Să ne cântăm veșnicia

Prolog

      ,,𝓒𝓮𝓵 𝓶𝓪𝓲 𝓾ș𝓸𝓻 𝓵𝓾𝓬𝓻𝓾 𝓮𝓼𝓽𝓮 𝓼ă 𝓻ă𝓷𝓮ș𝓽𝓲 𝓼𝓾𝓯𝓵𝓮𝓽𝓾𝓵  𝓬𝓾𝓲𝓿𝓪, 𝓬ă𝓬𝓲 𝓼𝓾𝓯𝓵𝓮𝓽𝓾𝓵 𝓾𝓶𝓫𝓵ă 𝓭𝓮𝓼𝓬𝓾𝓵ț ș𝓲 𝓹𝓪ș𝓲𝓲 𝓵𝓾𝓲  𝓬𝓾𝓵𝓮𝓰 𝓽𝓸ț𝓲 𝓼𝓹𝓲𝓷𝓲𝓲 𝓾𝓷𝓮𝓲 𝔃𝓲𝓵𝓮"

       
         

          Care-ți e suferința, suflet nevinovat? Cine te-a rănit? Cine ți-a despicat sufletul cu nemilosul cuțit al durerii?
          Ți-a pătruns în inimă, așa-i? A intrat acolo si a distrus cum un vierme distruge frumosul măr abia copt, cum rugina mănâncă fierul...
         Ați fost suflete pereche, până când ați devenit ca apa și uleiul. V-ați iubit până v-ați urât, ați avut grijă unul de altul pănă v-ați rănit, ați crescut împreună pănă v-ați despărțit...
           L-ai iubit, dar într-o relație ambii trebuie să joace rolurile. E ca o piesă de teatru, nu o poți interpreta singur decât dacă e un monolog.
           Te-a învățat să iubești, să trăiești fericită și după a plecat. Greșeală lui a fost că nu te-a învățat și cum sa supraviețuiești fără el...