Să ne cântăm veșnicia

I.,,Nu vezi că soarele nu ne mai zâmbește?"

,,𝓓𝓮𝓶𝓸𝓷𝓲 𝓭𝓮 𝓪𝓹ă
  𝓓𝓮𝓶𝓸𝓷𝓲 𝓭𝓮 𝓿â𝓷𝓽
  𝓓𝓮𝓶𝓸𝓷𝓲 𝓭𝓲𝓷 𝓯𝓵ă𝓬ă𝓻𝓲 ş𝓲 𝓭𝓲𝓷 𝓹ă𝓶â𝓷𝓽
  𝓓𝓮𝓶𝓸𝓷𝓲 𝓭𝓮 𝓼𝓾𝓯𝓵𝓮𝓽
  𝓓𝓮𝓶𝓸𝓷𝓲 𝓬𝓾 𝓰â𝓷𝓭
  𝓓𝓮𝓶𝓸𝓷𝓲 𝓭𝓲𝓷 𝓸𝓬𝓱𝓲 𝓶𝓮𝓻𝓮𝓾 𝓼ă𝓻𝓾𝓽â𝓷𝓭
  𝓓𝓮𝓶𝓸𝓷𝓲 𝓭𝓲𝓷 𝓶𝓲𝓷𝓮
  𝓓𝓮𝓶𝓸𝓷𝓲 𝓭𝓲𝓷 𝓽𝓲𝓷𝓮
  𝓓𝓮𝓶𝓸𝓷𝓲 𝓬𝓾 𝓰𝓻𝓲𝓳ă 𝓪𝓵𝓮ş𝓲 𝓭𝓲𝓷 𝓿𝓲𝓽𝓻𝓲𝓷𝓮
  𝓓𝓮𝓶𝓸𝓷𝓲 𝓬𝓾 𝓪𝓻𝓲𝓹𝓲
  𝓓𝓮𝓶𝓸𝓷𝓲 𝓭𝓮 𝓼â𝓷𝓰𝓮
  𝓓𝓮𝓶𝓸𝓷𝓲 𝓬𝓮 𝓲𝓷𝓲𝓶𝓪-𝓷 𝓽𝓲𝓷𝓮 𝓸 𝓯𝓻â𝓷𝓰𝓮
  𝓓𝓮𝓶𝓸𝓷𝓲 𝓼𝓮𝓻𝓪𝓯𝓲𝓬𝓲
  𝓓𝓮𝓶𝓸𝓷𝓲 𝓭𝓲𝓷 𝓶𝓲𝓷ţ𝓲
  𝓓𝓮𝓶𝓸𝓷𝓲 𝓷ă𝓼𝓬𝓾ţ𝓲 𝓭𝓲𝓷 𝓪𝓲 𝓷𝓸ş𝓽𝓻𝓲𝓲 𝓹ă𝓻𝓲𝓷ţ𝓲
  𝓓𝓮𝓶𝓸𝓷𝓲 ş𝓲 𝓸𝓪𝓶𝓮𝓷𝓲
  𝓓𝓮𝓶𝓸𝓷𝓲 𝓭𝓲𝓷 𝓯𝓲𝓻𝓮
  𝓓𝓮𝓶𝓸𝓷𝓲 𝓬𝓮 ş𝓽𝓲𝓾 𝓼ă 𝓵𝓮𝓰𝓮 𝓲𝓾𝓫𝓲𝓻𝓮..."

