Năzuinţa

Capitolul 16 - Furtună

YVONNE

          Blocurile vechi, de câteva etaje străjuiau strada scurtă, mărginită de mesteacăni, stejari tineri şi nuci, ale căror frunze erau bătute de vântul intens. Cerul părea chiar mai întunecat şi mai sur decât atunci când eram în maşină. Ploua cu stropi mici şi deşi nu era puternică încă, mi-a făcut firele de păr să-mi se lipească anevoie de frunte şi tâmple. Din ele curgeau picături reci de apă ce se răsfrângeau asupra obrajilor şi gâtului. M-am mişcat cât mai repede către localul în care a intrat Patrick cu doar câteva minute înainte. Aveam pielea de găină şi mâinile reci din cauza frigului ce împrejmuia Bardmoor-ul. Nu târziu am intrat în „Indio Cafe".

          Localul nu era imens – ci destul de încăpător încât să nu simţi aglomeraţia dintr-un restaurant, spre exemplu. Prin boxele atârnate pe pereţii albi suna muzică pop – la un volum redus ca să fie doar de ambient, dar încă puteam auzi uşor ploaia. Culorile predominante de alb şi negru, regăsite în mesele şi scaunele cu formă geometrică regulată, aranjate aleatoriu, făceau ca „Indio Cafe" să prindă un aer contemporan, minimalist, curat, neîncărcat. Încăperea ieşea în evidenţă prin singura pată de culoare dată de frumoasele gladiole multicolore ce stăteau în vaze pe fiecare masă. Barul se afla pe partea stângă, iar în cea dreaptă era un imens geam de care te puteai bucura, savurându-ţi irish-ul, cu imaginea lăudabilului parc din centrul oraşului chiar în faţa ochilor tăi. Puteai vedea grădina de stejari aşezaţi în linii orodnate ce croiau alei încântătoare prin centrul parcului natural.

          Înafară de ce puteam recunoaşte ca fiind melodiile unor faimoşi artişti americani, în local nu se prea auzeau alte zgomote – căci era aproape gol. Un grup de liceeni stăteau cu privirile aţintite în telefoane la două mese unite, în fundul încăperii, iar o doamnă îşi consuma o cafea, vorbind la telefon la una din mesele de lângă imensul geam.

          În mijlocul localului se afla o coloană de var alb pe care era atârnat un tablou pictat abstract – în culorile predominante din cafenea. Coloana care avea proporţii generoase, ţinea loc de perete pentru mesele de pe fiecare faţă a lui. La una din ele stătea aşezat bărbatul după maşina căruia am fugit aproape toată după-amiaza. Îmbrăcat în costumul său de culoarea cărbunelui, carcateristic, elegant şi cu părul de culoarea castanei, bine pieptănat, pe spate – fuma o ţigară. La aceeaşi masă stătea un bărbat închis la culoare, cu părul negru şi creţ, părea să aibă între douăzeci şi treizeci de ani şi-şi mişca neastâmpărat picioarele sub masă.

          M-am furişat – fără să atrag prea multă atenţie asupra mea către faţa opusă a coloanei de cărămidă unde era o masă. Nu voiam să fiu recunoscută de Patrick, iar de unde stăteam nu era decât o distanţă de doi-trei metri de unde puteam vedea şi auzi numai bine. O dată ce m-am aşezat mi-am dat gluga hanoracului de pe cap şi mi-am şters cu un şerveţel, care era pe masa albă, faţa udă de la ploaie. Spre marea mea plăcere în local era cald – mâinile mele reci aveau să se simtă mângâiate, la fel şi nasul care cu siguranţă era roşu.

          Mi-am întors faţa către Patrick şi tovarăşul său de la masă cu un meniu în mână – luat de pe masă astfel încât să nu pară că mă uit la ei.

          Se părea că erau tulburaţi. Patrick ce tocmai terminase o ţigară, o începuse pe o a doua, uitându-se într-un punct fix al geamului. Celălalt bărbat care mă ducea cu gândul la un metis îşi freca ceafa cu una din mâini şi se uita la Patrick atent să-i vadă reacţiile şi parcă uşor temător, căci nu se uita cu capul drept, ci cu el în bărbie. Patrick care tocmai îşi stingea mucul de ţigară în scrumieră, s-a apropiat de masă, şi-a împreunat mâinile şi s-a uitat direct în ochii metisului creţ.