Marile sperante.

Partea 3. De necrezut

                    Ce sa-mi doresc mai mult, cand sufletul meu si-a reintalnit jumatatea? Cand atingerea lui imi reda toate momentele superbe din anii ce-au trecut, cand vocea lui imi mangaia auzul, cand inima lui...s-a atins din nou de a mea, cand zambetul lui imi facea clipa mai stralucita. Ceva din interiorul meu se declansase puternic, caci mi-a fost dor sa il ating si sa ii simt caldura din corpul sau. Am avut un moment in care nu ma puteam gandi la nimic, decat la el si sa continui sa visez in continuare, sa il apuc de brat si sa ii spun cat de mult mi-a lipsit, sa il iau de mana si sa nu il mai las sa plece ca ultima oara. De data asta poate fi diferit, mi-am spus in minte in timp ce stateam in bratele lui. Pentru mine viata inseamna iubire, caci fara iubire viata nu are niciun rost. Ne-am nascut cu multa dragoste in suflet, tocmai pentru a darui aproapelui din darul nostru din interior. Eu niciodata nu am crezut ca pot avea atata afectiune si iubire de oferit, paream rece si nicidecum vreo iubitoare sau pasatoare, asta pana cand mi-am intalnit adevaratul om care m-a facut sa ma cunosc mai bine. Mi-am cunoscut atat sufletul, cat si interiorul, odata cu el, m-am cunoscut pe mine, de ceea ce am fost si sunt alaturi de el. Pentru ca mi-a deschis ochii, incat sa pot afirma ca sunt un om bogat. Dar nu, nu banii ma numesc asa, ci iubirea pe care inca o am pentru cineva pe care la-m crezut pierdut de tot. Insa doi oameni care se iubesc, se vor regasii intotdeauna in orice moment, candva, undeva...isi vor continua povestea, insa acei oameni sunt rari, pentru ca ei sunt obisnuiti sa inlocuiasca, dorind sa uite si sa mearga mai departe. Eu mi-am dorit sa astept, desi speranta mi-era moarta am stiut intotdeauna ca el e pentru mine si daca nu-i acum sa fie, o sa fie mai tarziu. Am stiut ca acela a fost unul dintre obstacolele noastre, pentru ca ne da seama daca ne iubim adevarat sau nu, iar el s-a intors, nereusind sa ma dea uitata, s-a intors, iar eu in fiecare zi l-am asteptat, caci dragostea noastra inca era vie si nu stiu ce a tinut-o asa, chiar nu stiu, insa sunt sigura de un lucru... desi viata te va duce pe un drum separat fata de altcineva, urmeaza ziua cand tot ele se vor intersecta, dar te intrebi..„o sa mai fie vreodata la fel..?"

Da. Caci timpul doar desparte trupuri, nu si inimi. Ele vor trage intotdeauna acolo unde s-au simtit candva sub protectie si dragoste. Si spun ca...nu a fost greu sa iubesc la distanta, am simtit ca pot mai mult decat niciodata, pentru ca poza lui, mi-era calmant, tot ce imi mai ramasese, o tineam la pieptul meu zi si noapte neincetat, caci zau... privirea lui spunea multe, multe incat stiam ca el pe mine ma iubeste si ca restul sunt nimicuri. Am iubit neincetat timp de sase ani un om al carui chip incercam sa-l pastrez in mintea mea intact, am iubit in continuare un om care nu am stiut daca se va mai intoarce sau nu, am iubit un suflet care nu stiam daca tanjeste sau nu dupa al meu, am iubit acei ochi...pe care desi nu i-am mai vazut cu anii, imi erau intipariti in minte, dar am continuat sa iubesc, pentru ca asta ma facea fericita si puternica incat sa trec peste dorul ala ingrozitor de dureros. Ma minteam, mai bine spus ma amageam cu amintiri si ma hraneam din imaginatie mea, cum ar fi cand...cum ar fi daca...

Iar apoi am inteles ca doar iubirea pentru el ma tinea vie, desi n-am stiut niciodata daca mai e sau nu reciproc si asta durea, caci n-aveam raspunsuri la intrebarile din mintea mea care ma zapaceau complet. Traiam cu speranta, pana cand ca orice alt om, am cedat. Am incetat sa-l mai astept maine, poimaine, sau peste alti doi ani. Alesesem sa-l iubesc si atat.

Pentru ca sa-l iubesc pe el a fost cea mai mare fericire a mea.