A doua șansă |Pauză|

V: Ava

Bâzâitul telefonului mobil mă trezește din somnul cel mai dulce. Pipăi cu degetele pe noptieră în căutarea lui. Îl apuc exact când se oprește din sunat. Poate a fost o greșală, dar acum sună din nou. Nu cunosc numărul, dar totuși răspund.

- Alo! Ava Turner?

- Eu sunt. S-a întâmplat ceva?

- Sunt Sara Walker de la spitalul de urgență. Kevin Morgan a suferit un accident de mașină și este grav rănit.

Nu mai stau să ascult ceea ce are femeia de spus și o trezesc pe prietena mea. Alerg spre mașină rapid. În aproape cincisprezece minute ajungem la destinație. Cobor imediat din mașină și pornesc spre recepție unde o domnișoară roșcată îmi spune imediat ce o întreb numărul salonului la care se afla iubitul meu.

- Iubitul dumneavoastră se afla la terapie intensivă. Prima camera pe dreapta.

- Mulțumesc!

Nu credeam vreodată că am să-l văd pe Kevin într-un pat la terapie intensivă. Sau măcar într-un pat de spital.  Nu pot să-mi dau seama cum a reușit să facă accident. E cel mai bun șofer pe care îl stiu. Niciodată nu încalcă regulile de circulație. Stau cu fruntea și cu palmele lipite de geam și îl privesc cu lacrimi în ochi.  Am vorbit cu medicul care se ocupă de el și mi-a spus că  șansele de scăpare sunt minime.

Eleonora vine spre mine alergând, îmbrăcată în uniforma spitalului unde lucrează. Nu spune nimic atunci când ajunge lângă mine. Mă ia în brațe și nu-mi dă drumul preț de câteva secunde.

- Cum e ? E bine? Mă întreabă

- Nu. Nu e bine deloc. Mi-e teamă de ce este mai rău.

- Va fi bine. Stai liniștită! Am văzut oameni mult mai rău de atat.

- Sper să fie bine. Aș muri dacă ar păți ceva.

- Știu scumpo. Mă sărută pe frunte.

Nora a fost ca o mamă pentru mine. A fost alături de mine de multe ori, tinând locul mamei. M-a învățat și m-a iubit mai mult decât propria mea mamă. Când eram mică aproape fiecare duminică eram la ea și mă învața să gătesc. Face cele mai bune prăjituri. Ar fi trebuit să fie cofetareașa, nu asistentă medicală. De fapt  dacă mă gândesc mai bine îi mulțumesc pentru asta pentru că dacă nu era ea nu-l mai cunoșteam pe Kevin.

Sandra vine spre noi cu două cafele și o pungă în  care presupun că are haine, deoarece este schimbată. Se oprește o clipă apoi aleargă spre Nora și o ia în brațe.

-Mătușă Eleonora, ce mai faci?

- Nu pot spune că sunt bine, dar mă bucur să te văd.

-Ava, ți-am adus niște haine sa te schimbi. Nu vrei mai bine să mergi acasă să faci un duș?

-Nu plec nicăieri până nu se trezește.  Spun hotărâtă și iau  hainele aduse de Sandra mergând să mă schimb in baie.

Când mă întorc o găsesc aici și pe mama naturală a lui Kevin. Mă bucur oarecum să o văd aici. Știu că îi pasă de el și că îl iubește. Chiar dacă l-a abandonat eu nu o judec. Nu știu de ce a făcut asta și nici nu mă interesează deoarece dacă ar fi fost altfel nu îl mai întalneam pe fiul ei. Stă pe scaun sprijinându-și capul în palme. Plânge suspinând și tremurând. Mă duc în fața ei și mă las în jos vorbindu-i.

- O să fie bine, Xandra. Ii spun zâmbindu-i.

-Nu, Ava. Nu va fi bine. Kevin are aceeași boală ca și tatăl lui. Când l-am născut medicul mi-a spus că în cazul care se va lovi la cap e posibil să moară. Și el și tatăl lui s-au născut cu o tumoare care se declanșează la lovituri foarte puternice.

Era foarte tânără când a rămas însărcinată. Soțul îi murise înainte să nască. Era săracă și stia că nu are cu ce să-și crească nou-născutul. Părinții o alungaseră de acasă când au aflat că se va căsătorii cu fiul dușmanilor lor. I-a fost foarte greu să renunțe la copil, dar nu avea ce să facă.

