Katia

CAPITOLUL 15

Deschid încet ochii, fiind deranjată de lumina puternică din încăpere. Pereții albi îmi dau o durere de cap iritantă.

Îmi privesc mâna dreaptă care este bandajată complet fără să am vreo reacție. Glezna stângă îmi e înconjurată de un ghips cât capul meu de mare, însă nu mă mai doare. Nu mai simt nimic, sunt... amorțită. Duc mâna la față și pipăi ușor bandajul care îmi acoperă doar obrazul drept.

Încerc să mă ridic în fund, dar degeaba. Sunt prea amorțită ca să mă pot ridica.

Ușa se deachide încet, Seb făcându-și apariția cu pași mici în încăpere. Îl privesc, simțind cum lacrimile mi se adună în colțurile ochilor. De ce e aici? Nu ar trebui să fie aici. Ei toți sunt în pericol.

Încerc să vorbesc, dar în schimb pornesc o tuse violentă care mă face să lăcrimez și să îmi ridic puțin trunchiul de pe pat.

Seb nu spune nimic, doar fuge în hol și strigă în gura mare că are nevoie de un doctor. Când intră înapoi, este acompaniat de Larry, Chloe și Christian.

-Katia, mulțumesc lui Dumnezeu, suspină Larry și mă prinde de mâna stângă, ducând-o spre fruntea lui.

Încă nu pot vorbi, ceea ce mă irită. Vreau să le spun tot ce s-a întâmplat și să îi asigur că voi fi bine. Vreau să întreb de Charlie. Vrea să mă asigur că el e bine.

-Vă rog, faceți loc.

Privesc cu greu spre doctorul care își face apariția în salon, însoțit de două asistente.

Ceilalți aproape că se lipesc de perete.

Se apropie de mine, își pune palma pe fruntea mea, își așează degetele peste pulsul meu, îmi face niște injecții, apoi citește orice o fi pe foaia din mâna lui.

-Din fericire, domnișoară Caoimhe, te vei face bine. Vei rămâne cu cicatrici pe mână și la baza gâtului, dar fața ți se va vindeca complet. După ce îți vei da jos ghipsul, va fi necesar să nu depui efort, dar mai e până atunci. Ai fost norocoasă, ceea ce nu pot să zic despre bărbatul pe care l-ai adus.

În timp ce îmi spune toate astea, una dintre asistente îmi oferă un pahar cu apă și o binecuvântez pentru mintea ascuțiă pe care o are.

Tușesc ușor și îl privesc pe doctor.

-El va fi bine?

Aproape că nu îmi recunosc vocea. Sunt extrem de răgușită și am impresia că mi se înfige un cuțit în gât cu fiecare literă pe care o rostesc, dar Charlie e mai important.

-Păstrează-ți vocea, domnișoară. Și da, va fi bine, dar el a suferit arsuri mai serioase decât tine la nivelul feței și a avut două coaste rupte, dar în rest va fi bine.

Răsuflu ușurată și închid ochii. Dacă Charlie pățea ceva, aveam de gând să mă învinuiesc pentru tot restul vieții.

-Nu o lăsați să vorbească prea mult. Presupun că a țipat foarte tare la locul incidentului, așa că vocea ei va fi afectată un timp, le spune doctorul celorlalți, în timp ce ridică pixul spre ei.

Evident că am țipat. Am încercat să îl trezesc pe Charlie, iar apoi a trebuit să îl car după ce glezna mea a fost victima cimentului zburător.

-Nu știu cum ai reușit, dar l-ai salvat Katia.

-Păcat că nu am reușit să îi salvez și pe Detroit și Cooper, spun tristă, în minte apărându-mi imagini cu trupurile lor înainte de izbucnirea focului.

-Nu a fost vina ta, Merida. Dacă învinuim pe cineva, acela e Marco.

-Și Neil, spune Seb.

Urăsc că este în poziția în care își dorește ca tatăl lui să fie după gratii, sau mai rău. Niciun copil nu ar trebui să treacă prin așa ceva.