Inainte sa se intample

4 1 0
                                    


Tocmai ce am terminat, din nou, aceleasi ore monotone si parca nesfarsite de care  nu pot sa ma descotorosesc odata. Ma indrept spre casa cu pasi repezi ca sa pot sa apuc sa mai stau si eu putin la calculator pana ajunge mama acasa. Nu de alta, dar i-am promis ca o sa acord mai multa atentie invatatului, acesta fiind deja al 3 lea an de liceu si chiar ar trebui sa ma pun mai serios pe treaba.Intru in casa, urc la etaj, arunc geaca de pe mine, asez bocancii fara de care nu as putea trai in coltisorul lor special, geanta o pun ca de obicei langa birou, iar eu, asa cum am ajuns ma pun pe scaun, imi pun castile pe urechi si incerc sa ma desprind de la lumea reala.Intind mana, o fixez si doar cu cateva miscari si apasari zici ca am deschis o noua dimensiunea.Imi aleg campionul meu preferat, in care ma pot regasi ca sa pot juca meciul la puterea mea absoluta.Undeva, pe la mijlocul jocului, un coechipier din echipa adversa incepe sa se bage in seama cu mine,insistent. Incepeau deja sa ma deranjeze acele mesaje, dar parca nici nu le puteam ignora asa pur si simplu. I-am raspuns si am inceput sa vorbim. Vorbeam si vorbeam pana cand meciul nu a mai fost principala prioritate. Ceilalti, probabil ca s-au fi saturat deja. A fost o persoana interesanta,si destul de deschisa, arunca cuvintele fara sa-i pese daca cineva si-ar putea face o parere proasta,atat am putut sa aflu despre ea prin mesajele date. Stiam ca asta a fost tot oricum, si ca nimic nu se va intampla in continuare dar...

Buddy RequestWhere stories live. Discover now