Noaptea se așternuse ca un giulgiu peste terifiantul Crimson Crescent, în timp ce stelele erau singurele martore asupra secretelor ce mustesc în umbră.
Este seara stafiilor ce se târăsc în lumina felinarelor, pe sub picioarele oamenilor costumați pentru Halloween. Mă plimb agale printre ei, fără vre-o îmbrăcăminte înfricoșătoare sau față pictată.
Pentru că adevăratul costum de monstru îl purtăm doar pe interior.
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Mă strecor pe aleile întunecoase ale micului oraș istoric, ce forfotea de bucuria sărbătorii. Am grijă să-mi contopesc cât mai bine trupul în protecția penumbrei, în timp ce-mi analizez prada.
Ochii îmi lucesc vag în întuneric, ca două făclii îndepărtate, însă doar cineva foarte atent ar reuși să-mi remarce prezența. Privesc dezamăgită mulțumea ce trece cu dezinvoltură pe lângă mine, de la copii mici în costumații jalnice, până la bețivi înecați într-o veselie respingătoare.
Un gând înspăimântător îmi trece prin minte. Poate am făcut o greșeală să aleg acest oraș, poate că nu este aici ceea ce caut eu...
Dar atunci l-am văzut. Prada perfectă.
Un tânăr aproape la fel de chipeș ca și chipul meu uman, îmbrăcat într-un simplu costum de stofă elegant, fără a fi strident, ce pur și simplu radia de fericire. Se vedea clar că se simte bine în pielea lui, iar eu pur și simplu nu mi-am putut abține un chicotit de nerăbdare.
Îl urmăresc cu răbdarea și grația oricărui prădător experimentat, în timp ce-l urmăresc îndreptându-se la cea mai apropiată florărie.
Interesul meu crescu, sporind și excitarea care-mi pulsa prin vene.
Țâșnesc după el, având grijă să nu-l pierd din vedere, iar prezența mea să nu fie renarcată. Deocamdată. Aleile întunecate sunt sălașul meu, iar această noapte nu face excepție. Sunt atât de aproape de prada mea, încât îi pot simți mirosul de fum și muguri de brad de aici.
Nu sunt genul care să se mulțumească doar cu mirositul.
Bărbatul a mers aproape un ceas întreg, apoi o lua pe o aleile lăturalnică ce dădea la un conac maiestuos cu luminile aprinse.
Pot zări de aici o tânără care își piaptănă cu grijă șuvițele de foc lichid. Îmi mușc obrazul de îndignare, bine măcar că nu l-a văzut pe iubitul său, căci dacă nu mă mișc rapid voi fi nevoită să mai aștept câteva ceasuri bune, iar apetitul meu nu mai are răbdare.
Mă desprind încet din îmbrățișarea întunericului, în timp ce brațele și picioarele mele se metamorfozează în carne și oase, în timp ce trupul meu de femeie se unduieșește voluptuos. Părul meu, fragment de întuneric, este lăsat liber pe spate.
Îmi unduiesc încet șoldurile, având grijă ca tocurile mele să facă un zgomot plăcut, dar perceptibil, peste dalele aleii. Tânărul își admira iubita prin transparența geamului când urechile sale îmi percepuseră prezența.
Urmați de ochi, după de trup, și în cele din urmă de mâini și picioare.
În mai puțin de un minut, buchetul ales cu grijă pentru iubita sa, zăcea abandonat pe jos, în timp ce în ochii iubitului său se reflecta dorința pentru altă femeie.
Se aproprie cu băgare de seamă, dar și cu o oarecare nerăbdare.
— Cine...cine ești?
Chiar și vocea refuza să-i dea ascultare. Mereu am crezut că gura are un rol mult mai important decât vorbitul.
— În seara asta sunt ce vrei tu să fiu.
Zic în timp ce mă mișc, încurajându-l cu degetul arătător să mă urmeze. Din urma mea, fără să mă întorc, știam că bărbatul se află în mrejele mele.
— Pot să... te am? Întrebă rușinat dar și ușurat de îndrăzneala pe care o căpătase.
— Bineînteles, de asta sunt aici.
Am grijă să chicotesc seducător, în timp ce tânărul îmi sărută buzele și mă cuprinde în brațe. Îl las să conducă până mă desprind de sărutările sale și încep să le aplic pe ale mele.
O sărutare pe buzele lui cărnoase. O sărutare la colțul lor. O sărutare pe ureche, și o sărutare pe jugulară, acolo unde viața îi ticăie prin vene.
Până ca tânărul să apuce să țipe de durere, măștile erau aruncate, iar colții mei îi sorbeau fiecare picătură din lichidul vieții.
Mici picături de rubin lichid mi se prelungeau pe rochia albă și mulată, transformându-se în trandafirii roșii ai agoniei.
Însă, până ca setea mea să-mi fie mistuită, victima pierii.
Dezamăgită, îi abandonez trupul exact cum el a abandonat buchetul de flori la ușa conacului. Brusc mi se face milă de biata fată care-și așteaptă iubitul întârziat.
Ridic de pe joc buchetul de flori și pornesc cu pași mărunți spre camera fetei.
