Diferențele ne atrag

Capitolul 10

Ava

Ivy și Ryan abia ce au plecat, iar eu mai aveam de spălat câteva pahare. Îmi era teribil de somn, și pe bună dreptate, era trecut de unu dimineața. Telefonul meu, cu câteva generații în urmă, a început să facă din nou acel sunet strident care mă enerva de fiecare dată. Mi-am șters mâinile de un prosop și am luat-o spre telefon. Cel care mă suna la această oră târzie nu era nimeni altul decât Damian. Am rămas câteva clipe cu ochii la telefon, blocată și deloc cu mintea limpede. Am apăsat pe cercul verde de pe ecran și l-am pus la ureche.

— ...m-am uitat mult și nu am putut...

Bâlbâielile lui abia înțelese nu m-au dus cu gândul la ceva bun.

— Damian?

Nu știu dacă vorbea cu mine sau cu altă persoană, cred că urma să aflu în curând.

— Ava, ai răspuns!

S-a auzit o bufnitură și apoi încă una. Am tresărit numaidecât și am făcut câțiva pași spre hol, dar apoi mi-am dat seama că nu știu ce fac.

— Ce se întâmpla? E totul bine?

Nu cred că era el bine. Ori i s-a întâmplat ceva, ori e doar beat. Credeam a doua variantă după cum rostea cuvintele atât de greșit și rar, iar el nu vorbește niciodată incorect. Totuși, nu puteam să rămân calmă. Eram între a-i închide ca să îl sun pe Ryan pentru ajutor sau între a-l asculta. Eram prea curioasă să aflu de ce m-a sunat pe mine.

— Cred că mă gândesc la tine... la ochii tai, la buze...

Inima s-a oprit să mai bată, iar creierul a luat o pauză de la a mai gândi coerent. Mi-am scuturat capul. Nici acum nu sunt sigură că vorbește cu mine.

— De ce m-ai sunat? Ești beat și e târziu, am oftat.

— Cred că sunt pe podea, nu știu sigur...

— O să îl sun pe Ryan, mi-am luat telefonul de la ureche, dar am reușit să îi aud cuvintele.

— Nu, vreau doar să te aud pe tine.

Din tot ce a spus până acum, asta am înțeles cel mai bine. Nu știam exact ce să fac. Mă sunase ca să ce? Nu mai avea compania acelor femei de podium și caută iarăși în altă parte? Ei, ce să vezi, mi-am învățat lecția.

Și cam asta am făcut când am auzit un geamăt de durere și apoi telefonul cum se închide. Mi-am luat doar geanta de pe cuier înainte să plec și să zbor din casă la unu dimineața ca să ajung în partea cealaltă a orașului. Unde naiba sunt agajații lui atunci când trebuie să fie?

Nenea taximetrist m-a luat la întrebări cum de merg la această oră în zona bogătașilor. În mod normal, nu aveam ce caută acolo, dar cum aveam un card de acces primit de la Damian, puteam să intru liniștită. În jurul casei lui era mai puțină pază ca de obicei, ceea ce era surprinzător. Nu puteam să intru fără Tyler care i-a asigurat pe ceilalți că sunt în regulă și că am voie să intru. A priceput și el de ce eram aici.

— Nu știu dacă e neapărat bine că ai venit, Ava!

M-am uitat la el cu inima în gât.