Athena

II. Sentimente

           Ușa de la intrare este izbită de perete de către gărzile care păzesc orașul de infractori. Familia Athenei privi speriată spre ei, dar înainte să poată pune alte întrebări, bărbații îl prind pe Absyrtus, tatăl fetei și îi rostesc cu seriozitate:
           -Sunteți acuzat de luare de mită și de falsificare de acte. Aveți dreptul de a nu spune nimic!
          Unul dintre ei, care era puțin mai mic de înălțime, scoate din buzunar o lună și face un portal spre închisoare de la marginea orașului, dispărând cu totul din casa lor. Un astfel de instrument care te teleportează ar fi folositor pentru toți, dar din păcate doar cei ce lucrează pentru rege primesc așa ceva. Avea forma unei banane, sau a unei luni, de unde îi vine și numele și nu putea fi folosit decât dacă amprenta corespundea cu cea a proprietarului.
            Fiecare drum era monitorizat și trecut în baza de date de către șeful gărzilor, adică prințul  Aegaeon, un tânăr dur și fără milă, la fel ca tatăl său. Regina era moartă de aproape un deceniu, adică la vârsta de șaisprezece ani ai fiului său, care e cu șase ani mai mare ca Athena și cu patru mai mare ca Amias, fratele ei.
             Familia fetei nu se panicaseră deoarece știau că Absyrtus era un om de cuvânt și cu bun simț, care ajuta pe oricine era la ananghie.
            -Eu mă voi duce să văd ce se întamplă și voi încerca să rezolv problema! vorbește mama fetei, așezându-și pe umărul stâng geanta de piele în care puse toate actele găsite în biroul soțului ei. Stați cuminți și nu ieșiți din casă, să nu cumva să răspândiți vestea pentru că se va duce de râpă numele nostru!
             Fără să mai asculte protestele copiilor ei, femeia ieși din casă și se grăbi spre stația învechită de taxiuri.
            -Nu cred că tata e în stare să faca așa ceva!
             Se trânti Athena în canapeaua din living, mustăcind supărată din nas. Nu-i prea plăcea ideea de a sta degeaba în timp ce un membru din familia ei era arestat și percheziționat de brutele ce se numesc oameni. Poate își făceau doar slujba, dar asta nu le dădea dreptul să lovească pe oricine stă în cale lor.
              -Mă duc în camera mea! mormăie, urcând scările gânditoare.
             Nimeni nu observase lănțișorul pe care-l purta la gât de câteva săptămâni , înafara pisicii vecinei care era să îl smulgă în timp ce se jucau. Nu avusese curajul necesar să deschidă sticluța, chair dacă curiozitatea o atrăgea și privea câte odată minute bune spre ea, incercând să descopere care îi era conținutul.
              Închide ușa în urma ei și se așează gânditoare pe marginea patului. În momente ca acestea ar fi vrut să aibă o prietenă bună, așa cum toate adoleșcentele din ziua de azi au, căreia i-ar fi povestit toate necazurile ei.      Diferit era că perioada adoleșcenței era considerată începută de la vârsta de treisprezece ani și terminată la șaisprezece, când femeile și bărbații își întemeiau o familie. Era singura din orașul ei care nu era măritată și de multe ori era barfită și pusă în inferioritate de celelalte fete ce aveau pe cineva lângă ele.
             Avusese un singur iubit și acela a fost un mare bâdâran, care a profitat de faptul că nu avea experiență și era naivă.
              Își scutură capul, alungându-și gândurile negre care îi umbriseră fața. Se abătuse de la subiect mult și deja soarele începea să părăsească cerul.
              Auzi ușa de la intrare cum deschide și sări agitată, coborând scările. Când ajunsese pe ultimele trepte, papucul ei cu talpă de cauciuc alunegă, făcând-o pe aceasta să se prăbușească pe podea.
                -Ești bine? sări fratele ei și o ridică, analizându-i corpul din cap până în picioare. Cred că vei rămâne cu o vânătaie destul de mare aici! arată spre șoldul ei, care era dezgolit din cauza bluzei indecente pe care o purta.
              -A venit mama? il ignoră pe acesta, mișcându-și piciorul stâng pentru a alunga durerea pe care o simțea.
              -Nu!
               -Imi e frică! suspină și îl luă pe Amias în brațe, afunându-și nasul în pieptul lui.
               De obicei nu își exterioriza sentimentele, dar se umpluse paharul și trebuia să îl verse undeva. Inima îi era strânsă într-un mic ghem, începând să sângereze încetul cu încetul.
               -Totul va fi bine! o încurajă acesta, mângâindu-i liniștitor părul.