Living with One Direction

Capitolul 37.

Din perspectiva lui Harry:

M-am trezit uşor şi m-am găsit pe un pat de spital. M-am uitat prin jur însă eram doar eu ..singur. Mi-am pus mâna la cap şi mi-am masat tâmplele încruntat după care mi-am amintit scena înfricoşătoare pe care probabil n-o s-o uit în viaţa mea. Atunci am sărit ca ars din pat aducându-mi aminte că şi Chloe a fost împuşcată. Inima a început să-mi bată cu putere. Speram că e bine şi că acum ceilalţi sunt la ea spunându-i că eu sunt bine şi povestind cu ea. Sunt sigur de asta ! Am sărit din pat şi am plecat să caut salonul în care se putea afla Chloe. Le-am încercat aproape pe toate însă nu şi pe cel de lângă mine. Ah, cât de tăntălău poţi să fii Styles ! Cu siguranţă Chloe e aici. Am tras aer în piept şi am deschis uşa păşind încet înăuntru. Mi-am ridicat privirea având un zâmbet micuţ pe faţă. Însă zâmbetul mi-a pierit când i-am văzut pe toţi plângând şi stând lângă patul lui Chloe. În schimb ea era întinsă pe acel pat, albă la faţă cu un cearşaf alb acoperindu-i tot corpul, doar faţa nu. Toţi si-au îndreptat privirile spre mine. Erau pur şi simplu distruşi. Eu însă eram încă confuz. Băieţii au venit către mine şi m-au îmbrăţişat. '' Condoleanţe, frate ! '' mi-au spus cu toţii oftând. M-am îndreptat spre patul de spital şi am căzut în genunchi. Lacrimile mi se scurgeau pe faţă incontrolabil. I-am luat mânuţa mică într-a mea. Tremuram din toate părţile corpului, nu puteam să scot nici măcar un sunet. Am început să ţip şi să strig. Plângeam cu lacrimi de sânge. Nu se putea întâmpla una ca asta ! De ce ?! De ce mi-ai luat-o la tine ?! De ce ai luat fiinţa pe care o iubesc ?! De ce ?! Plângeam în timp ce strigam. Cu toţii încercau să mă liniştească plângând. M-am uitat la inelul de logodnă de pe degetul său şi am început să ţip. Am auzit uşa deschizându-se şi pe ea intrând mama, Gemma, Eleanor, Perrie şi Danielle. Toate erau îngrijorate iar când au văzut-o pe Chloe şi-au pus ambele mâini la gură alergând spre pat şi zguduind-o. Au început să plângă şi ele. Cu toţii erau lângă mine, în genunchi, privind-o şi analizând-o pe Chloe.

Din perspectiva lui Chloe :

Intrasem pe acea uşă cu paşi mărunţi. Aveam o uşoară frică în mine. Am ezitat să înaintez şi am vrut să mă întorc înapoi dar uşa se închise, dispărând. Mă aflam într-un loc foarte luminos, era alb peste tot. O femeie cu părul despletit îmbrăcată într-o rochie alba şi lungă înainta spre mine zâmbindu-mi. Era minunată !

- Chloe. Inocentă Chloe. Haide, draga mea. Vino cu mine. Nu-ţi fie frică. Sunt îngerul tău păzitor, nu-ţi fie frica ! mi-a spus ea pe un ton cald luându-mă de mână.

Nu îmi venea să cred. Toate astea se întâmplau cu adevărat. Am înaintat tot mai în faţă şi am observat trei umbre care se îndreptau spre noi. Erau trei oameni îmbrăcaţi cu totul şi cu totul în alb. M-am uitat mai atent la ei şi atunci i-am recunoscut din prima. Erau părinţii mei şi Josh ! Nu îmi venea să cred. Am alergat către ei cu ochii înlăcrimaţi.

- Mamă! Tată ! Josh ! i-am îmbrăţişat strâns începând să plâng.

- Draga noastră ! mi-au răspuns ei zâmbindu-mi.

Ştiam că de acum încolo voi fi împreună cu ei aşa că eram fericită. Eram fericita stiind ca de-acum incolo o sa petrec timpul alaturi de parintii si de fratele meu !

- Draga mea, stii cat de mult te iubim insa tu nu vei fii alaturi de noi de-acum incolo.

- C-cum adica ?

- Tu nu trebuie să fii aici, Chloe. Uite ! Aruncă o privire !

Mi-am îndreptat privirea spre un ecran micuţ unde am văzut din nou aeeaşi cameră de spital unde se afla trupul meu neînsufleţit. M-am uitat mai atent şi mi-am pus mâna la gură observându-l pe Harry. Era distrus, avea ochii roşi şi plângea încontinuu. Anne, Gemma, Amber, băieţii, unchiul, cu toţii plângeau îndureraţi. O lacrimă mi se scurse pe obrajii reci.