Prizonieri în timp

Capitolul cinci

Câteva zile mai târziu, discuția noastră a rămas în continuare neterminată. Avalon mi-a arătat o parte retrasă a bibiotecii, ce conținea doar cărți despre fostele familii de vrăjitori, astfel că mi-am putut ocupa timpul aflând cât mai multe despre ei, şi mai ales despre cea din care facem parte eu şi Alanna. Am descoperit că cei ca noi pot călători în timp doar prin intermediul unui portal- un obiect magic, vrăjit în aşa fel încât să transporte pe cineva într-un anumit timp şi loc. Ele sunt create de vrăjitorii experimentați, deoarece necesită multă putere şi concentrare. Primul lucru care mi-a trecut prin minte când am citit toate astea a fost oglinda care m-a adus aici, să mă întorc pur și simplu la ea şi să merg acasă, însă adevărul este că nu sunt sigură că aș găsi drumul înapoi la ea, și nu aş fi sigură dacă ar funcționa. După cum este scris aici, portalurile funcționează doar într-un singur sens, şi e clar că oglinda a fost concepută să mă aducă pe mine aici, însă nu şi invers. Şi chiar dacă ar merge, o parte din mine știe că n-aş putea pur şi simplu să plec. De fiecare dată când îmi amintesc privirea lui Avalon când mi-a spus că eu sunt cea care îi va ajuta, mă cuprinde vinovăția. Îi puteam citi în ochi deznădejdea, rugămintea nerostită. Nu-i pot abandona pe oamenii aceștia. Dacă într-adevăr eu sunt fata din profeție, cea așteptată de atâta timp, nu pot să plec de parcă nimic din toate astea nu există. Și totuși, mă cuprinde pe mine însămi deznădejdea, teama că nu sunt ceea ce crede toată lumea, teama că îi voi dezamăgi și nu voi fi nimănui de niciun folos. E de parcă o imensă greutate a fost pusă pe umerii mei și trebuie să o car singură. Atunci când îți e teamă de ceva, imaginează-ți că faci o vrajă şi totul va fi bine. Poți face orice, Aelia, trebuie doar să crezi în tine. Asta obișnuia să-mi spună bunica mea când aveam trei-patru ani, înainte să moară. Tot ea a fost cea care mi-a ales numele ăsta neobișnuit. Zâmbesc, gândindu-mă la semnificația lui. Soare. Presupun că știa ea ce știa.
Cât despre Avalon, nu l-am mai văzut de două zile. Nu am idee unde a plecat, însă nici nu îndrăznesc să întreb pe cineva. Cu toate astea, am de gând să mă iau de el când se întoarce pentru că m-a lăsat cu ochii în soare. Credea că dacă îmi dă de citit scapă?! Îmi spun în timp ce deschid ușa bibliotecii. N-aş putea să mint, aici mă simt cel mai aproape de casă. Îmi pot imagina că sunt în camera mea, înconjurată de cărțile mele, dându-mi voie să mă pierd în ele. Sunt aici de mai bine de o săptămână deja, şi mă surprind ducând dorul până și celor mai mărunte lucruri de acasă. Felul în care puteam sta întinsă în pat, ascultând muzică şi lăsându-mi gândurile să zboare. Discuțiile la telefon cu prietenele mele, din miez de noapte. Până şi banalul drum până la liceu și înapoi. Încerc să mi le alung din minte, căci nu mă ajută cu nimic. Citesc până se face ora prânzului, sau cel puțin asa cred. Ceasurile sunt un alt lucru cu a cărui lipsă mă acomodez greu. Când simt că mi se face foame, strâng cărțile şi le pun la loc. Privesc cu jind pe fereastră- soarele strălucește şi cântecul păsărilor pătrunde până aici- aş da orice să ies afară. Am învățat drumul spre camera mea, acum străbat coridoarele cu grijă, sperând să nu mă întâlnesc cu Tristan. Nu s-a schimbat cu nimic,  purtarea lui a rămas la fel de rece față de mine. În puținele dăți când am dat unul peste altul, s-a mulțumit să mă ocolească și uneori să-mi arunce câte o privire încruntată. Încerc să mă obișnuiesc, dar sincer, începe să mă calce pe nervi. Cel puțin ceilalți oameni din castel- servitorii şi oamenii regelui- se poartă destul de frumos cu mine, mă tratează ca pe un oaspete. Vorbesc cu mine din politețe, însă nimic mai mult. În camera o găsesc pe Irryia, aducându-mi masa. M-am lăsat convinsă să mănânc jos, în bucătărie, de câteva ori, însă tot mă simt mai confortabil aici. Îi mulțumesc, însă înainte să plece o opresc. Ezit puțin, neștiind dacă ar trebui sau nu să fac asta, însă îmi spun că nu am motive să mă tem de ea.

—Tu...știi cumva când se întoarce Avalon? Lordul Avalon, mă corectez, simțindu-mă straniu să-i spun așa.

Pe chipul fetei se aşterne o expresie pe care nu reușesc să o descifrez, însă dispare aproape instantaneu.