⇨ Lara p.o.v
Am ajuns de la spital fara ca macar sa-mi salut tatal. Parintii mei au divortat acum 3 ani, iar mama a murit in vara aceasta. Dupa ce a murit mama, mi-am promis ca voi fi cea mai buna in tot, voi fi fata pe care ea si tata n-au avut-o niciodata. Vreau sa fiu acel copil model, care invata bine si e cea mai frumoasa din clasa si pe care o invidiaza toata lumea, vreau sa fiu perfecta. Vreau sa am un corp ca toate modele Victoria's Secret, sa am un iubit care sa dea gata pe toata lumea, atat fizic cat si intelectual, vreau sa fiu fata aceea cu care toata lumea vrea sa fie prietena, dar eu sunt...eu, niciodata indeajuns de sus. Am intrat repede la mine in camera. Nu e cel mai genial loc, dar aici ma refugiez. Urasc sa ies de aici, chiar si cand sunt chemata la masa, prefer sa stau in pat. Oricum nu am de gand sa mananc prea mult si asa sunt destul de grasa.
Mi-am dat hainele jos si am intrat in baie.
"Doamne, cat de oribil pot arata!" Mi-am spus, uitandu-ma terifiata la reflexia mea deplorabila.
M-am bagat in apa fierbinte si am reflectat toate loviturile pe care le primesc zi de zi. Divortul alor mei, moartea mamei, accidentul tatei, caderea mea psihica, toate se derulau in mintea mea ca un film. Nici macar nu am apucat sa realizez ca incepusem sa plang. Adevarul cam asta este: nu voi fi niciodata pe masura asteptarilor mele. Si totusi multi cred ca se intreaba , de ce mai continui? De ce nu plec o data pentru totdeauna? Nu plec, inca. Astept momentul oportun. Eu nu lesin asa aiurea. Eu lesin pentru ca nu mananc, ma indop cu pastile si imi provoc durere singura. Nu am nevoie de nimeni. Stiu, cateodata sunt bipolara. Azi vreau sa fiu prietena cu toata lumea, maine poate vreau sa stau retrasa. Niciodata nu m-am suportat. Mereu am avut o parere foarte proasta despre mine, poate si pentru ca ai mei ma faceau sa ma simt asa...nesemnificativa. Cand primeam o nota mare la vreo materie, in clasele mai mici, nu primeam felicitari sau macar un gest frumos din partea parintiilor mei, eram pusa sa lucrez mai mult pana voi fi cea mai buna. Ei vroiau sa fiu perfecta, vroiau sa particip la majoritatea concursurilor de talente sau de frumusete ale scolii. De asta acum imi doresc ce si-au dorit ei sa fiu, vreau sa le arat ca pot mai mult decat gandesc ei ca sunt capabila.
Dar cel mai mult as vrea sa iau o pauza de la viata, sa opresc timpul si sa ma gandesc daca oamenii astia ar fi mai fericiti fara mine. Nu stiu de ce am impresia ca raspunsul este clar "Da", ca eu chiar nu sunt buna de nimic, ca rostul vietii mele pe pamant este nul. Niciodata nu m-am gandit la viitor, ca poate voi avea o familie candva, ca poate voi intalni pe cineva care ma va face foarte fericita candva. Mi-am urat viata din totdeauna, sunt o mizerie in comparatie cu alte persoane. Sunt o pata pe albul imaculat al societatii. De ce continui sa ma straduiesc? Nu sunt buna de absolut nimic.
Ugh stiu ca e scurt, dar prefer sa nu incep cu ce-i mai oribil de acum pentru ca nu simt asta inca. Ceea ce cititi aici este in sufletul meu in acest moment. Ce n-as da sa nu mai simt asa ceva. Ma rog, sper sa va placa chestia asta care exprima ceea ce simt.
-hemmy :)