         Demonii sunt considerați mâna dreaptă a diavolului, niște ființe rele care crează panică și haos. Dar dacă ei sunt cei care și-au arătat adevărata față? Daca și îngerii, în credința lor stupidă, ar vrea să se aventureze în periculoasa lume a păcătuinței? Dacă tot ce credem noi e doar o vagă bănuială a unor oameni prosti, care și-au dat cu părerea doar pentru a-i influența pe ceilalți în privința celui în care trebuie să creadă? Dacă e doar o povestioară pe care o spunem copiilor pentru a alege binele, si nu răul?
             Dacă binele și răul ar fi puse într-o balanță, ambele talere ar fi la fel de grele. Cum nu se dorește a se face discriminare fața de oamenii albi și cei negri, așa nu ar trebui să se facă între cele două. Ambele sunt la fel de puternice și egale în forță, doar că oamenii nu știu să le folosească.
              Care e rostul să fii bun într-o lume în care legea abuză de putere? Care ar fi rostul de a fi bun într-o lume în care  ura dintre oameni predomină? În care cei care împart același sânge, aceeasi casa, nu se suportă? Țipete neauzite, lacrimi înfundate, cuvinte spuse la nervi....
               Fete care se privesc în oglindă și plâng. De ce? Pentru că au fost jignite de niște proști care nu au știut s-o aprecieze la adevărata lor valoare. Mama care-și privește cu tristețe fii care pleacă. Băiatul care-și găurește venele din cauza părinților morți. Bunica, aproape de pragul morți, își amintește toate momentele frumoase pe care le-a avut cu nepoții care n-o mai vizitează. Bătrânul care doarme în scările blocului din cauza pensiei prea mici. Câinele care scheaună toată noaptea de durere. Pisica care miaună de foame și de dorul stăpânului care-o părăsit-o fără milă. Nu vezi, Doamne, ce se întâmplă?
           ,,-Nu vezi că soarele nu ne mai zâmbește cu atâta dragoste? Nu vezi că puternicii nori s-au transformat în ființe firave, care nu vor să mai plângă peste pământul uscat până la deshidratare? Nu vezi prințesele cerului, care nu se văd din cauza poluării pe care voi oamenii o produceți cu mașinile, nu se mai arată? Nu vezi că vine sfârșitul lumii?"
               Care era relevanța acestor cuvinte? Odată rostite, vor fi respectate în primele zile. Așa suntem noi, păstrăm în primele zile un lucru intact, ca după să-l stricăm fără milă. Același lucru se întâmplă și cu patriotismul; dispare la trecerea zilei țării.
              -Ce rost are să-l chinuim? Nu vom schimba nimic.
             De după un colț întunecat, de unde nimeni nu ar fi bănuit că se poate afla un om, Anabys iese mestecându-și guma zgomotos.
              Aceasta se apropie de masa pe care omul vinovat era speriat de cei trei prieteni ai ei. Duritatea ei era de necomparat. Scuipa cuvintele cu ură și mergea plictisit, de parca nu era chinuit nimeni în fața ei.
                -Mai omorâm un handicapat!
             Urletul dureros de tare pe care-l scose pe gura Jake, aproape că o făcuse pe Anabys să tresară. Băiatul primi doar o încruntătură, care-l avertizaze că dacă nu se va controla, va ieși primul din tunel.
               -Te satisface așa mult dacă o faci?
               Era o întrebare la care nu ar fi trebuit să răspundă dacă nu ar fi vrut să rămână fără cap. Chiar dacă era fata, Anabys era unul dintre cei mai buni lideri. Mereu știa ce trebuie făcut și niciodată nu și-ar fi pus echipa în pericol doar pentru a o ajuta pe alta.
               -Dă-i drumul! ordonă și se apropie cu pași calmi și apăsați de victimă. Nu era absurdă, avea de gând să-i dea drumul după ce va răspunde la interogațiile acesteia. Ce te aduce aici?
               -Copii mei! Voi i-ați omorât. Sunteți niște bestii fără suflet!
               Țipetele i-au fost oprite de o cârpă murdară pe care ar fi vrut s-o scuipe dacă nu ar fi fost ținuta cu putere de Jake.
              Însă ce legătură aveau fii acestuia, cu cuvintele care i-au fost adresate cu câteva secunde inainte de a se arată fata? Probabil era doar furia pe care și-o vărsa Carlos de fiecare dată când întâlnea un simplu om, dar care i-ar fi putut distruge cu mult timp în urmă casa din cauza poluării.
               -Și ai venit sa te răzbuni pe faptele trecutului? Greșelile pe care le-au făcut le-au fost fatale și știau asta. Nu noi suntem vinovați că au dat de prostie si nu au mai știut s-o înlăture!
              -Puteați să-i salvați!
              -Da, îi puteam salva. Dar cu ce rost? Voiau să mai repete asta până când avea să le reușească. Ne-ar fi distrus pe toți si am ales să lăsăm doi oameni să piară, decât să-i omorâm pe alții o mie. Ăsta e ciclul vieții, nu-l puteți schimba. Ne naștem, creștem și murim, fie natural, fie accidental. Nu poti să le alegi tu soarta, au ales-o singuri.
               Ochii omului se închiseră, probabil pentru a avea câteva momente să se găndească. Dar se pare că totul e înșelător, respirația acestuia se oprise brusc. Imună acestuia cedase.