32 apeluri pierdute, 58 mesaje - de la Ralu Criminala
"nu o sa ii raspunzi?" - citesc noul mesaj care mi-a aparut pe ecran, fix in momentul cand am respins unul dintre apelurile Ralucai.
"Nu e treaba ta!"
"nu fi artagos, nu e frumos"
"Nimic in viata nu este frumos"
"cineva e suparat :'( ce trist..."
"Esti prost"
"nici tu nu esti mai breaz"
"Da-mi pace, macar o zi." -tastez cu rapiditate mesajul si trimit...
-Marc? aud vocea ai insa nu ma intorc, stau lipit de spatarul bancii din parc si incerc sa ii evit orice privire sau atingere. Imi pare rau, okay?
-Nu, nu iti pare. Niciodata nu ti-a parut, murmur incrucisandu-mi bratele la piept si uitandu-ma in gol spre iesirea din parc.
-Marc, asta este mai serios decat crezi, nu avem timp de scuze jalnice.
-Tu nu ai timp sa mi le spui, ca sa nu mai spun de faptul ca asta este o scuza jalnica.
-Ce?
-Timpul, ma rastesc, intorcandu-mi capul spre ea, privind-o in ochi. Era confuza, dar si eu sunt.
-Nu inteleg, sopteste.
-Normal ca nu, bufnesc. Nu ai timp de scuze Raluca, dar ai timp sa te ascunzi, sa ma suni, sa ma calci pe nervi, sa fi o nesimtita si sa omori oameni.
-Mi-am cerut scuze, deci nu vad care este problema!
-Tu esti problema! Tu ai fost de la inceput problema! Mi-ai distrus viata, apoi m-ai amenintat, m-ai pus sa fur, ai omorat fete inocente, tu ai facut totul. Tu m-ai adus in starea asta de disperare, mi-ai distrus viata!
-Nu este asa...
-Oh, nu? Traiesc intr-un orfelinat, se pare ca nu primesc nici o mostenire deoarece nu sunt scris in testament, se pare ca nu am nici un ban, nu am nici un prieten, iar toti ma cosidera un ciudat care a avut parintii doi criminali bolnavi, sa nu mai spun ca ei cred ca eu i-am ucis si ca sunt la fel ca ei.
-Nu esti un ciudat si sti asta....
-Ei bine, asta cred ceilalti.
-De ce iti pasa de ce cred altii?
-Pentru ca asa sunt eu, Raluca, bufnesc incercand sa nu las ochii sa mi se umezeasca. Pentru ca am avut o viata buna si am crezut in ea, insa acum realizez ca am trait in minciuna ca niste criminali ordinari si nu mai am pe nimeni. Sunt sigur, Raluca. Mereu voi fi si asta doare.
-Nu esti singur, sopteste lasandu-si privirea in jos.
-Ba da, sunt, o corectez.
-Te inseli, se rasteste calma.
-Nu mai am pe nimeni, nu intelegi? spun cu disperare, uitandu-ma spre ea, intanindu-i ochii frumosi ciocolati, putini umeri si parca plini de emotie.
-Ma ai pe mine, sopteste timida, apropiandu-si buzele rozalii, presandu-si-le gentil de ale mele.
CITEȘTI
Apelul cu nr. privat
Short Story"Te urasc." "Sentimentul e reciproc." "Atunci cred ca ma bucur, pampalaule." "Ciudato." "O sa iti distrug viata." "Ai facut-o deja." "Imi pare rau." "Serios?" "..." !!Cartea necesită scurtă editare și verificare. Îmi cer scuze anticipat pentru greșe...
