,,și încă lipesc flori presate pe discul de muzică clasică al nesperanțelor noastre uitate în absurd..."
Când stelele cad în și din mine, învelișurile lor de vise și speranțe îmi zdruncină, puțin câte puțin, esența. Îmi găuresc sufletul, îmi vlăguie...
o, nu, nu-mi spune mie că n-am ritm uită-te, te rog, la viața ta; eu măcar dansez.
mă pierd pe străzile din cartier abia respirând muzica ce-mi fură alibiurile destinului care m-ar fi putut distrage de la crima de a trăi și
îmi gravez fiecare mișcare în cer și-mi aud fiecare pas pe pământ și nu-i nimic mai special ca senzația de plutire pe care, să recunoaștem, tu n-o știi cel puțin nu cum o știm noi: cum o știu eu.
căci n-ai fost niciodată îmbrăcat în mătasea lunii și n-ai simțit clorofila pe buze ce-i dulce când muști din frunzele care se prăvălesc peste tine când mișcarea ți-e oxigen și poți face orice oricum oriunde.
nu știi sunetul...
《nu știi sunetul vieții frânte în mișcările de dans în care-am încuiat iubirea》
2|05|2019
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
