1-Moartea nu iartă pe nimeni.

1.2K 117 55
                                    

Sunetul muzicii vibra cu putere în căştile pe care Ambra le purta. Îşi mişca şoldurile în acelaşi timp cu mâinile, chiar dacă stropii de apă săreau pe jos si pe bluza pe care o purta. Nu o deranja. Îi plăcea să asculte muzică atunci când spăla vase. Asta era singurul moment de relaxare pe care şi-l permitea numai şi numai pentru ea, la sfârşitul unei zile încărcate şi solicitante. Câteodată, când nu apuca să mănânce acasă sau mai rău, era nevoită să comande mâncare în cutii de carton, până şi această plăcere îi era refuzată. Muncea mult. Ştia şi ea asta, însă nu se putea opri. Îi plăcea ce făcea. Ideea de a intra în mintea unui criminal şi de a-i afla paşii pe care acesta i-a urmat atunci când a înfăptuit o crima, o făceau să se simtă specială. Chiar era specială, dar nu se lauda cu asta . Terminase şcoala în urmă cu 12 ani şi acum lucra ca psiholog criminalist în cadrul inspectoratului general al poliţiei, secţia crimă organizată. Urmase cursurile facultăţii de psihologie, în paralel cu cele ale facultăţii de drept, apoi îşi făcuse masterul în "psihosociologie judiciară şi victimologie". Şi-a dorit dintotdeauna să facă asta, aşa că nu i s-a părut greu. Din contră. Bineînţeles că asta a ţinut-o departe de tot ceea ce însemna viaţa de student în sufletul Bucureştiului, dar nu avea regrete. Era mult prea focusata pe planul ei, astfel ca la aproape 33 de ani, era una dintre cele mai bune în domeniu. Vedea lucruri pe care alţi colegi de-ai ei nu le vedeau. Observa şi intuia de fiecare dată care vor fi acţiunile viitoare ale unui sociopat şi acest lucru i-a adus un renume in domeniu. Deşi din punct de vedere al carierei, era pe un trend ascendent, în viaţa privată era o persoană retrasă şi singură. Nu avea foarte mulţi prieteni, la fel cum nu avea nicio relaţie stabilă. Se întâlnea când şi când cu câte un bărbat pe care îl agaţa în barul unde mergea împreună cu colegii ei în fiecare vineri, însă niciodată nu se ajungea mai departe de o discutie amicala. Mergea pe principiul că lucrurile simple, nu complică viaţa. Nu era împotriva sexului ocazional doar ca nu ii placea sa se arunce cu capul inainte. Nu era nici impotriva căsătoriei, numai că nu credea în ea. Îşi dorea copii, dar nu era pregătită să-i aibă. Câteodată se întreba dacă nu cumva asta era o problemă? Avea 33 de ani şi înafară de un apartament cumpărat în urmă cu 4 ani, o maşină şi un loc de muncă foarte bun, nu avea nimic. Se avea pe ea însă, îşi spunea şi deocamdată asta i se parea suficient.

Când i-au murit părinţii, sau mai bine spus când i-au fost ucişi ambii părinţi, Ambra avea 16 ani. Fratele ei avea numai 13. Atunci a fost momentul în care şi-a dat seama ce vrea să facă cu viaţa ei. A trebuit să îşi ia în serios rolul de sora mai mare şi chiar dacă fratele mamei lor s-a ocupat de ei, luându-i în casa sa, Ambra ştia că singura punte de a-l ţine pe Amedeo pe linia de plutire era doar ea.

Acum trecuseră toate astea. Criminalul părinţilor săi fusese prins şi încarcerat şi chiar dacă acest lucru nu-i mai intregi familia, măcar a făcut-o să se simtă puţin mai bine. Nu fusese o crimă premeditată, ci doar un jaf terminat prost. Amedeo a fost cel mai afectat de situaţie pentru că la momentul jafului se afla în casă. Chiar dacă nu a luat parte la momentul în care părinţii lor au fost împuşcaţi, durerea resimţită a fost una foarte mare. Acum însă, aceste lucruri erau mai uşor de suportat. Totul ramasese parca intr-un trecut indepartat.

Amedeo o sunase cu câteva ore în urma să-i dea o veste minunată. Urma să se întoarcă în ţară pentru că voia să îi facă cunoştinţă cu tânăra cu care hotărâse să se căsătorească. Iubita lui, despre care Ambra nu ştia mare lucru, era o colegă de serviciu de care el era foarte îndrăgostit. Amândoi lucrau la o firmă de textile în Turcia. Amedeo era designer, iar Leyla, pentru că aşa se numea tânăra, era imaginea companiei. Altfel spus, îmbraca hainele pe care Amedeo le făcea.

Termină de spălat vasele şi apoi îşi încălzi o cană de lapte. Se aşeză pe scaun şi deschise unul dintre dosarele la care lucra acum. Îşi scoase căştile din urechi şi opri muzica. Trebuia să recitească unele declaraţii de la faţa locului luate de către poliţie. Nu apucă să parcurgă decât câteva paragrafe atunci când telefonul îi sună. Numele colegului ei apărut pe ecran, o duse cu gândul la o alt caz unde ar fi fost nevoie de ea, aşa că, oftând, răspunse.

Nu e vina ta... (Pauza De Scris-nush Cand Revin)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum