Scheletul se apropria cu fiecare pas făcut, de bărbatul cu fața distorsionată de teamă. Izul de putrefacție de la carnea rămasă atârnată pe oasele lui, îl dezgusta. Acesta îl lovi cu putere în trup, până când monstrul i-a scos toate măruntaiele din el, dar privirea îi era ațintită doar la numele de pe echipamentul lui.
JOHN
— Frate! Urât din partea ta! Zise John în timp ce-și lovi prietenul.
Mike își roti teatral ochii. Stinse lanterna ce-i lumina fața, recăpătându-și zâmbetul oferit de căldura băuturii.
— Se pare că așa numita legendă este găina liceului nostruuuu...prelungi Ethan vocala în timp ce restul echipei de fotbal cotcodăceau și-și împingeau camaradul.
— Încetați puicuțelor, nu uitați că mamele voastre vă lasă să înoptați mulțumită șarmului meu.
— Nț, regula e regulă. Nu sunt întrerupte legendele de groază ale liceului nostru.
John îl ignoră și aprinse lumina în cameră, spre deranjul tuturor. Atmosfera era încălzită de sentimentul câștigului din această seară contra Tigrilor, echipa dușmană a Cocoșilor. Băutura și mâncarea nesănătoasă erau nelipsite, iar alcoolul își făcea deja de cap în venele băieților.
— M-am gândit la ceva.
— Oh, nu. Când Mike avea un plan, niciodată nu ieșea bine.
— Jur că este o idee formidabilă de data asta!
John luă o dușcă sănătoasă din doză. Avea să fie o noapte lungă.
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Liceul Liberty era o clădire mare cu un complex spațios. Se îndreptau spre corpul separat unde era sala de sport împreună cu vestiarul.
Plutea o atmsoferă rece și greoaie, tipic lunii octombrie.
— Mike, nu-i o idee bună.
— Relaxează-te, legendele ălea nu sunt reale. Zise în timp ce deschise ușa vestiarului.
Cu toții înaintară în tăcere, așteptând parcă să se întâmple ceva, însă locul rămase tăcut ca un mormânt.
— Vedeți? Doar legende...
Însă sunetul unei uși metalice îl readuse la tăcere. Speriat, Mike verifiă sursa acestuia, dar dulapul era gol.
— Vântul?
Doar John aude vagul declic venit de la ușă de la intrare și se repede spre aceasta, iar bănuiala îi e confirmată.
Cineva i-a încuiat.
— Ce mama naibii? Este o glumă?
Băieții încearcă să deschid geamurile. Încuiate. Telefoanele? Uitate acasă.
— Băieți...
Din dulapuri ieșeau mâini albe, scheletice, iar capetele ce le urmau de după ușile metalice erau goale, cu dinții la vedere și cu câte două goluri adâncite.
— La naiba cu asta!
John știa că Mike purta întotdeauna la el cuțitul de vânătoare furat de la bunicul său după o încăierare zdravănă de acum câteva luni cu un grup de golani. Nu fu surprins când văzu lucirea lamei și sălbăticirea cu care acesta dădu să taie oasele scheleților, dar lama se frânse.
De aici, John nu mai putu vedea nimic, camarazii săi fiind atacați de scheleți, în timp ce chiar el lupta cu unul.
Încercă să îi dea un pumn, dar scheletul îl prinse de ambele mâini în timp ce-i vorbii:
— Hai să vorbim de la legendă la legendă.
De-abia atunci văzu zdrențele de pe ei...erau echipamentul liceului lor...și recunoștea numele scheletului.