- Nu Xandra. Kevin nu o să moară.

Nu mai spun nimic și fug de lângă ea lovind pe toată lumea care îmi stă în cale. O asistentă trece pe lângă mine cu o tavă cu tifon și dezinfectant. Îi cer scuze pentru că i le-am trântit și alerg ieșind din spital. Mă uit în stanga și în dreapta, dar mă duc în parcul din fața spitalului. Mă asez cu spatele de un copac și încep să plâng. O doamnă cu un copil trec pe lângă mine, iar cel mic se pune pe vine în fața mea.

- Ce ai pățit? De ce plângi? Mă întreabă micuțul

-Iubitul meu e în spital și o să moară. Îi spun privindu-l în ochișorii săi albaștri.

-Nu fii tristă! Știi și tati a fost bolnav. Dar asta nu înseamnă că va muri.

Îmi șterge lacrimile cu degețelele și se ridică mergând spre mama lui. O ia de mână și vin amândoi spre mine.

- Mami, uite plânge? Spunei să nu mai plângă!

- Puiule, uneori este bine să plângi. Plânsul îi ajută uneori pe oameni să se liniștească și să uite de probleme.

- Dar mami, ochii frumoși nu trebuie să plângă.

- Hai să o lăsăm singură să se calmeze. Ne aștepta tati la intrare în parc.

Băiețelul își ia mama de mână și pleacă împreună spre ieșirea din parc. Mă ridic și eu plecând spre spital. A venit mama. Pe ea nu mă așteptam să o găsesc aici. Vorbește cu Eleonara și pare tristă. Tresarecând mă vede. Vine spre mine lăsându-mă în brațe.

- Am aflat de accident... o întrerup împingând-o

- Și ești fericită? Ai venit să vezi cum sufăr?

-Iubito, am venit să fiu lângă tine.

Uit că sunt supărată pe ea. Uit că l-a înșelat pe tata. Uit tot și îi sar în brațe. Acum mai mult că niciodată am nevoie de îmbrățișarea ei caldă și iubitoare. Nu a fost o mamă tocmai bună, dar măcar a fost prezentă în viața mea. Chiar dacă a fost mai  rece știu că m-a iubit în felul ei.  Orice mamă își iubește copilul indiferent dacă e frumos sau urât. Îndură și iartă orice greșală a copilului ei.

- Iartă-mă, îi spun . Am greșit în privința ta. Nu trebuia să te judec. Nu am niciun drept să fac asta.

Medicul care se ocupă de Kevin vine la noi, iar Sandra, Xandra și Nora se ridică întâmpinându-l.

- Bună seara spune domnul Rude. Știu cum îl cheamă deoarece am văzut asta pe ecuson.

- Bună seara spunem toate cinci.

- Imi pare rău să vă anunț, dar starea pacientului se agresează. Dacă decideți să-l decuplați acum de la aparate puteți salva alte persoane care au nevoie de transplant.

-Nu, nu, nu...nu vreau. Kevin e puternic, se va face bine. Pentru mine, pentru el, pentru noi. Și pentru copilul nostru. Spun mangâindu-mi burtica.

Am aflat acum câteva zile că sunt însărcinată. Urma să-i spun chiar azi, dar s-a întâmplat accidentul și n-am putut să-i spun.

- Faceți cum vreți, dar credeți-mă nu are cum să scape.
Ar fi păcat să nu ajutați și alte persoane.

Mă gândesc la copilul meu care se va naște. Nu vreau să crească fară tata. Nu-mi doresc asta pentru copilul meu. Dar dacă nu mai are nicio șansă atunci va trebui să fac ceea ce a spus medicul. Kevin va trăi prin alții oameni.  Alți oameni vor trăi datorită lui. Îi spun doctorului să facă ceea ce trebuie, nu înainte de a-mi lua rămas bun de la bărbatul care mi-a fost alături și care m-a învățat să iubesc. Voi învăța să trăiesc fară el. Va fi greu, dar trebuie. Nu am cum să fac o magie și să-i redau viața. A fost cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat. M-a iubit și m-a respectat. M-a învățat să iubesc, dar nu m-a învățat să  trăiesc fară el.