Katia

CAPITOLUL 17

Totul a fost liniștit în ultima lună. Nu știu de ce, dar Marco și Neil au stat cuminți. Nu că m-aș plânge.

Două zile după ce s-a trezit Charlie, am fost trimisă acasă. I-am spus doctorului că eu nu pot sta locului, așa că i-am cerut un compromis. Nu trebuie să stau întinsă în pat, dacă mă deplasez cu ajutorul scaunului cu rotile.

L-am vizitat pe Charlie ziua următoare și ne-am uitat prin notițele lui Darren.

Nu au fost prea multe informații despre planul lui Marco și Neil, dar ce am găsit a fost esențial.

Darren a aflat că cei doi plănuiesc să pună bombe în clubul lui Charlie, dar și prin oraș. Vor să distrugă orice persoană cu care au interacționat Darren și Charlie vreodată, din câte se pare.

-Vor distruge tot orașul, spun privind monitorul din biroul lui Charlie.

Am închis clubul pentru măsuri de siguranță, ceea ce am presupus că le-a dat planurile peste cap.

Pe lângă asta, i-am trimis pe toți în case de siguranță. Nu e că n-am încredere în ei, dar nu am încredere în ei.

Iar noi restul stăm într-o casă de siguranță din nordul orașului pe care Charlie a contruit-o, inițial, pentru el și Darren, dar nu s-au mai mutat aici din motive necunoscute mie.

E greu, mai ales că Elena nu mai vorbește cu mine și cu Seb, doar ne privește dezamăgită. N-am crezut că voi ajunge aici, dar se pare că m-am înșelat.

Telefonul sună brusc, ceea ce mă determină să tresar. Trebuie neapărat să îmi schimb soneria cu una mai calmă.

-Da?

-Sunt la aeroport, spune cu un accent italian puternic.

-Voi trimite pe cineva după tine, îi spun și închid.

-Larry!

Ușa se deschide, prietenul meu intrând de parcă am strigat că mă omoară cineva. A fost foarte agitat de când am ieșit din spital. Chiar dacă apreciez enorm acest lucru, poate deveni iritant.

-Alessio a ajuns la aeroport. Trebuie să mergi după el, spun cu un zâmbet micuț.

Dă din cap și iese din încăpere.

Te pricepi la asta.

Inima îmi bate cu putere când aud din nou acea voce. Simt cum mă cuprinde anxietatea și încerc să mă calmez. Nu l-am mai auzit din ziua în care s-a trezit Charlie.

-Nu acum, te rog, spun încet cu capul sprijinit în mâini.

Nu se mai aude nimic. Las aerul să-mi iasă din plămâni cu greu, apoi mă las pe spate în scaun.

-Lasă-mă în pace!

Privesc spre ușă, sperând că Elena va da buzna aici. E nervoasă, iar asta înseamnă că e posibilitate să vorbească cu mine. În fine; să urle la mine, dar e un progres.

-El, te rog!

Ușa se trântește de perete, Elena și Seb croindu-și drum spre mine.

-E totul în regulă? întreb, probabil, enervându-mi surioara și mai tare.

-Să-i spui fratelui tău drag să nu mă mai urmărească! Și poți să-i spui asta și lui Killian! Tata nu mă va răni!

Îl privesc imediat pe Seb care își încleștează pumnii pe lângă corp. De când a început să se antreneze cu Larry se controlează foarte bine.

Ceea ce îl scoate din sărite, totuși, e că Elena îi spune lui Neil "tată". Pe mine, personal nu mă deranjează. Este până la urmă tatăl ei.