Discuția

131 19 1
                                    

După câteva ore de somn, telefonul lui Jungkook a început să sune atât de tare încât cei doi s-au trezit automat fiind puțin enervați de sunetul strident care venea de pe noptiera de lângă pat. 


Kookie bâjbâia prin întuneric îndreptându-se spre lucrul care a reusit să-l enerveze atât de tare. Pe ecranul telefonului apărea numele lui RM și o poză cu el, așa că Jungkook a decis să răspundă cât mai repede. 

- Hyung....s-a îtâmplat ceva?

A așteptat puțin până când a primit răspunsul, fiindu-i aproape imposibil să poată sta concentrat. Era destul de obosit și voia să-și continue somnul așa că voia ca acel apel neașteptat să se termine odată. 

- Îmi cer scuze că te sun la ora aceasta, dar tocmai am fost trezit de manager. Se pare că s-a ivit ceva și trebuie să ne întâlnim cu toții azi la 16:00, așa că am decis să te anunț cât mai repede din moment ce ești în Busan. 

Minunat, era tot ceea ce își dorea să audă. Pe lângă faptul că somnul lui a fost întrerupt, a aflat și că mini vacanța lui a luat sfârsit și că era nevoit să se întoarcă la Seoul de îndată. 

- OK...o să fiu acolo. Mulțumesc că m-ai sunat. Ne vedem mai târziu huyng. 

- Ai grijă pe drum. 

A închis apelul, plasându-și telefonul pe noptieră, iar imediat după s-a trântit pe spate oftând supărat. 

Nu voia să se întoarcă, voia să mai stea alătur de (Nume) măcar o zi.

- S-a întâmplat ceva Kookie?

S-a apropiat mai mult de el, luându-l în brațe, iar el i-a răspuns la îmbrătișare pe loc. 

- Se pare că trebuie să ne întoarcem la Seoul cât mai repede....a intervenit ceva.

- Adică vrei să pornim chiar acum?

- Nu, nu chiar acum, vreau să vorbesc ceva cu tine mai întâi, acum că avem timp și suntem singuri. 

 A străns-o mai tare în brațele lui, iar ea a chicotit fericită. Se simțea ca în al-9lea cer alături de el, și și-ar fi dorit să mai petreacă puțin timp împreună, dar nu voia să fie egoitsă așa că nu prea o să comenteze pe faptul că vacanța lor a fost încheiată atât de brusc. 

- Am vrut să îți spun despre asta mult mai repede, însă nu am avut curaj să deschid subiectul. Nu atunci când am văzut că ești atât de fericită. 

- Sinceră să fiu, și eu am ceva să îți spun. Pot să încep eu?

- Sigur că da. 

Jungkook a aprins o veioiză pentru a lumina camera. Voia să o vadă atunci când purta o discuție cu ea. Să îi analizeze trăsăturile perfecte, și să le întipărească adânc în memoria lui. O să fie plecat pentru o bună bucată de timp, iar el nu voia să uite nici măcar o părticică din ea. 

- Cu câteva zile în urmă, mi-am folosit toți banii ca să cumpăr puțin mai mult de jumătate din acțiunile unui hotel de prestigiu din Seoul, și am reușit, așa că o să fiu mai ocupată pe viitor fiind nevoită să mă ocup de afacere. 

- Este o veste minunată (Nume). Ești o femeie atât de puternică. Sunt mândru de tine. 

- Mulțumesc, însă mai am ceva de adăugat. Cealaltă persoană care deține acțiunile rămase, este un bărbat tânăr, cu câțiva ani mai mare ca tine, și arată destul de bine. Am ținut nepărat să îți spun lucrul acesta deoarece nu aș vrea ca acest lucru să intervină între noi în vreun fel. 

Kookie a rămas nemișcat, deoarece a fost luat prin surprindere. A simțit puțină gelozie vizavi de acest necunoscut, deoarece (Nume) a zis că arată bine, însă nu avea de gând să se lase condus de aceste gânduri. Având în vedere că i-a spus despre el, se pare că nu o interesa așa că Jungkook s-a mai liniștit. 

- Nu e nicio problemă, mă bucur că mi-ai spus și vreau să ști că am încredere deplină în tine. Ești femeia mea, sau ar trebui să-ti arăt din nou acest lucru?

O ușoară tentă de ironie se putea percepe din vorbele lui, și trebuia să recunoscă că nu era deloc o idee rea să continue cu încă o partidă. Dar acum era rândul lui să spuna ceea ce avea pe suflet. 

- Bun, acum că a venit rândul meu, vreu să-ți spun, că trupa BTS o să plece într-un turneu zilele care or să urmeze. 

- E ok, Kookie....face parte din munca ta până la urmă. 

- Nu înțelegi (Nume)......o să fiu plecat pentru cel puțin 6 luni de zile. 

Tăcerea a pus stăpânire pe cei doi, iar Jungkook se simțea mai stânjenit ca niciodată. Putea să vadă cât de mult o durea ceea ce i-a spus, și voia să o ajute cumva, însă nu putea să renunțe la ceilalți și să rămână cu ea. 

(Nume) încerca să-și controleze lacrimile care au început să îi usture ochii, deoarece nu voia să plângă înaintea lui. Nu-și dorea să-l facă să se simtă prost, deoarece ea a știut încă de la început în ce se băga și că nu avea să le fie deloc ușor deoarece amândoi erau foarte ocupați. 

- O să fie bine, Kookie. Eu voi fi tot aici, așteptându-te. 

- Asta am vrut să aud.

A început să o sărute dornic pe buze cu intenția de a face dragoste cu ea pentru încă odată înainte să pornească la drum. 

---------------------------------






Jungkook x ReaderWhere stories live. Discover now