Poveștile de dragoste încep întotdeauna frumos, totul fiind un basm la care orice prințesă visează. Însă finalul poate fii devastator mai ales când iubirea vine de la o singură persoană, agățându-se disperată de orice gest, mai mult sau mai puțin ta...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Tensiunea dintre Dean și Bill se simțea înțepătoare precum mirosul unei băuturi spirtoase de calitate inferioară. Privirea fulgerătoare a lui Dean îl scruta pe Bill în timp ce savura o ceașcă de ceai fierbinte în dimineața unei zile ce se anunța ploioasă și mohorâtă. Dean îi relată lui Bill, de la prima oră a dimineții de când a pășit în apartamentul dezordonat, cele întâmplate cu câteva zile în urmă, iar acesta îl dezaprobă printr-un râs forțat și grosolan, afectat într-o mică măsură de situația prin care trecuse prietenul său. Situație pe care o complicase de unul singur fără a asculta sfaturile lui Bill, așa cum o făcea Dean de fiecare dată.
— Tot ce trebuia să faci era să-ți focusezi atenția asupra ei, nu asupra sticlei pe care te-ai încăpățânat să o atârni de gâtul tău, îi spuse aceasta apoi, pe un ton atât de calm încât îi stârni lui Dean o repulsie nemăsurabilă.
Mârâi printre dinți și scăpă o înjurătură înfundată după care acceptă înfrânt remarca amicului său. Știa că avea dreptate chiar dacă o recunoștea doar în sinea lui și că își distrugea de unul singur atuurile pe care le căuta cu disperare în orice moment petrecut în compania ei. Se oferise să-i pregătească lui Bill o cană cu ceai găsind în această recompensă un mod de a-și cere iertare, iar el își turnă o ceașcă de cafea și se așeză pe un scaun lăsându-l liber să-l privească atâta timp cât sorbea din lichidul amar de culoare maronie. Prefera cafeaua dulce, eventual adăuga un strop de lapte, însă în acel moment simțea nevoia de o cafea amară și tare care să-i deschidă orizonturile și să-i reabiliteze simțurile adormite.
— Femeia asta, se trezi el vorbind mai mult pentru el, are ceva atât de special...Nu-ți pot spune nici măcar cum arată sclipirea din acea ochi obosiți, nu-ți pot explica efectul pe care îl are asupra mea atunci când sunt în preajma ei. Mă simt de parcă sunt îndrăgostit, dar furios și disperat în același timp.
— Ai omis nebun, incontrolabil, maniac chiar, completă Bill zâmbind trist.
Dean aprobă cu o plecare a capului unde își lăsă privirea să cadă grea către picioarele goale ce se jucau pe suprafața parchetului din sufragerie. O liniște profundă se așeză între cei doi pierzându-se fiecare în gândurile lui. Telefonul lui Bill a făcut ca liniștea să fie întreruptă după un moment în care acesta a dat câteva răspunsuri seci și a încheiat conversația telefonică. Părea că Dean nici nu observă aceste mici detalii, fiind cuprins de propriile gânduri care se amestecau în mintea lui amețitor de mult, neîncetând să șusotească și să pună accent pe acel fapt mizerabil de care se temea Dean cel mai mult: că ea nu va fii niciodată a lui.
— Ah la dracu! Se trezi țipând, ridicându-se de pe canapea. Trebuie să existe o cale. Mereu există!
