Viața... Viața poate fi de două culori: roz sau gri. Poate că majoritatea persoanelor nu realizează care dintre cele două culori le caracterizează viața, dar la un moment dat, în viața fiecăruia există un punct în care ne dăm seama de acest lucru.
...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
După ce am mai făcut încă vreo zece comenzi, mă pot declara ușurată și fericită că în sfârșit am ajuns acasă. Când deschid ușa de la intrare, îmi mut privirea în partea dreaptă pentru a mă uita la ceasul roșu poziționat pe peretele de pe hol. Bun, mai am încă trei ore înainte ca Melissa și mama să ajungă acasă. În sfârșit, liniște!
Mă descalț de teniși, apoi o iau la fugă pe scări, mergând spre camera mea. Când deschid ușa camerei mele, mă trântesc în pat, un sunet obosit ieșind din gura mea. La cât de moale e patul ăsta, mi-aș dori să pot să stau în el pentru o veșnicie și să nu fiu nevoită să merg la închisoarea aia, sub denumirea modernă de școală. Un zâmbet îmi înflorește pe chip, atunci când realizez că Ellie mi-a povestit că e și ea singură acasă. Îmi ridic puțin spatele pentru a-mi scoate telefonul din buzunarul pantalonilor, apelând-o pe prietena mea cea mai bună. După aproximativ două bipăituri de telefon,vocea acesteia i se aude de după telefon:
— Care-i treaba? o aud spunând pe Ellie pe cealaltă parte a convorbirii, mestecând cel mai probabil o gumă cu gust de struguri.
— Singură acasă.
— Wow, ăsta e vreun film nou din serie? spune după care face o pauză. Doar glumeam, ajung în zece minute.
Nu mai apuc să spun nimic pentru că îmi închide telefonul în nas, iar eu chicotesc. Ellie a fost alături de mine atunci când am fost cu moralul la pământ, atunci când aveam nevoie de cineva să mă ridice de la pământ, de cineva să mă ancoreze cu picioarele pe pământ. Ellie a fost acolo pentru mine când simțeam că nu mai suportam să văd privirile batjocoritoare și râsetele de pe holuri. Ellie a fost acolo pentru mine atunci când nu am mai suportat să fiu tare și am izbucnit, a fost persoana a cărui umăr l-am udat cu lacrimi și persoana pe care o iubesc ca pe o soră. Ellie a fost acolo. Ellie a fost acolo când aveam nevoie de ea și nu cred că o să fiu vreodată capabilă să o răsplătesc întrutotul.
Cu gândul la aceste lucruri, culeg câteva haine din dulap și le îmbrac în grabă. Îmi trec mâinile peste materialul îmbracăminții de casă – un tricou alb – apoi privind spre pantalonii de trening, negrii care au câteva scame pe alocuri. Împăturesc hainele de la școală și le bag în dulap pentru că cele de la serviciu au rămas în vestiarul angajaților.
După douăzeci minute de așteptare, aud soneria și cobor cât de repede pot, întrebându-mă de ce prietena mea a ajuns atât de târziu, când de obicei face maxim zece minute până aici. Când deschid ușa de la intrare, este a doua oară pe ziua de azi când aproape că fac contact cu podeaua, pentru că Ellie mă prinde puternic de umeri și mă strânge în brațe de parcă nu m-a mai văzut de doi ani de zile, nu de câteva ore. O îmbrățișez și eu la rândul meu, parfumul ei cu miros de struguri invadându-mi nările cu totul. Părul ei blond îi este răvârșit de parcă și-ar fi trecut mâinile prin el în disperare, și nu știu de ce am impresia că ceva nu e în regulă și că asta are legătură cu iubitul ei, Jeremiah.
