Nu am crescut cu ură. Nimeni nu mi-a implementat ideea de „rău" printre fibrele corpului și deși e un lucru pe care îl întâlnesc des, nu știu cum să îl „ofer" înapoi. Știu că nu e bine să fac asta. M-am dezvoltat nevăzând cruzimea și neînvățând cum să fac să doară cu adevărat, de aceea, poate, că nici nu mă descurc cu acest sentiment de durere. De rău. De groaznic. De fapt, nu îmi doresc să fac rău, îmi doresc să am îndeajuns de multă putere încât să îmi transform indiferența într-un scut: să nu mă mai doară și să nu cunosc răul. Dar cunosc răul, chiar îl cunosc. Mama nu mi-a spus niciodată ce o să se întâmple dacă nu fac și eu rău. Tata a vrut ca eu să învăț că răul nu ajută oamenii; uneori el ajunge la cei care nu îl merită și se ține scai de mâinile și picioarele lor până în momentul în care ei descoperă că într-un fel sau altul, trebuie să se descotorosească de el. Mai târziu am aflat singură că e un proces complicat să realizezi. Și apoi să acționezi, știind că propria nevoie e fundamentală pentru a trăi adevărat. Nimeni nu mi-a definit răul în adevăratul sens al cuvântului și poate că acum regret lucrul ăsta, fiindcă vreau din tot sufletul să îl evit. Eu am învățat că nu este bun. Dar ce este și de unde vine? Cine l-a plantat? Cine îl dorește?
Cu toate astea, nu doresc cuvântul ăsta nimănui. Nu doresc rău. Vreau bine. Poate aici greșesc. Lumea e făcută toată din jumătăți de măsură.
YOU ARE READING
Bătăi De Inimă | ✔
Short StoryEşti încă aici. Şi cu fiecare bătaie de inimă eşti mai puternic. Eşti tu. Îndrăzneşte să citeşti aceste cuvinte şi să te înţelegi. Poate că vei zâmbi la final ... ______________________________________________ ~ Toate drepturile rezervate, 2017 ~ ©D...
