, zice Clary probabil citind dorul și golul din sufletul meu. Și eu am trecut prin asta... Până anul trecut nici eu nu am știut ce eram...Iar apoi deodată, mama a fost răpită, iar eu am fost nevoită să stau cu vânătorii de umbre. La început nu am vrut să îmi las viața normală în urmă, așa că încercam să fac cât mai multe lucruri obișnuite...Ca de exemplu mă uitam la filme cu Simon.
     -Simon?
     -Prietenul meu cel mai bun...acum e la academie...dar cred că știi...el a fost om, apoi vampir, apoi din nou om, iar acum se antrenează să devină vânător de umbre.
     -Ok...e prea mult pentru o singură persoană să îndure.
     -Mda...
     Ridicăm capul când băieții vin la masă și ne spun că au plătit și că putem pleca.
     Pe drumul spre Institut, am rugat-o pe Clary să îmi spună mai multe despre Războiul Întunecat de care a pomenit mama. Ea mi-a spus totul. Cum a aflat că era dintre nefilimi, cum Valentine, tatăl ei, i-a păcălit pe ea și pe Jace că erau frați, cum ei s-au îndrăgostit unul de celălalt în ciuda faptului că ei credeau că erau frați, cum au aflat că de fapt ei nu sunt frați și că adevăratul ei frate era la propriu un drac împielițat pe nume Sebastian care vroia să distrugă lumea cu ajutorul demonilor și mamei sale, Lilith, și cum au reușit să îl înfrângă mergând într-una dintre versiunile iadului și confruntându-l. Nu mă gândeam că voi întâlni niște supereroi în carne și oase, dar iată-i...și încă nu-s puțini...Alec, Jace, Clary, Magnus, Simon și Isabelle sunt extraordinari... Dar pe Clary o admir cel mai mult...Poate și din cauză că o înțeleg parțial.
     Într-un final, ajungem la Institut. Merg repede la mine în cameră să văd dacă nu m-a sunat mama. Când deschid telefonul, nici un apel...Nimic. Plictisită, mă trântesc în pat și îmi pun muzică pe telefon. Pun una dintre melodiile mele preferate: Killing me softly de la Fugees.

    
 

   Obosită fiind din cauza celor întâmplate în ultimele ore, adorm buștean cu muzica pornită, nemaiapucând să mă schimb în pijama sau să fac patul...