Punct. Și de la capăt - Vol II (finalizat)

Capitolul IX

       — Ai emoții? Tu? mă întreabă amuzat Diego.

       — Da... răspund nesigur, eu.

       Suntem pe punctul de a ieși în fața presei pentru a ne anunța așa zisa relație. Aimee mă privește surprinsă. De când am dat ochii cu ea, acum jumătate de oră, e fără cuvinte.

       Am trecut, înainte de a ajunge aici, pe la frizerul meu, care nu murise, și după ce și-a făcut magia arăt din nou ca un om. Fără lipsă de modestie, dar sunt un bărbat bine și nu zic eu asta, ci privirile care nu se mai dezlipeau de mine.

       Chiar și Aimee pare să fi uitat de iubitul cu care ne enerva acum câteva zile și mă privește admirativ.

       — Arăți foarte bine azi, spune într-un final, înainte să o iau de mână și să ieșim din sediul firmei de impresariat, unde o mulțime de reporteri au fost chemați "anonim" de către Diego.

       — Da, știu, răspund sec și pășesc pe ușă.

       O țin strâns de mână, nu cred că vreodată a avut parte de atâta atenție din partea presei cât are acum, datorită faptului că este alături de mine. E trist. Am ascultat câteva melodii și are o voce de aur, păcat că în zilele noaste asta contează așa de puțin.

        În industria muzicală, un artist vinde datorită imaginii nu a calităților vocale. Deși mi-e nesuferită și mie, pot să recunosc talentul când îl văd și sunt hotărât să o ajut să se afirme.

       — Maluma!

       — Unde ai fost atâta timp?

       — Te reîntorci pe scenă?

       — Vei avea concerte?

       — Melodii noi?

       Incredibil, un asalt de întrebări și toate mă vizează pe mine. Speram să o remarce pe ea, dar m-am înșelat.

       — Nu pot să vă răspund acum, nu știu încă. Deocamdată vreau doar să îmi scot iubita la o cină romantică, răspund și o trag pe Aimee în brațele mele.

       Un moment de liniște se așează peste toți, în sfârșit o remarcă și aparent o recunosc. Microfoanele se îndreaptă către ea și întrebările încep din nou.

       — De când ai o relație cu Maluma?

       — E ceva serios?

       — Veți avea o colaborare și pe plan profesional?

       O văd încurcată, nu am stabilit prea multe detalii înainte de a ieși, experiență în astfel de situații cu siguranță nu are, așa că mă privește așteptând să o scot eu din gura lor.

       Aș vrea să o mai chinui puțin, dar disperarea din ochii ei mă determină să renunț, așa că, într-un impuls de moment îmi lipesc buzele de ale ei, oferindu-le celor prezenți un spectacol la care ar fi ideal să vând bilete. Se lasă moale în brațele mele și îmi răspunde la sărut.

       Ce repede a uitat de iubit.

       — Vom colabora pe orice plan dorește iubita mea, sunt lângă ea în totalitate, spun după ce rup sărutul, dar nu și îmbrățișarea. Cred că dacă aș face-o, s-ar prăbuși grămadă la picioarele mele.

       Ignor întrebările ulterioare, cu un zâmbet larg pe buze și cu Aimee lipită de mine înaintez spre mașină. O ajut să se așeze pe scaunul din dreapta, apoi urc și eu la volan și fără să schimbăm o vorbă pornim spre restaurantul unde vom continua sceneta, "Noul cuplu fierbinte".

       Doar radioul care se aude în surdină umple liniștea apăsătoare dintre noi. Nu știu dacă e emoționată, rușinată sau încă în stare de șoc, cert e că nu mi-a adresat vreun cuvânt de când am pornit.

       — Și, spun într-un moment de neinspirație totală, nu-i așa că sărut destul de bine pentru un moșneguț?

       Întoarce privirea spre mine, pot vedea și puținul sânge care îi mai iriga corpul cum se scurge și rămâne albă ca varul. Mi-aș da o palmă, dar îmi sunt drag și mă abțin.

       — Hai că am glumit, nu o lua așa. Chiar nu e cazul să nu mai vorbești cu mine, sunt iubitul tău până la urmă.

       Cumva nu pot scoate nimic pozitiv pe gură. O văd speriată și în loc să încerc să o smulg din stare, zic prostie după prostie, așa încât mai are puțin și intră prin scaun.

       Cine știe, poate subconștientul meu e încă lezat de prima întâlnire și nu vrea să facă lucrurile mai ușoare pentru ea. Sau poate nu am chef de femei pe care să fiu nevoit să le consolez și binedispun.

       Aleg să îi respect nevoia de a nu zice nimic și continui să conduc în liniște.

       Masa la restaurant se desfășoară în același ton, cinăm tăcuți, într-un separeu semi-privat, ales special pentru a oferi câteva imagini presei. Încerc unele apropieri, doar pentru poze, lucruri pe care Aimee le acceptă resemnată.

       Atitudinea ei retrasă îmi stârnește curiozitatea, dar orgoliul nu-mi dă voie să pun întrebările care îmi umplu mintea.

       Plătesc consumația și urcăm repede în mașina care mi-a fost adusă în fața restaurantului. Pot vedea în oglinda retrovizoare că încă avem pe urmele noastre câteva mașini, așa că aleg să lungesc drumul pentru a scăpa de ei. Știu că seara asta a fost făcută exact pentru a ne expune cât mai mult posibil, dar nu mai am chef de poze. Cred că e suficient, atât pentru mine cât și pentru ea.

       Câteva străduțe întortocheate și curbe luate fără semnalizare, reușesc să ne scape destul de repede de urmăritori. Când, în sfârșit, văd că suntem singuri, deschid din nou gura. De data asta însă, fără a spune prostii.

       — Unde vrei să te las?

       — Poftim? întreabă și îmi dau seama că era cu gândul undeva departe.

       — Am scăpat de presă, cred că a fost suficient pentru seara asta. Așa că nu e nevoie să ne întoarcem la sediul firmei pentru a continua șarada, pot să te las unde dorești.

       — Aaa, păi... nu stiu... Acasă, cred.

       — Ok, să treci, te rog, adresa pe GPS.

       Face ce-i spun, văd că suntem aproape, maxim zece minute.

       — Dacă sărutul din seara asta e cel care te-a făcut să fii atât de retrasă și rece, să știi că nu ar trebui. A fost, exact ca și tot ce facem noi, pentru a atrage atenția asupra ta. Nu încerc să te cuceresc, vreau doar să te ajut, spun înainte de a opri mașina în fața casei ei.

       Am cedat și am găsit un strop de compasiune în mine, mi-am călcat și pe orgoliu și am ales să o liniștesc, să-i explic că lucrurile pot fi văzute și mai roz decât pare ea să le vadă.

       — Mi-a plăcut, răspunde scurt fără să mă privească.