Labirintul Secretelor

Capitolul 13

Îl văd pe Sebah cum deschide ușa și din gesturile bruște pe care le face îmi dau seama că nu e foarte fericit. Îmi face semn să intru și mă urmează și el aproape trântind ușa în urma lui. Deși nu vreau amintirea întâmplării de acum jumătate de oră îmi revine în cap și simt cum începe să mă doară capul. Efectele șocul încep să fie vizibile acum și durerea de spate pe care o resimt la fel.

-Nu trânti ușa aia că nu are nicio vină, replic și mă întorc să îi înfrunt privirea care mă face să îmi doresc să devin mică.

-Illaria nu am chef de glume, îmi zice printre dinți, e vorba despre ziua de vineri, și despre ce am zis, continuă ceva mai calm, dar încordarea din voce nu îl părăsește.

-Stai liniștit ce ai zis atunci a rămas acolo, nu am de gând să zic cuiva lucrurile alea, sau să le public la vreo revistă, îi spun cât se poate de serioasă și îi înfrunt privirea care dacă ar putea m-ar omorî.

-Pe cine ai călcat pe coadă așa rău de te vrea moartă? schimbă subiectul și întrebarea lui are efectul unui proiectil pentru că mă văd nevoită să mă sprijin de peretele din spatele meu și înghit în sec când îl văd că se apropie.

-Nimeni nu încearcă să mă omoare, îi răspund cât de liniștită pot și îmi închid ochii când îl văd apropiindu-se ca un leu de prada sa.

-O să mai repet o dată cine e cel care vrea să te omoare? spune răspicat când ajunge în fața mea și acum sunt între el și perete lucru care nu mă ajută foarte mult.

În momentul în care ridică mâna încep să tremur din toate încheieturile și toată culoare din obrajii mei dispare.

-Nu mă lovi te rog, spun și îl văd cum mă privește de parcă așteaptă să îi spun că am glumit însă când vede că sunt serioasă și tremur mai ceva ca gelatina, toată duritatea de pe chipul lui dispare și mă trage în brațele lui.

-Cum dracu te-ai gândit că aș fi vrut să te lovesc? întreabă în timp ce îmi mângâie părul. Illaria cine te-a speriat atât de rău încât ai reacțiile astea? continuă și vocea lui mă face să îmi reprim un oftat.

După ce rupem îmbrățișarea ne așezăm pe canapea și timp de câteva minute niciunul nu mai spune nimic. Vocea mea e cea care sparge liniștea și îmi dau seama abia după ce cuvintele sunt deja rostite.

-E adevărat? întreb și îmi dau seama că nu înțelege la ce mă refer. Ce mi-ai spus vineri e adevărat? continui și deși m-aș fi așteptat să nu răspundă imediat tristețea apare pe chipul lui.

-Da e adevărat, răspunde și îmi evită privirea. Illaria ce ți-am spus în acea seară, tot e adevărat, continuă și mă mir că își aduce aminte tot ce a spus.

-Îmi pare rău, șoptesc și el aprobă din cap la fel de trist.

Telefonul meu începe să sune din nou și de data asta îl iau uitându-mă la apelant, Tudor. Îl văd pe Sebah cum mă privește și răspund fără să mă gândesc de două ori.

-Illaria, vocea lui agitată se aude imediat, vreau să te liniștești și să te așezi jos, îmi spune și nu înțeleg de ce e așa agitat.

-Tudor, lasă-mă cu astea, spune-mi ce se întâmplă mai repede, îi cer și prevăd că nu o să îmi placă ce aud.

-A fost eliberat, aud și totul începe să se învârtă cu mine, trei cuvinte nenorocite care distrug tot și abia mai găsesc puterea să ascult în continuare, a verificat tata după ce i-am spus ce mi-ai zis și vineri a fost eliberat, continuă și simt că înnebunesc. Illaria mai ești? întreabă când vede că nu mai zic nimic

Sebah mă privește și nu înțelege nimic, dar știu că acum dacă a auzit conversația nu voi mai scăpa de el.

-Da Tudor sunt, mulțumesc, abia mai scot cuvintele și închid telefonul cu mâinile tremurânde.

Asta nu poate fi adevărat, de ce nu m-a anunțat nimeni? Nici nu realizez că încă tremur până ce Sebah nu se așează în fața mea.

-Ești în regulă? întreabă de parcă îi e frică că m-ar putea răni. Apelul acela te-a dat peste cap, continuă și mă privește.

-Da sunt bine, răspund și fac ceea ce nu credeam că voi face vreodată, îi sar în brațe și îl strâng cât pot de tare.

Și mă lasă să stau acolo, iar față de alte dăți nu mai plâng ci doar îl îmbrățișez și încerc să îmi calmez bătăile inimii care pare că vrea să iasă afară din piept și gândurile care sunt amestecate. Mâinile lui îmi mângâie spatele și îmi trimit fiori în tot corpul. Când îmi ridic capul de pe umărul său privirea lui îmi cercetează trăsăturile de parcă ar căuta ceva anume.

-Nici acum nu vrei să îmi spui ce ai nu? întreabă și ochii lui continuă să îmi cerceteze chipul.

-E complicat, spun amar și las capul în jos, și dacă ți-aș spune nu ar schimba nimic, continui și își arcuiește o sprânceană semn că nu crede.

-Illaria nu știu de cine te temi sau cine e cel care acum o oră voia să te omoare, nici de unde ai cicatricile de pe mâini sau care dintre cuvintele spuse de mine data trecută ți-au provocat un atac de panică, dar știu că acum ești speriată și poate aș putea să te ajut cumva dacă mi-ai povesti.

-Sebah, numele lui îmi scapă cu o notă de teamă, nu pot avea încredere în tine, îi spun încet.

-Nu îți cer încredere pentru că e imposibil să o ai, răspunde simplu și îmi dă câteva șuvițe de păr după ureche.

-Tata, șoptesc și văd cum nu înțelege ca mai apoi privirea lui să își închide culoarea și acum arată mai șocat ca niciodată.

-Ce glumă e asta? întreabă dur și mă privește parcă așteptând să îi zic că de fapt am glumit.

-Nu e o glumă, îi răspund stins și văd cum mă privește fără vreo reacție, e de parcă a rămas împietrit și încearcă să proceseze ce am zis. Ai vrut să știi și acum știi, îi spun și abia acum văd că reacționează și când vreau să mă ridic mă oprește.

-De ce ar vrea să te omoare? mă întreabă și văd pe fața lui că nu pricepe încă toate lucrurile.

Și oricât de mult aș vrea nu pot să îi răspund, nu pot încă să îi spun toată povestea, e prea mult și nu mă simt în stare să îmi amintesc tot ceea ce am îndurat, nu încă. Numai gândul la el mă îngrozește și să îl știu liber e mai mult decât aș putea îndura, acum tot ce vreau e să mă bag într-un colț și să nu mai ies de acolo până ce el nu va mai fi. Tote lucrurile încep să se lege în capul meu și acum are logică cine era la volanul mașini, și asta mă face să mă gândesc că și cu acel ordin de restricție omul acela nu va respecta nimic.

-Nu o să se atingă de tine, îl aud pe Sebah zicând convins și nu fac decât să îl privesc și să neg din cap. Nu are el idee despre cine este vorba, tocmai de aia trebuie să rup legătura cu el, risc să îl pun în pericol în mod neintenționat chiar dacă știu că eu sunt ținta.